Florin HAIDAMAC

Aceasta este o povestire SF. Personajele de mai jos sunt fictive. Orice asemănare cu

persoane care au trăit, trăiesc sau vor trăi (asta este pentru cititorii mei postapocaliptici care vor găsi aceste rânduri geniale) este pur şi simplu întâmplătoare.

O zi obişnuită de cabinet cu multe probleme de rezolvat. Cu o ploaie de toamnă. Rece. Lipicioasă.

Uşa se deschide brusc şi apar doi copii mici însoţiţi de trei femei.

- Ce s-a întâmplat? întreabă doctorul sobru.

- Vai, domnu' doctor! Mihăiţă, copilul meu, l-a lovit la grădiniţă cu o sticlă pe Andrei. Uitaţi ce cucui are, răspunse una din femei.

- Da, da. S-au jucat, s-au certat şi s-au bătut, continuă altă femeie, mama lui Andrei.

- Na, şi? Ce mare chestie? Eu când eram mic îmi crăpam capul săptămânal, spuse doctorul. Apoi completă, doar pentru el: cred că din cauza asta am ajuns să lucrez aici.

- Nu e nici o problemă, spuse una din mame, dar doamna educatoare, aici de faţă, a insistat să venim la dispensar.

Doamna educatoare se prezenta sub forma unei femei înalte, îmbrăcată într-o pereche de blugi, un tricou negru şi un fel de sacou lung, galben. Această minunată creatură mai avea în dotare o claie de păr blond spălăcit, nespălat, un nas ascuţit, lung, doi dinţi din faţă lipsă, plus o epidemie de pistrui. Vârsta acestei fiinţe era undeva între 26 şi 30 de ani. Fără să aştepte întrebări, începu să turuie, cu o voce subţire, panicată.

- Da. Eu nu cred că a fost aşa. Eu cred că s-au bătut tare. Eu cred că nu e posibil aşa ceva. Eu cred că ar trebui făcută anchetă. Şi eu sunt mamă, am doi copii, dar aşa ceva nu am mai văzut. Sunt deosebit de supărată. Vă rog, faceţi ceva.

Doctorul o privi ciudat.

- Doamnă dragă, liniştiţi-vă. În mod sigur exageraţi. E doar un cucui, făcut din joacă. Nu e nimic grav. Am examinat copilul, mamele au înţeles corect situaţia, numai dumneavoastră aveţi atacuri de panică. Poate vi se trage de la tiroidă.

- Nu, domnule, nu am nimic. O să vă demonstrez eu că am dreptate.

Educatoarea ieşi val vârtej. Doctorul ridică din umeri şi rămase singur în cabinet.

Nici bine nu a trecut un sfert de oră, că uşa se deschide cu forţă şi aceeaşi educatoare rosteşte grăbit.

- Uitaţi-vă la mine. V-am spus eu că am dreptate. Am fost acasă şi mi-am tras cu o sticlă în cap. Vedeţi? Nu a apărut nimic. Deci copiii ăia sunt nişte mincinoşi.

Doctorul care credea că le-a văzut pe toate a închis laptopul, s-a urcat în maşină şi a accelerat, sperând că viteza îl va duce într-o altă galaxie.