Florin HAIDAMAC

Jumate beat, jumate nesimţit. Starea lui naturală. Gras ca un mamut. Dar o grăsime din aia dizgraţioasă, numai pe burtă. Umeri înguşti. Muşchi din părţi, că doar nu a fost niciodată sportiv. Sala lui preferată a fost mereu cea de mese. În schimb, un burtoi imens ameninţă să-i acopere varicele de pe gambe. Asta e caracteristica lui definitorie: burtoiul umplut cu mici, grătare din tot felul de mizerii pline de colesterol, câteva pâini la o masă şi, normal, alcool. Sub orice formă. Că e bere, că e vin, că e tărie, totul e bine-venit pentru acest sac de untură.

Are o pălărie pe devla aia seacă. Are obraji buhăiţi, neraşi, plini de vinişoare vinete. Stigmate ale alcoolismului cronic. Viitorul lui: accidentul vascular cerebral hemoragic. Mai are acest pahiderm o mândreţe de nas ca un cartof. Dispune şi de o consoartă pe măsură. O obeză cu multiple boli. Sunt sigur. De la chisturi ovariene şi fibroame uterine până la diabet, hipotiroidie şi litiaza biliară. În mod sigur rupe uşile pe la cabinetele medicale, plângându-se cât e ea de bolnavă. Şi de cât de proşti sunt doctorii. Şi în mod sigur freacă ziua unui medic de familie, la câte medicamente trebuie să ia. Pe compensat, normal. Ce contează că plăteşte 3 lei pe an? Ea are dreptul numai la gratuităţi, eventual pensii de handicap. Asta în timp ce alţii dau cu zecile de milioane şi nici măcar nu ştiu unde e spitalul. Nu contează. Aşa e statul social. Unul munceşte şi 10 stau şi freacă buha urlând că au drepturi. Că ei sunt necăjiţi. Buni de muncă. În fine.

Acest minunat cuplu a venit la plajă. De ce? Habar n-am. Să aibă unde se îmbolnăvi mai tare. Normal, stau la o gazdă pe undeva. Cu duş din apa încălzită la soare. Cu WC-ul în curte. Cu lenjerii infecte. Că la 2 lei nu poţi avea pretenţii de 5 stele. Dar nu contează. Ei sunt obişnuiţi. Că doar nu te aştepţi să aibă cine ştie ce curăţenie pe acasă. El e prea ocupat cu băutura, iar ea e prea „bolnavă”. Normal, femeia boleşte şi bărbatul moare.

Merg ca două bile de untură prin soarele infernal. Sunt sigur că tensiunea le-a crescut peste 18. El ocheşte un loc. Îşi întinde cearşaful pe nisip, la mică distanţă de două paturi de plastic şi o umbrelă. Oamenii ăia au plătit bani pentru a avea confort. Adică, vreau frate să stau sub umbrelă şi să am loc în jur. Nu să îmi stai tu mie între craci. Ăştia nu ţin cont. Că doar ce? E spaţiu public. Nu? Eu aş face plaje separate. Vrei frate la zero lei? Foarte bine. Stai pe bucata asta. Vrei frate la umbrele şi paturi? Plăteşte şi ia loc aici. Fără melteni. În sfârşit se aşează morsele. În secunda următoare scot o geantă imensă. Chici cu ce? Cu crăpare. Şi trec ore întregi în care bagă în ei ca sparţii. Fără să se mişte. Ea împinge nesimţirea atât de departe încât aruncă resturile în spate. Fără să o intereseze ce se întâmplă. Normal, nimeni nu spune nimic. Cei de lângă ea şuşotesc doar. Fără să aibă curajul de a o pune la punct pe vaca asta infectă. Am luat foc. Mă gândesc ce dracu să fac? Doar nu am venit până aici să mă dau în spectacol. Cochetez cu ideea că sunt în concediu şi ar trebui să mi se rupă. Să întorc privirea şi să-mi văd de ţigara mea. Rezist 3 secunde. Mă duc să iau un pahar cu bere. Stau la coadă cu tot felul de burtoşi şi când mă întorc trec pe lângă balabustă. Mă fac că mă împiedic de gunoiul ei şi-i arunc paharul direct în cap. Asta dă se ridice dar, fiind ca o ectoplasmă împrăştiată pe nisip, nu-i iese din prima. Eu nu-mi cer scuze. Trag din ţigară şi râd ca boul. Asta turbează. Îmi spune vreo două. Arunc ţigara pe cearşaful ei, mă aplec şi-i şoptesc:

-         Tu, vită în menopauză, din cauza căcatului tău de gunoi m-am împiedicat. E aşa greu să-l pui într-o pungă? Aşa faci şi în cocina unde trăieşti? Cine dracu vă aduce pe voi la plajă, băi scursorilor?

Mă ridic şi plec. Am schimbat ceva? Nu. În câteva minute şi-a desfăcut o nouă cutie cu nu ştiu ce borhot şi din nou a aruncat resturile în jur. Şi acum îmi pare rău că nu i-am frecat o smetcă în bot. Să-şi aducă aminte de mine în fiecare dimineaţă când se bărbiereşte.