Florin HAIDAMAC

M-am săturat ca orice aberaţie să devină virală pe net. M-am săturat ca orice entitate vie, posesoare de câţiva neuroni, să emită „păreri”. Să îşi verse frustrările şi să îşi expună ignoranţa în aşa-zisul spaţiu public, internetul. În viaţa reală mulţi nu ştiu să treacă strada. Nu ştiu să scrie corect o cerere şi dacă îi pui să citească mai repede se încurcă. Tot felul de indivizi şi individe se scandalizează de fiecare dată când se izbesc de o lege care, după „opinia” lor, le îngrădeşte „dreptul la viaţă”.

Am auzit câtă indignare a stârnit faptul că un anumit pacient s-a dus la spital, la Unitatea de Primiri Urgenţe, pentru a face o injecţie prescrisă de medicul de familie. Sigur că a fost refuzat pentru că nu e treaba unităţii spitaliceşti să administreze tratamente la cerere. Omul nu are nicio vină. În mod sigur nu a fost informat de cel care i-a prescris tratamentul respectiv.

Să spunem că eşti bolnav. Că ai febră. Că tuşeşti. Că te simţi ca naiba. Ce faci? Mergi la medicul de familie. Eşti consultat. Primeşti tratament. În cazul în care situaţia impune tratament parenteral („deştepţii indignaţi” sigur vor şti ce înseamnă termenul ăsta) există o problemă. Cabinetul nu are program non-stop. Este varianta să ţi se administreze tratamentul la domiciliu. Doar că, dragi asiguraţi cu drepturi, acesta costă. Între 5 şi 10 lei injecţia. Asta e legea. Astea sunt preţurile. Nu ai ce căuta la UPU. Că nu e nimeni curios de tratamentele recomandate de alţi medici.

Degeaba vă inflamaţi. Există reguli. Când chemaţi un instalator să vă repare o ţeavă, îl plătiţi, nu? Când chemaţi un meseriaş să vă facă un „interior”, îi achitaţi cu sutele de lei, nu? Când rămâi cu hârbul în drum şi chemi un serviciu de tractări, plăteşti, nu? Atunci de ce ar fi serviciile medicale gratuite şi nelimitate? Ştiţi ceva? Nu sunt. Eşti asigurat. De acord. Însă asta nu înseamnă că ai gratuitate absolută. Să vă intre bine în cap. Sunt servicii medicale care se asigură doar contra cost.

Nu vă mai indignaţi aiurea. Numai asta aud. „Bătaie de joc”. „Eu plătesc”. „Am drepturi”. Sigur. Dar ai şi obligaţia de a cunoaşte legea. Eşti bolnav grav, poftim la spital la internare. Ai o afecţiune care nu impune spitalizarea, poftim tratament la domiciliu. Doar că ai de achitat. Că medicul nu e obligat să te monitorizeze în timpul lui liber. Asistenta nu e obligată să bată oraşul, prin frig, mizerie şi haite de javre de pe la scări, ca să îţi facă ţie injecţii. Gratis.

Nu vă convine? Poftim la asigurări de sănătate private. Statul atât poate acorda. Pentru că atât plătiţi. Nu poţi cu o asigurare de trei lei să visezi la perfomanţe medicale. Ia plăteşte, frate, o mie de euro lunar şi atunci emite pretenţii să fii luat cu elicopterul că ţi-ai rupt tu o unghie. Dar astea sunt posibile doar prin modificarea legislaţiei care să permită contract individual de sănătate. Că la hurtă aşa e. Bani puţini, pupat în cur nema.

Nu mai rageţi inutil. Sunt servicii medicale gratuite şi servicii medicale pe care sunteţi nevoiţi să le plătiţi. Chiar dacă sunteţi asiguraţi. Nu mai confundaţi ambulanţa cu taxiul şi Unitatea de Primiri Urgenţe cu sala de tratamente. Că sunt chestiuni total diferite.

Ca de obicei, pentru astea nu ieşiţi în stradă. Nu „rezistaţi”. Nu am văzut vreun protest pentru un sistem de sănătate normal. Nu v-am văzut în stradă cerând guvernanţilor să oprească exodul medicilor. Să vă construiască spitale. Să aibă grijă de sănătatea voastră.

Dacă mă duc eu cu un caiet pe la fiecare scară de bloc şi cer bani pentru un dispensar sau un spital îmi iau înjurături şi bătaie cât încape. Dar cum apare unul care vă cere donaţii pentru „sfintele locaşuri”, cum percutaţi la portofel sau intraţi în banii de înmormântare. Na, o să aveţi spitale pe lumea cealaltă.

Până ajungeţi daţi năvală la pupat ciolane. E gratuit oare? Sau faceţi întâi o vizită pe la cutia milei?