Florin HAIDAMAC

Cu riscul de a-mi atrage oprobriul celor care contestă ceea ce se predă la Facultatea de Medicină, pe motiv că medicii sunt înregimentaţi încă de pe băncile şcolii în slujba companiilor farmaceutice, vă spun că boala este rezultatul unui cumul de factori. Printre aceşti factori se numără şi condiţiile de trai ale potenţialului pacient.

Cu riscul de a-mi atrage oprobriul celor care cred în „medicina naturistă”, pe motiv că Dumnezeu sau Natura a pus omului la dispoziţie tot ce-i trebuie pentru a avea un trai îndelungat, vă spun că bolile se tratează cu medicamente. Medicamentele influenţează anumite mecanisme implicate în fiziopatologia bolii. Asta nu înseamnă că atunci când vă curg mucii nu puteţi folosi porcăriile astea naturiste gen propolis, muguri de brad, cătină, pătlagină şi alte rahaturi. Dar ia încercaţi să vă trataţi cu ceai de păducel după o operaţie pe colon, cu timp septic, în care, oricât de îngrijit ar lucra chirurgul, există o posibilitate de infecţie. Ia luaţi voi ăştia, naturiştii, "plante minune" când aveţi tuberculoză. Şi aşteptaţi să vă vindecaţi. Aşteptaţi până la autopsie.

Se spune că tuberculoza e boala sărăciei şi a mizeriei. Se spune că tuberculoza afectează organismele tarate, imunodeprimate. Se spune tuberculoza e boala condiţiilor improprii de viaţă. Nu e de mirare că în România se constată o creştere alarmantă a acestei maladii, la cât rapăn, la câtă mizerie, la cât alcoolism, la câtă lipsă de igienă e în acest popor, care se pricepe la orice. Şi sunt situaţii în care te întrebi dacă nu cumva unii merită din plin boala asta, ba încă şi ceva pe deasupra, că prea fac umbră pământului degeaba.

***

Sunt obosit. Mult prea obosit în unele zile. Zile în care până şi drumul spre cabinet, presărat cu oaze de linişte şi frumuseţe, îmi pare un chin. Am primit o confirmare de la un coleg pneumolog că am un pacient cu tuberculoză. De ieri încerc să dau de el şi, bineînţeles, de contacţii lui. Să pot face ancheta epidemiologică şi să îi îndrum spre un serviciu specializat. Am transmis prin cunoscuţi că îl aştept. Sper doar să-şi amintească. Asta dacă nu i-a distrus băutura toţi neuronii.

Ajung la cabinet. Încep consultaţiile. Văd copii. Văd bătrâni. Văd gravide. Trec vreo trei ore şi pacientul meu cu impregnaţie bacilară nu a binevoit să vină la mine. Închid laptopul cu care propovăduiesc reforma sanitară la sate şi plec pe teren. Din ce ştiu eu, există un aşa-numit club de poker într-o casă izolată, unde mai mulţi corcozani de teapa ăstuia se adună şi pierd nopţile. Ajung acolo. Gardul e prăbuşit. Intru în aşa-numita curte. Paragină totală. Mizerie. Glod. Rahat de câine. WC-ul e afară. Vine o duhoare insuportabilă. Mă abţin să vărs. Sunt sigur însă că o voi face mai încolo. Trag un picior în uşă. Aceasta cade. Linişte. Intru în prima cameră. E un fum de te ustură ochii. Mahoarcă. Pe o masă sunt nişte sticle goale şi un pachet de cărţi de joc. Pe pat dormea unul.

- Băh!!! Rag eu.

Nici un rezultat. Îi iau pulsul. Măcar e viu distrusul ăsta. Îl las acolo şi trec în a doua cameră. Pe un pat stăteau doi porumbei. Dormeau îmbrăţişaţi. El în nişte izmene mizerabile şi un tricou ce acum câţiva ani e posibil să fi fost galben sau alb. Nu sunt sigur. Bărbos, transpirat, slab. Genul care se ascunde după mătură. Zâna cu care împărţea patul avea un furou care se voia sexy. Era transparent şi lăsa să se vadă nişte lăptării voluminoase. "Minunata Dulcinee" avea picioarele dezgolite. Mai dispunea frumuseţea asta şi de o bogată mustăcioară. Cred că se bărbieresc amândoi dimineaţa în aceeaşi oglindă. Cum nu am vrut să tulbur somnul reparator de după orgasmele nocturne, am părăsit demn încăperea şi casa asta de nebunii. Nu e aici tuberculosul. Nu-mi fac griji. Sigur dau de el. Face parte din munca mea să aloc timp şi energie pentru ăştia care pun în pericol sănătatea publică. Numai de n-ar începe să-mi facă talente că el are drepturi şi refuză internarea sau tratamentul. Că intră nervii mei în grevă şi-l internez la Traumatologie în loc de Dispensarul TBC.

***

Sunt situaţii în care eşti nevoit să faci prevenţie sau educaţie cu forţa. Sunt situaţii în care ai mâinile legate. Sunt situaţii în care nu ai de ales. Nu am toate soluţiile, dar cred că a face din educaţia pentru sănătate o prioritate naţională ar fi un prim pas către o societate civilizată. Sunt extrem de trist şi dezgustat când am de a face cu afecţiuni care ar putea fi evitate printr-un comportament sanogen. Fiecare om are drepturi, sunt de acord. Însă cred cu tărie că foarte mulţi dintre cei care compun naţiunea asta au nevoie, înainte de toate, să fie învăţaţi lucrurile de bază. Igiena. Alimentaţia. Bunul-simţ şi, nu în ultimul rând, limba română.