Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 17 mar 2023 - Anul XXVIII, nr. 63 (8287)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,971 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,5892 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   6 imagini |   ø fişiere video

Premieră

„Occident Express” - prima producție în limba franceză la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Spectacolul „Occident Express”, prima producție în limba franceză a Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, realizată pornind de la unul dintre cele mai importante texte ale dramaturgului Matei Vișniec, va avea premiera duminică, 19 martie, la ora 19:00.

Biletele puse în vânzare la casieria teatrului și online, pe www.blt.ro,s-au epuizat, însă doritorii sunt așteptați la reprezentațiile viitoare, programate în luna aprilie.

„Occident Express”, o dramă în care Orientul și Occidentul se întrepătrund, este un text care face parte din trilogia balcanică a dramaturgului Matei Vișniec și ne vorbește despre imensitatea abisului dintre estul și vestul Europei, abis creat între capitalismul Occidentului și trecutul comunist al popoarelor slave, unde, din nefericire, a fost aruncată și țara noastră.

În distribuția spectacolului sunt actorii Cristina Florea, Cătălin Ștefan Mîndru, Horia Butnaru, de scenografie și light design fiind responsabil Sebastian Rațiu, la regie tehnică fiind Cătălin Rodenciuc, iar asistent regie - Antonia Mihăilescu.

Spectacolul este montat de regizorul Alain Timár, aflat la Suceava pentru cea de-a doua colaborare, prima fiind în 2018, atunci când a regizat spectacolul „Rinocerii”, de Eugène Ionesco.

Personalitate proeminentă a vieții teatrale franceze, Alain Timár este director al Théâtre des Halles din Avignon, faimosul oraș gazdă al Festivalului  Internațional de Teatru, unul dintre cele mai importante și mai vizibile evenimente contemporane dedicate artelor spectacolului din lume.

Alain Timár, regizorul spectacolului „Occident Express”, ne prezintă viziunea sa artistică astfel: „Recurgând la metafora unui tren de lux care nu mai circulă (este vorba despre celebrul Orient-Express) autorul ne vorbește despre fantasmele celor care, în Estul Europei, nu fac decât să se gândească la <minunile> Vestului. Ah, Occidentul și democrația sa împlinită! Acest Eldorado atât de râvnit! Cu tandrețe și cu umor, Matei Vișniec ne propune o galerie de personaje care ard de dorința de a pleca, de a gusta din abundența occidentală, de a profita de societatea de consum, de a trăi în sfârșit (măcar o dată în viața lor) extazul libertății și al reușitei.

Piesa „Occident Express” este de asemenea o călătorie inițiatică în sens invers, în lumea Balcanilor (atât de departe, de necunoscută și nu prea iubită), o radiografie lucidă a capitalismului sălbatic care a înlocuit în Est utopia comunistă. Această piesă mai este, nu în ultimul rând, și o reflecție privind dificila apropiere dintre cele două Europe separate de o jumătate de secol de istorie frământată” .

Autorul piesei de teatru, Matei Vișniec, explică originea acesteia:

„Am scris însă această piesă și datorită frustrărilor resimțite ca observator avizat, timp de peste trei decenii, al relațiilor dintre Est și Vest. Constat mereu că relația dintre cele două părți ale continentului european este asimetrică. Noi, cei din Est, știm mult mai multe despre cei din Vest decât știu ei despre noi. Noi le cunoaștem mai bine istoria, stilul de viață și cultura, le vorbim limbile (engleza, franceza, germana, italiana, spaniola). Personal mă așteptam ca după căderea comunismului să asist la o reechilibrare, dar nu a fost așa…

Pentru mulți occidentali Europa de răsărit și Balcanii rămân zone enigmatice, greu de scos de sub anumite etichete… Scriind Occident Express am vrut tocmai să captez, prin limbajul teatrului, unele dintre aceste carențe comunicative și unele dintre aceste clișee… Evident, nu puteam ocoli nici tema fascinației pe care o suscită Occidentul. Până la un punct ea este justificată, dar poate duce și la un fel de orbire… Există un efort reciproc care ar trebui făcut. Vestul ar trebui să înțeleagă mai bine ce s-a întâmplat în Europa de răsărit și de ce răsăritenii sunt încă mutilați de cumplita experiență comunistă impusă de Uniunea Sovietică. Și esticii însă ar trebui să adopte nu doar forma, ci și conținutul democrației occidentale și să lupte prin exemple personale împotriva corupției și pentru prezervarea libertății”.

Regizor, scenograf și artist vizual, Alain Timár este recunoscut pentru spectacolele sale impresionante, pentru interesul și receptivitatea sa către alte culturi, dar și pentru modalitatea prin care reușește să facă cunoscute publicului scrierile dramatice ale unor autori importanți, ca Gao Xingjian, înainte ca scriitorul de origine chineză stabilit în Franța să câștige premiul Nobel pentru literatură. Deținător al multiple premii și distincții onorifice, Alain Timára montat, de-a lungul carierei sale, peste 60 de spectacole în Franța, Ungaria, Coreea de Sud, Statele Unite ale Americii, China, Spania, Italia precum și România, având expoziții în galerii de renume din Franța (Avignon, Paris) și Belgia.

„Este pentru prima dată că acest text va fi auzit în limba franceză la Avignon, și îi mulțumesc lui Alain Timar pentru această colaborare și pentru parteneriatul cu teatrul din Suceava. Multe lucruri mă leagă de Alain Timar, pe care îl cunosc de peste 30 de ani, și în primul rând un atașament comun față de valorile europene. Amândoi considerăm că Uniunea Europeană, așa imperfectă cum ne apare uneori, este o construcție cu totul excepțională, unică în istoria omenirii, capabilă să le aducă europenilor mai multă prosperitate, să consolideze democrația și statul de drept, și chiar să „îmblânzească” treptat capitalismul dându-i o altă direcție decât cea a modelului anglo-saxon ultraliberal”, a menționat dramaturgul Matei Vișniec Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vișniec s-a născut pe 29 ianuarie 1956 la Rădăuți, în nordul României. Matei Vișniec este autorul a șapte volume de poezie, șapte romane, dintre care menționăm: „Sindromul de panică în orașul luminilor”, „Iubirile de tip pantof, iubirile de tip umbrelă” și „Un secol de ceață”; o carte de nuvele și peste 50 de piese de teatru.

Din 1987 trăiește în Franța, unde a lucrat ca jurnalist la Radio France Internationale. După căderea comunismului în 1989, activitatea lui Matei Vișniec s-a derulat între Franța și România, între două culturi și două limbi, între Vest și Est. Piesele sale sunt traduse în peste 30 de limbi și s-au aflat pe afiș în peste 30 de țări. El a obținut Premiul Academiei Române și Premiul UNITER (Uniunea teatrală din România) pentru întreaga activitate. În Franța i s-a decernat Premiul presei la Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon, Premiul european al Societății Autorilor și Compozitorilor Dramatici (SACD), precum și Premiul de literatură europeană Jean Monnet.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Occident Express” - prima producție în limba franceză la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava.
 Vizualizări articol: 560 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
„Occident Express” - prima producție în limba franceză la Teatrul „Matei Vișniec” Suceava0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei