Românul și marea (I)

Jumate beat, jumate nesimțit. Starea lui naturală. Gras ca un mamut. Dar o grăsime din aia dizgrațioasă, numai pe burtă. Umeri înguști. Mușchi din părți, că doar nu a fost niciodată sportiv. Sala lui preferată a fost mereu cea de mese. În schimb, un burtoi imens amenință să-i acopere varicele de pe gambe. Asta e caracteristica lui definitorie: burtoiul umplut cu mici, grătare din tot felul de mizerii pline de colesterol, câteva pâini la o masă și, normal, alcool. Sub orice formă. Că e bere, că e vin, că e tărie, totul e bine-venit pentru acest sac de untură.
Are o pălărie pe devla aia seacă. Are obraji buhăiți, nerași, plini de vinișoare vinete. Stigmate ale alcoolismului cronic. Viitorul lui: accidentul vascular cerebral hemoragic. Mai are acest pahiderm o mândrețe de nas ca un cartof. Dispune și de o consoartă pe măsură. O obeză cu multiple boli. Sunt sigur. De la chisturi ovariene și fibroame uterine până la diabet, hipotiroidie și litiaza biliară. În mod sigur rupe ușile pe la cabinetele medicale, plângându-se cât e ea de bolnavă. Și de cât de proști sunt doctorii. Și în mod sigur freacă ziua unui medic de familie, la câte medicamente trebuie să ia. Pe compensat, normal. Ce contează că plătește 3 lei pe an? Ea are dreptul numai la gratuități, eventual pensii de handicap. Asta în timp ce alții dau cu zecile de milioane și nici măcar nu știu unde e spitalul. Nu contează. Așa e statul social. Unul muncește și 10 stau și freacă buha urlând că au drepturi. Că ei sunt necăjiți. Buni de muncă. În fine.
Acest minunat cuplu a venit la plajă. De ce? Habar n-am. Să aibă unde se îmbolnăvi mai tare. Normal, stau la o gazdă pe undeva. Cu duș din apa încălzită la soare. Cu WC-ul în curte. Cu lenjerii infecte. Că la 2 lei nu poți avea pretenții de 5 stele. Dar nu contează. Ei sunt obișnuiți. Că doar nu te aștepți să aibă cine știe ce curățenie pe acasă. El e prea ocupat cu băutura, iar ea e prea „bolnavă”. Normal, femeia bolește și bărbatul moare.
Merg ca două bile de untură prin soarele infernal. Sunt sigur că tensiunea le-a crescut peste 18. El ochește un loc. Își întinde cearșaful pe nisip, la mică distanță de două paturi de plastic și o umbrelă. Oamenii ăia au plătit bani pentru a avea confort. Adică, vreau frate să stau sub umbrelă și să am loc în jur. Nu să îmi stai tu mie între craci. Ăștia nu țin cont. Că doar ce? E spațiu public. Nu? Eu aș face plaje separate. Vrei frate la zero lei? Foarte bine. Stai pe bucata asta. Vrei frate la umbrele și paturi? Plătește și ia loc aici. Fără melteni. În sfârșit se așează morsele. În secunda următoare scot o geantă imensă. Chici cu ce? Cu crăpare. Și trec ore întregi în care bagă în ei ca sparții. Fără să se miște. Ea împinge nesimțirea atât de departe încât aruncă resturile în spate. Fără să o intereseze ce se întâmplă. Normal, nimeni nu spune nimic. Cei de lângă ea șușotesc doar. Fără să aibă curajul de a o pune la punct pe vaca asta infectă. Am luat foc. Mă gândesc ce dracu să fac? Doar nu am venit până aici să mă dau în spectacol. Cochetez cu ideea că sunt în concediu și ar trebui să mi se rupă. Să întorc privirea și să-mi văd de țigara mea. Rezist 3 secunde. Mă duc să iau un pahar cu bere. Stau la coadă cu tot felul de burtoși și când mă întorc trec pe lângă balabustă. Mă fac că mă împiedic de gunoiul ei și-i arunc paharul direct în cap. Asta dă se ridice dar, fiind ca o ectoplasmă împrăștiată pe nisip, nu-i iese din prima. Eu nu-mi cer scuze. Trag din țigară și râd ca boul. Asta turbează. Îmi spune vreo două. Arunc țigara pe cearșaful ei, mă aplec și-i șoptesc:
– Tu, vită în menopauză, din cauza căcatului tău de gunoi m-am împiedicat. E așa greu să-l pui într-o pungă? Așa faci și în cocina unde trăiești? Cine dracu vă aduce pe voi la plajă, băi scursorilor?
Mă ridic și plec. Am schimbat ceva? Nu. În câteva minute și-a desfăcut o nouă cutie cu nu știu ce borhot și din nou a aruncat resturile în jur. Și acum îmi pare rău că nu i-am frecat o smetcă în bot. Să-și aducă aminte de mine în fiecare dimineață când se bărbierește.