Google
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
SHOPPING CITY SUCEAVA - Masha si Ursul
 
sâmbătă, 23 mai 2015 - Anul XX, nr. 117 (5929)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6639 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,1179 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   ø imagini |   ø fişiere video
Florin HAIDAMAC

Florin HAIDAMAC


La ţară, bărbatul e om şi femeia e femeie

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Sunt multe boli care aduc multă suferinţă. Sunt multe boli care reduc fiinţa umană la o bucată de lut. Sunt multe boli înfrăţite cu moartea. Iar moartea e soră dreaptă cu chinul. Nu vreau să vă amintesc de cancer, de bolile cardiace, de septicemii, de boli metabolice. Vă spun astăzi despre o boală care, în opinia mea, înjoseşte foarte mult fiinţa umană: accidentul vascular cerebral. Fiziopatologia, la nivel macro, fără detalii, e simplă. Ori crapă o arteră din varii motive ori se înfundă, cel mai frecvent din cauza aterosclerozei. Consecinţa e blocarea fluxului sangvin către o parte din creier sau inundaţia cu sânge a substanţei cerebrale şi compresiunea ei. Asta e la nivel simplist. Ce se întâmplă? În raport de localizarea şi întinderea accidentului, ori paralizezi ori nu mai vorbeşti ori intri în coma ori mori. Ai o multitudine de opţiuni, nu?

Ce te faci când rămâi paralizat şi ai nevoie de îngrijiri speciale? Să nu faci escare, să nu faci bronhopneumonie, să nu mai faci un alt accident. Astea sunt câteva complicaţii care vin la pachet. Ce te faci când nu ai bani de medicaţie, când nu ai bani să plăteşti pe cineva care să aibă grijă de tine? Ce te faci când medicul tău de familie e prea ocupat cu kkt-uri de hârtii ca să te viziteze atât de des cât e nevoie? Ţi-ai dori un înger păzitor, nu? Deşi în multe cazuri ţi-l doreşti pe ăla pe care trupa Slayer l-a făcut celebru: Angel of Death. Ce te faci când eşti singur, bătrân, paralizat?

 

***

Am slăbit 6 kilograme. Alerg, joc tenis, lovesc în sacul de box mai ceva ca Tyson. Sunt dat naibii. Mental sunt însă la pământ. Sunt suprasaturat de ceea ce văd zilnic. Sunt atât de obosit şi frustrat încât nici măcar nu mă mai pot enerva. Pe bune. Fumez ca boul, aşteptându-mi rândul la medicul meu de familie, care să mă tragă de urechi şi să-mi facă prevenţia asta atât de mult cântată în noile norme ale contractului cadru.

 

Drumul până la dispensar e dominat de culoarea verde. Dimineţile sunt superbe. Ajung la cabinet. Mă aşteaptă o mulţime de oameni.

Primul pacient. Un bunic cu mult bun simţ. Are o problemă care se numeşte sindrom de tunel carpian. A fost operat. Evoluţie proastă. A venit, cu lacrimi în ochi, să mă roage să-l trimit undeva. Unde ştiu eu. Doar să se rezolve problema asta a lui. Îl doare. Tare. E de chirurgie plastică. Şi sun la profesorul meu de la Iaşi. Cel cu care am făcut lucrarea de diplomă. Cel cu care am petrecut nopţi în sala de operaţii. Am emoţii. Parcă sunt student iar. Profesorul e impecabil în comportament. Îmi preia pacientul. La naiba! Dacă aveam noroc eram şi eu acum plastician. Dar nu a fost să fie.

O mamă cu un copil. Nou-născut. Are 3 săptămâni. Diareee, febră, vărsături. Mama nu alăptează, că a făcut o mastită foarte urâtă în spital. Copilul e pe lapte praf. Ea şi-a permis doar o săptămână o formulă de lapte mai bun, dar scump. A continuat cu laptele praf pe care l-am primit de la minister. Că aşa ajută statul copiii. Cu lapte praf de kkt, în timp ce parlamentarii au bufet cu preţuri speciale. I-am explicat că ăsta mic nu tolerează rahatul asta de lapte gratuit. Că îi trebuie o formulă specială. Se plânge că nu are bani. Nu am nervi să-i spun: „ Păi bine băh, când l-ai făcut nu te-ai gândit dacă ai cu ce creşte copilul?”. Pe bune. Nu mai pot. Mâine cumpăr 10 cutii pentru copilul ăsta. I-am făcut cadou  ultima cutie pe care o aveam. La naiba! Acum cresc şi copiii altora.

