Florin HAIDAMAC

Da! Eu am scris cuvintele astea. Vă pare greu de crezut, aşa e? În multe apariţii în media am afirmat că nu avem viitor. Că societatea actuală are un major grad de alienare. O structură inversată a valorilor. Susţin şi acum toate astea. În parte e şi vina noastră, a celor care mânuim cuvinte scrise. A celor care avem vizibilitate şi putem fi exemple. E vina noastră pentru că nu am depus suficiente eforturi de a cultiva mentalităţi normale. E vina noastră pentru că mesajul pe care încercăm să-l transmitem nu ajunge atât de departe pe cât credem noi.

Îmi asum vina asta. Mă voi strădui mai mult. Media construieşte sau dărâmă orice într-o societate. E atât de simplu.

De ce mai există speranţă? În mod sigur nu din "optimismul" meu, greu de găsit chiar şi cu microscopul electronic. Există datorită vouă. Cei care arătaţi că mai aveţi empatie. Că mai aveţi timp, disponibilitate, curaj şi încredere pentru şi în alţii. În cei de lângă voi.

După cum ştiţi, astăzi are loc campania "Unii lângă alţii la Dispensarul SF". Emoţiile mele sunt mari atunci când găsesc oameni care rezonează cu valorile mele. Şi v-am găsit. Am reuşit să ne strângem unii lângă alţii pentru câţiva copilaşi care, deşi prea mici ca să mulţumească în cuvinte, sunt sigur că vor simţi toată atenţia şi afecţiunea voastră.

Da. Există speranţă pentru că am reuşit să mobilizăm oameni din tot judeţul şi chiar de peste graniţele ţării. Oameni care oferă copiilor lor o educaţie corectă. Oameni care te fac să te simţi mândru că eşti contemporan cu ei.

Pot afirma cu tărie că această campanie a fost un succes. Pentru mine a fost ca un balsam peste toate gândurile exclusiv pesimiste. Luaţi separat poate nu contăm pentru nimeni. Că aşa ne-a obişnuit statul ăsta. Însă unii lângă alţii putem deveni modele pentru cei care vin din urmă. Poate chiar pentru unii din cei pe care-i ajutăm acum. Cine ştie? Totul e în interiorul nostru. Şi binele, şi răul. Şi viaţa, şi moartea. Şi speranţa, şi depresia. Dar în special, primul pas unul către altul. Prima mână pe care o întindem. De aici pleacă totul. Din noi. Suntem adevărate oglinzi. Ceea ce oferim primim înapoi.

Vreau să vă mulţumesc din toată inima pentru implicare, empatie, încredere şi prietenie. Astea sunt cărămizile cu care putem construi o societate în care cu adevărat copiii noştri să aibă un viitor.

Mai există speranţă? Până şi pesimistul din mine răspunde DA.