Florin HAIDAMAC

Am mers prin oraş să mă conving că trăim într-o altă Românie, aşa cum mi s-a spus la televizor şi cum mulţi pierde-vară de pe facebook au afirmat. Unii care nu se izbesc de adevăratele probleme. Că doar stau cu părinţii până la 40 de ani sau merg pe afară să-şi rupă şalele şi să mănânce celebrul sandviş cu două felii de pâine şi între ele altă felie de pâine. Dar ei sunt deştepţi, plini de drepturi şi, normal, anticomunişti. Chiar dacă habar nu au ce e aia. Genul care urlă după ajutoare de şomaj sau pensii de handicap, dar fumează şi au iphoane. Că, deh, aşa e cool. Cu speranţa că odată cu ridicarea noii Românii au dispărut asistoantele de farmacie, locul lor fiind luat, normal, doar de adevărate profesioniste, deschid uşa unui loc în care se vând medicamente. Am avut de ales între trei farmacii. Că doar sunt una lângă alta. De cât de grav bolnav e poporul ăsta. Aveam cu mine reţeta unei rude. Reţetă electronică, bineînţeles. Mândria CNAS-ului. Ruda asta a mea e bătrână şi nu se poate deplasa prin noroiul tolerat cu multă seninătate atât de autorităţi, cât şi de noi toţi. Că aşa ne „simtem bine”. În mocirlă. Lasă că ne dăm sensibili şi civilizaţi pe facebook. Intru. La tejghea erau două fătuci. Boite. Cu unghii lungi, roşii. Una din ele butona un telefon. Cealaltă vorbea la iPhone. După cum zâmbea şi chicotea sunt sigur că nu vorbea cu soţul ei.

- Bună seara, doamnelor. Am o reţetă compensată. Eliberaţi?

Nu prea bucuroase de intruziunea mea. Una lasă telefonul în buzunar, cealaltă îşi pune amantul pe hold. Nu vor să piardă timpul cu mine.

- Reţeta.

- Aici. Şi mai vreau un Spersadex.

- Staţi, domnule. Că nu putem face aşa multe.

- Cum spuneţi, mă dau eu umil. Aşa cum şi trebuie să fii în prezenţa unor asemenea somităţi.

Nici nu se uită bine pe reţetă iphonista, că îmi şi spune.

- V-a greşit reţeta. Nu sunt bune codurile.

- Nu se poate, fac eu. Aşa mi-a dat şi luna trecută.

- Nu avem ce face. E greşit un cod. Medicul nu a fost atent.

E clar. Nu aveau chef de mine. Le-am întrerupt combinaţiile.

- Nu e nimic. Mă duc mâine să mi-o schimbe.

Îmi dă reţeta. Mă uit pe ea. Eu am scris-o. Nu e greşit niciun cod. Tac.

- Îmi puteţi da Spersadex?

- Nu avem. Dar în ce problemă? Ce are la ochi?

- Doamnă, nu ştiu. Mie asta mi-a spus să iau.

- Nu se mai face. Vă dăm altceva.

Şi începe să-mi enumere coliruri.

- Nu vă supăraţi, dumneavoastră sunteţi medic? Că nu pot lua medicamente aşa, fără să fiu consultat, zic eu timid.

- Lasă, domnule, că noi ştim mai multe ca medicii. Avem şi noi şcoală.

E clar. Au target. Încep să mă combine, doar, doar scot din portofel. Nu mai suport.

- Auziţi, unde e farmacista? Că voi sunteţi ca două curci bete.

Astea se îneacă. Se uită una la alta.

- Cum vă permiteţi?

Şi încep să le torn de toate. Mă prezint. Le arăt reţeta electronică. Fără greşeală. Le spun că dacă eram un simplu om neştiutor reuşeau să-şi bată joc de mine şi să-mi vândă rahaturi. Mai au un pic şi leşină amândouă. Farmacista tocmai era „ieşită un pic”. Şi curcile astea făceau ce ştiau ele cel mai bine. Îşi etalau incompetenţa.

Am plecat. Se pare că România celor de pe facebook mai are mult de aşteptat. Trăim în acelaşi rahat. Şi aşa vom trăi încă multe zeci sau sute de ani.