Scriitoarea Artemisia Ignătescu, în vârstă de 96 de ani, jurnalist, cronicar, membră a Societății Scriitorilor Bucovineni și a Asociației Scriitorilor și Artiștilor Dorneni,
cetățean de onoare al municipiului Câmpulung Moldovenesc, a lansat anul acesta o nouă carte: „Temelia”. „Nu scriu de dragul de a scrie, ci pentru ca să se știe de cei de azi și de cei de mâine, cum au fost vremurile din timpul meu”, spune autoarea.
În prefața cărții „Temelia”, Iulia Petrariu spune că ar încadra această carte semnată de Artemisia Ignătescu în trei categorii: „Este o carte de istorie, de psihologie și de jurnalistică. Istorie, pentru că povestirile din prima parte redau, prin metoda istoriei orale, particularități ale vieții locuitorilor României, îndeosebi ai Bucovinei, începând cu perioada de după cel de-Al Doilea Război Mondial. O carte de psihologie, pentru că autoarea schițează personalități și caractere din diferite perioade, cu talent de povestitor a la Ion Creangă, cu finețe și umor. Și, în final, o carte de jurnalistică, pentru că, în ultima parte, autoarea adună ultimele sale articole din presă, care au legătură cu evenimente din Câmpulung Moldovenesc și din împrejurimi”.
Scriitoarea Artemisia Ignătescu, care participă în mod obișnuit la manifestările culturale din Câmpulung Moldovenesc, spune că în cartea de față și-a propus să adune și o parte din prozele ei, povestirile, schițele, portrete – care poate nu răspund titlului – dar pe care a dorit să le aducă în atenția cititorului tocmai pentru a cunoaște mai bine vremurile prin care a trecut ea, „cu anii pe care îi am în cârcă”.
În volumul „Temelia”, cititorul va descoperi povești despre oameni, despre obiceiuri, despre locuri pline de cultură pe care scriitoarea Artemisia Ignătescu le prezintă cu multă acuratețe. Așa că nu vă rămâne decât să pătrundeți în universul autoarei, să vă bucurați de personajele și întâmplările prezentate de ea, întâmplări care se întind în aproape un secol.

Scurtă prezentare
Artemisia Ignătescu s-a născut în comuna Păltinoasa, pe 1 martie 1928. A absolvit Liceul „Dragoș Vodă” din Câmpulung Moldovenesc în anul 1952. În același an se înscrie la Institutul de limbă rusă „Maxim Gorki” din București, pe care îl părăsește pentru a avea grijă de cei cinci frați mai mici, în momentul în care rămân orfani.
Angajată la Societatea pentru răspândirea Științei și Culturii, subfiliala
Câmpulung, în perioada 1952 – 1954, urmează cursuri de redactor pentru rețeaua locală, organizate de Radio București, devenind redactor responsabil la Centrul de radioficare Câmpulung Moldovenesc. Artemisia Ignătescu a fost metodist, apoi director al Casei Orășenești de Cultură. Rezultatele obținute în organizarea unor emisiuni de care își mai aduc aminte și acum cei care le-au ascultat, i-au adus titlul de „Radist de Onoare” și, la vremea aceea, „Medalia Muncii”. În 1970, când se desființează postul de radio, Artemisia Ignătescu este numită metodist și apoi director la Casa de Cultură, unde și-a desfășurat activitatea până în anul 1983, când s-a pensionat.Scriitoarea are mai multe cărți publicate, cărți care, în ansamblu,
reprezintă un alt fel de monografie a Câmpulungului, cu texte publicate de ea de-a lungul timpului în ziarul sucevean „Crai Nou”, texte despre oameni și întâmplări de la Ocolul Câmpulung Moldovenesc. În anul 2017, Artemisia Ignătescu a fost distinsă cu Diploma de Onoare a Fundației Culturale a Bucovinei, pentru îndelungata și rodnica activitate culturală desfășurată în slujba Bucovinei. Scriitoarea a primit și premiul pentru publicistică acordat de Societatea Scriitorilor Bucovineni, a cărei membră este, aceeași societate înmânându-i și diploma de „Senior al Culturii din Bucovina”.