O bunică. Mă roagă să vin la ea acasă. Bunicul e paralizat. Partea dreaptă. Nici nu poate vorbi. Îl ştiu. Am fost de multe ori pe la el. Am făcut eforturi ca totul să fie suportabil. Bunica îmi spune că e agitat. Acum râde, acum plânge. Nu doarme noaptea. Mâna care e paralizată i s-a umflat. Las tot şi plecăm. Drumul e dezastru. Drum de ţară, plin de pietriş. Când plouă sau când e zăpadă nu poţi ajunge acolo decât pe jos. Ştiu foarte bine asta pentru că am făcut condiţie fizică bătându-l. Ajungem. Deschid poarta. Câinele mă cunoaşte. Nu mă latră. Dă din coadă când mă vede. Nu mă pricep la nutriţia animalelor dar câinele ăsta iubeşte ciocolata. Pe bune. Am o bomboană în buzunar. I-o arunc. Ăsta sare şi o prinde. Fenomenală javra. Intru în casă. Un hol. Două camere. Camera aia bună şi camera în care stau bătrânii ăştia. Are două paturi. Unul e lângă cuptor. Acolo stă bunicul. Pe patul de lângă geam doarme bunica. Ştiu toate astea. El a avut grijă de ea când era în putere. Acum e rândul ei să-l vegheze. Mereu mă impresionează situaţiile astea. Bunicul e roşu la faţă. Plânge când mă vede şi, cu mâna sănătoasă, îmi face semn către cap. Am înţeles. Îl doare capul. Îl examinez. Nu am nevoie de cuvinte. Când iau tensiunea, să cad jos. 200/95 mmHg. Scot din trusa de urgenţă cele necesare. Şi stau cu bolnavul 45 de minute. Îmi fac de lucru. Consult şi bunica între timp. O femeie mi-a văzut maşina la poartă. A intrat în curte şi m-a strigat. Ies. Mă întreabă dacă pot să-i consult copilul. Vine cu el în braţe şi-l pune pe patul bunicii. Amigdalită. Dau tratament. Pleacă mama mulţumită. Uite aşa am făcut cabinet şi în casa pacienţilor. După 45 de minute tensiunea a scăzut. Bunicul nu mai e roşu. E stabil. Îi spun bunicii ce are de făcut. În principiu, de ajustat nişte doze la medicaţia antihipertensivă. Promit că trec şi mâine să-l văd. Câinele e în două labe. Se uită la mine plin de speranţă. Lasă că vin mâine cu mai multe bomboane şi cu câţiva pamperşi pentru bunic. Oare va veni cineva pe la mine dacă mă va pune Dumnezeu în situaţia lui?

 

***

Deschid uşa dispensarului. Pacienţii ştiu unde am fost, că aşa e la sat, umblă vorba repede. Doar o bunică mă întreabă:

- Mai trăieşte omul ăla?

Că la ţară bărbatul e om şi femeia e femeie. Aşa se spune: Trece femeia aia cu omul ei. Nah, or şti ei ceva.

- Mai trăieşte, mamă, dar tare se mai chinuie.

- Mai bine îl strânge Dumnezeu.

 

Şi urmează un rând de cruci la care se raliază câteva băbuţe. Intru în atmosferă.

- Bunică, viaţa asta e dată pentru suferinţă, nu pentru huzur. Ştie Dumnezeu ce face.

Alte cruci, normal. Când să intru în cabinet aud o şoaptă:

- Auzi, doctorul, om cu şcoală, ce frumos spune din Carte?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului La ţară, bărbatul e om şi femeia e femeie.
 Vizualizări articol: 3372 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 17 voturi
La ţară, bărbatul e om şi femeia e femeie5.0517

Iulius Mall Suceava
Denis
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei