Florin HAIDAMAC

În gloata asta eterogenă care alcătuiește societatea noastră cică modernă există multe voci. Fiecare urlă după câte ceva. Unii după ajutoare sociale. Unii după pensii majorate. Unii după locuri de muncă. Unii după spitale decente cu personal medical de înaltă valoare morală. Unii după te miri ce. În principiu toți au câte ceva de cerut. Numitorul comun al acestor voci e respectul. Toți îl pretind. De la oricine. Fără să știe un principiu de bun simț. Respectul îl câștigi. Îl meriți. Îl obții în urma a ceva. Respectul nu cade din pom. Oferă-l întâi și abia pe urmă pretinde-l. E atât de simplu.

Observ în mediul online și nu numai o profundă lipsă de respect la adresa medicilor. Toți sunt băgați în aceeași oală. Sunt făcuți în diferite feluri. Știu asta pentru că eu însumi am fost înjurat de sute de ori prin comentarii la articolele mele. Doar pentru faptul că sunt medic. Semn că toți semianalfabeții ăștia nu sunt capabili să înțeleagă cuvântul scris. Nu sunt ei vinovați ci natura. Nu putem fi toți egali.

Vreau să dau în rândurile de mai jos un exemplu despre cum unii înțeleg să se poarte în fața medicilor. Concluziile le veți trage singuri. Caz real.

***

Secția e curată. Pe jos e o gresie albă. Lustruită. Strălucitoare. Dezinfectată. Miroase a antiseptic și săpun. Pe masa de tratamente stă cuminte instrumentarul. Sterilizat ca la carte. S-a mai schimbat câte ceva în spitalul ăsta. Ușor, ușor se intră în normalitate. În sală sunt două asistente. Îmbrăcate decent. În costume albe. Impecabile. Au măști și mănuși. Doctorița e lângă ele. Are o uniformă în culori vii și o bonetă cu flori. Asta pentru a nu induce disconfort copiilor. Și așa săracii sunt stresați din cauza manevrelor chirurgicale. Nu are rost să prindă frică de halatul alb. În mijlocul sălii e un scaun special. Pe el se află un copilaș. Are cam 11 ani. Din cauza derapării unui fir de sutură a făcut o mică hemoragie nazală. A fost operat cu o zi înainte. Acum e necesară o manevră cu grad de disconfort. Un tampon trebuie introdus prin nas, în spatele nărilor. Nu e complicat. Doar neplăcut. Doctorița și-a luat toate precauțiile. Manevra se va desfășura cu anestezie locală. Micul pacient e agitat. Mama lui privește de la geamul special. Nu are voie să intre. Nici bine nu se apropie doctorița de el că începe să urle.

-          Morții mă-tii de vacă. Lasă-mă în pace. Ești o urâtă.

Asistentele fac fețe, fețe. Doctorița a rămas șocată pe moment. Nu-și permite însă ca asta să-i afecteze profesionalismul. Inspectează zona. Se asigură că totul e în regulă și încearcă să introducă tifonul. Copilul a turbat.

-          Jigodie ordinară. Proastă. Curvă. Lasă-ma în pace, în p.. mea!

Scuipă. Urlă. Curată criză de isterie. Un limbaj total neașteptat din partea unui copil de vârsta lui. Dar probabil așa aude în casă. Așa a fost educat. Așa au grijă de el cei ce-și spun părinți. Prea ocupați cu orice altceva decât cu creșterea corectă a ”produsului iubirii lor”.

-          Vită. Ia mâna de pe mine.

Și alte injurii, care până și pe mine, expert cum sunt, m-au lăsat mască atunci când mi-au fost povestite. Doctorița nu se pierde. Ajutată de asistente, ignorând total ceea ce aude, reușește să ducă manevra la capăt. Totul e bine acum. Asistentele conduc copilul în salon. Doctorița se îndreaptă spre cabinetul ei. Mama vine după ea. Nu e vreo redusă și nici vreun caz social. Are cercei, ceas de aur, brățări până și la glezne și, normal, iphone. În mod sigur umblă cu vreun jeep alb. Câștigat cinstit, în mod evident. Clasica situație din țara asta.

-          Doamnă, copilul dumneavoastră e total needucat. Eu nu am mai auzit așa ceva, începe doctorița.

Răspunsul mamei a instaurat o tăcere ce parcă zgâria pereții cabinetului.

-          Să fii mulțumită că ți-a dat bună ziua. Treaba ta e să-ți faci datoria, nu să te plângi.

Minunat, nu? Și ăștia vor respect la o a doua eventuală vizită. Prea multe proaste au trompe uterine și milioane de ovule. În cap în schimb le bate vântul. Mulțumesc cerului că nu se tratează la mine.