Florin HAIDAMAC

Sunt zile în care îţi vine să-ţi iei toate gândurile, toate dorinţele, toate emoţiile şi să le închizi într-o piatră. Sunt zile în care iubeşti rugul în care arzi. Zile în care împarţi felii din tine. Zile în care redefineşti apneea. Zile în care stai la taifas cu atomii fiinţei tale.

Şi mai sunt zile în care un cititor îţi trimite un gând. Zile în care vezi pe cineva pe o bancă într-un parc, citind o carte de a ta. Zile în care afli că unul din volumele scrise de tine este adnotat. Este disecat. Este respirat. Este trăit.

La naiba! Sunt zile în care chiar simţi că te poţi lua la trântă cu zeii.

Şi mai sunt zile de dispensar, de muncă, de apostolat. Zile de compasiune şi empatie. Zile în care nebunul satului vine la tine să îţi vorbească despre meciul de fotbal din divizia comunală şi tu îi dai o ţigară şi îl asculţi pentru că ştii că eşti punctul lui de echilibru. Zile în care un anumit ninja epileptic, tot comunal, vine să te anunţe că sâmbătă îi expiră jurământul pe băutură şi are de gând să facă un chef monstru, deşi ştie că luni dimineaţa va fi prezent, lat, pe holul cabinetului, aşteptând ca tu să-i faci o injecţie miraculoasă. Zile în care cumperi din banii tăi câteva cutii de lapte praf scump pentru un anumit prematur care se agaţă de viaţă. Zile în care refuzi cu încăpăţânare să internezi un bolnav terminal, preferând, aşa cum ţi-a spus el, să-ţi moară în braţe decât umilit prin spital. Zile în care te îmbată mirosul focurilor de pe câmpuri. Zile în care ai contact cu Europa şi constaţi că are tot ce îşi doreşte în afară de doza de arhaism şi fatalitate fără de care nu poţi trăi.

La naiba! Sunt zile când chiar simţi că eşti dependent de viaţa ta.

Câte gânduri, atâtea pietre în preajma cărora tu doar taci. Şi e al dracului de bine.

Soarta unui om nu este stabilită la naştere, ci este făurită de acesta atunci când îşi urmează cu încrâncenare visurile. Chiar şi gemenii monozigoţi pot evolua diferit. Nimeni şi nimic nu te poate împiedica să devii ceea ce îţi doreşti. Asta e în teorie. În practică, toţi suntem sclavii mediului în care trăim, iobagii tradiţiilor, şerbii societăţii defecte în care nu noi am ales să ne naştem, dar pe care o acceptăm resemnaţi, în virtutea tradiţiei naţionale a lui „merge şi aşa”. Şi tot în practică suntem păcăliţi zi de zi. Suntem manipulaţi de un stat impasibil. Un stat căruia nu-i pasă de valorile sale. Oamenii în care a investit iau calea pribegiei, ajungând să lucreze pentru ţări care, şi prin ei, progresează. Pentru alţii tot, pentru noi nimic.

Sunt zile în care cuvintele nu mai vor să defileze pe hârtie. Oricât le-ai căuta. Oricât ai aştepta să erupă. Se ascund. Zile în care scriitorul are mâinile de plumb. Zile în care doar ochii încearcă să cuprindă viaţa. Mintea e într-o stare de prea plin.

M-aţi avut în toate formele. Am râs şi am plâns împreună. Am vorbit despre multe. Pe unii v-am ascultat, pe alţii nu. Am făcut însă un al naibii de mare zgomot uneori. Sunt onorat că am împărţit cuvinte. Gânduri şi timp. Emoţii.

La naiba! Chiar mă simt mai bogat cu fiecare zi trecută.