Florin HAIDAMAC

Sunt câteva perioade pe parcursul anului în care auzim tot felul de cretinisme. Cel mai tare mă enervează idioţenia asta cu „să fim mai buni”. Nu vom fi niciodată. Suntem aşa cum suntem. Nici măcar două sau trei zile pe an nu vom fi în stare să ieşim din starea noastră naturală.

Dar, na, dă bine să rostim platitudinile astea. Să ne amintim de cei care suferă de foame. Să ne amintim de copiii bolnavi. De bătrânii neajutoraţi care duc o mizerie de viaţă prin aziluri sau prin cine ştie ce sate uitate de Dumnezeu. Brusc ne loveşte empatia. Brusc umplem netul cu „faptele noastre bune”.

Însă cum trece iepuraşul semănător de moarte printre miei, uităm de toate astea şi ne întoarcem la egoismul de zi cu zi. Mai avem tupeul să judecăm politicienii. Că uite ce frumos promit şi cum se văd votaţi sunt loviţi brusc de amnezie. Nu vă mai plângeţi. Ei fac la fel ca noi. Sunt emanaţia mentalităţii colective.

Observ în fiecare an aceleaşi obiceiuri. Magazine pline. Cozi infernale. Mărfuri epuizate. Parcă a trecut un nor de lăcuste. Chiar nu înţeleg de ce. Vine apocalipsul? Vine iarna nucleară? Nu. Vine marea îmbuibare. Știţi voi care. Aia care vă bagă în spital. Cu tot felul de probleme digestive, cardiologice sau neurologice. Aia care vă pune să staţi câte doi sau trei pe un pat în saloane. Aia care vă aduce la Urgenţe întocmai cum v-a dus la magazine.

Cu mare stupoare am văzut băbuţe de la ţară cumpărând cozonaci. Na, cu celularul în batistă şi cu mentalitate de consum. Mâine, poimâine, cu cont de Instagram. Făcând doar reclamă la un aparat minunat de fitness. Unul care arde caloriile. Care dezvoltă musculatura braţelor şi face pătrăţele pe abdomen. Inegalabila sapă.

Ne ducem naibii. Știu că valorile europene sunt total diferite de ale noastre. Știu că porcul trebuie tăiat cu sabia laser. Știu că e modern să avem haite de câini peste tot. În parcuri. La scările de bloc. La intrarea în magazine şi instituţii. Aştept ziua când vor fi obligatorii şi în cabinetele medicale. De medicină umană, să fim bine înţeleşi. Știu că minoritatea are mai multe drepturi ca majoritatea. Știu astea şi multe altele. Ne-am luat reper în scara noastră de valori o societate occidentală decadentă şi facem tot posibilul să o imităm. Ah, bătrâne Darwin, ce confirmare elocventă pentru teoriile tale!

Săracul Iisus se cruceşte în ceruri când vede ce chefuri se trag la aniversările lui. Singurul care are două zile de naştere. Una ca bebeluş şi alta ca miel sacrificat. Cică pentru binele lumii. Poate-mi explică şi mie cineva de ce a fost nevoie să-L schingiuim aşa. Că n-am învăţat nimic. Decât „să fim mai buni” două trei zile când ne amintim la ce atrocităţi L-am supus.

Empatia, lacrimile interioare pentru suferinţele celor din jur, mâinile întinse în ajutor pot fi un mod de viaţă. Faptele noastre dau măsura a ceea ce suntem. Eu unul n-am nevoie de sărbători speciale pentru a admira şi respecta viaţa. N-am nevoie de zgomotul neoliticului pentru a-mi aminti că nu e nicio ruşine să speli picioarele leproşilor. N-am nevoie de pilde sau porunci pentru a împărţi o pâine celor flămânzi. Nu am nevoie decât de cerul înstelat deasupra mea. Chiar dacă tace. Chiar dacă unii s-au înălţat în trup până la el, dar nu au găsit decât vid şi întuneric.

Să vă spun ceva? Vă spun. Că îmi sunteţi dragi şi sunt onorat că mă citiţi. Ține de bunătatea infinită a lui Dumnezeu să permită relelor să existe şi din acestea să le extragă pe cele bune. Căutaţi-le. Când veţi înţelege lumea din jurul vostru. Pentru că într-adevăr cele nevăzute ale lui Dumnezeu sunt aduse la lumină prin cele care au fost făcute, dar numai după ce au fost înţelese.

Noi suntem rasa care şi-a ucis creatorul. Credeţi că dacă „vom fi mai buni” câteva zile pe an, îmbuibându-ne până la pancreatită acută necroticohemoragică, Îl vom face pe Iisus să mai calce pe pământul ăsta de care ne batem joc? Sunt sigur că nu. Criminalul se întoarce la locul faptei, eventual cu merinde ca Raskolnikov, nu victima. Asta facem noi cu pelerinajele noastre.

Dar, nu-i aşa? „Să fim mai buni”. Străduiţi-vă! Că vă trece în două zile. Întocmai ca aburii beţiei. Garantat.