Florin HAIDAMAC

Nu sunt un om înzestrat cu speranţă. Unii spun că am alte calităţi sau poveri. Însă la fiecare început de ceva îmi doresc multe. Îmi doresc să văd schimbări. În bine. Zilele astea, că am votat sau nu, ne-au adus un nou început.

Toţi ne dorim să vedem alte drumuri, alte canalizări, alt iluminat public, curăţenie, parcuri deratizate. Ne mai dorim linişte pe străzi. Fără haite de câini vagabonzi, fără mizerie şi purici, fără rahat pe trotuare.

Ne mai dorim un trafic mai lejer, ne mai dorim locuri de parcare, ne mai dorim locuinţe. Ne mai dorim spaţii verzi. Că au mai rămas extrem de puţine. Au răsărit blocuri, bănci sau hipermarketuri în orice loc liber.

Ne mai dorim căldură şi apă caldă. Ne mai dorim oportunităţi de afaceri şi locuri de muncă. Ne mai dorim un spital. Ne dorim mai mulţi medici. Sunt unele chestiuni care nu ţin de autorităţile locale, dar tot lor le transmitem dorinţele noastre.

E uşor să spui că nu s-a făcut sau nu se face nimic. Mai ales când nu înţelegi că pentru a avea orice pe lumea asta trebuie să plăteşti. Nimic nu e gratis. Nimic nu ţi se cuvine. Că nu eşti tu mai special. Toţi suntem membri ai aceeaşi societăţi, care, ce să vezi?, e suma noastră.

Nu se poate să flegmezi pe stradă şi apoi să ragi că nu e curat. Nu se poate să tragi ţepe peste tot, să nu plăteşti nimic şi apoi să vrei să ţi se dea.

Prea puţini muncim, prea puţini plătim şi prea mulţi consumăm. Însă toţi avem pretenţii. Toţi ne întoarcem faţa ca milogii către statul ăsta social, care nu-şi respectă şi apără valorile. Stat care a ajuns pepinieră de specialişti pentru alţii.

Ne bucurăm ca proştii şi dăm năvală ca oile pentru şi în orice nou magazin deschis. Facem scandal pentru orice nimic. Mai ales pe net, că în viaţa reală suntem prea anemici. Dăm vina pe alţii pentru tot ce ni se întâmplă, fără să vedem că adevăraţii vinovaţi suntem noi. Cei care acceptăm orice. Cei care ne furăm unii pe alţii. Noi, egoiştii. Noi, nepăsătorii. Noi, semianalfabeţii. Noi, mediocrii. Noi, păreriştii. Noi, vorba lungă. Noi, "merge şi aşa". Noi, "să se facă". Noi, "să ni se dea că suntem necăjiţi". Noi, bătuţii de soartă. Noi, umiliţii. Noi, flămânzii cu smartfoane. Noi, asistaţii.

Nu credeţi că ar fi vremea să avem şi "noi" toţi ăştia un nou început? Nu ar fi vremea să modelăm o societate în cel mai simplu şi ieftin mod cu putinţă? Schimbându-ne. Fiind doar noi şi atât. Totul porneşte de jos. De la prima cărămidă. Nu aşteptaţi minuni de sus. Nici de la ceruri şi cu atât mai puţin de la cei care ne conduc. Tipul ăla care făcea minuni acum două mii de ani e plecat demult. Că am ştiut doar să-l omorâm. Atât. Şi acum ne smulgem părul din cap pe la Mormântul Sfânt. N-am învăţat nimic din lecţiile Lui.

Haideţi să ne trezim. Normalitatea e în noi. În fiecare. Civilizaţia la fel. Respectul, lungul nasului, bunul-simţ şi multe altele de la care putem porni. E nevoie de un nou început. În orice. Dar în primul rând în noi înşine.