Monografie

„Fălticeni – Repere în timp”, un document de referință lăsat de prof. Vasile Nistoreasa



Daniel Șandru
Daniel Șandru

Sâmbătă, 18 septembrie, Biblioteca Municipală „Eugen Lovinescu” din Fălticeni a găzduit lansarea ediției a doua a volumului „Fălticeni – repere în timp”, o monografie a urbei de pe Șomuz scrisă de profesorul Vasile Nistoreasa.
Cunoașterea istoriei celor peste 500 ani de atestare documentară a așezării de pe malurile Șomuzului și a celor 200 de ani de când așezarea a intrat în categoria localităților urbane reprezintă nu numai un imperativ, ci și un motiv de reflecție și de orgoliu, după cum afirma regretatul profesor Vasile Nistoreasa, autorul volumului „Fălticeni – Repere în timp”, publicat în anul 2007 și care, prin grija și contribuția financiară a Rotary Club Fălticeni, a fost republicat în vara acestui an.
Cartea reprezintă un document de referință pentru documentaristica oamenilor de seamă ai urbei, este o istorie a Fălticeniului incluzând trei perioade definitorii pentru în evoluția acestei localități: 1780-1950; 1950-1990; 1990-2006.
Un foarte bun exemplu de monografie istorică modernă și contemporană
În volumul „Fălticeni – Repere în timp”, prezentat de prof. univ. Daniel Șandru, directorul Operei Naționale din Iași, mustește dăruirea lui Vasile Nistoreasa pentru folosul urbei și poporul său, credința în Dumnezeu, dorința de cunoaștere a istoriei celor peste 630 de ani de la atestarea documentară a așezării (satul Șoldănești, actualul cartier cu același nume, este atestat în 1384) și a celor 241 de ani de când așezarea a intrat în categoria localităților urbane (oficial, actul de naștere al târgului datează din 8 august 1780).
Profesorul universitar Daniel Șandru a declarat: „Prin această carte domnul profesor Nistoreasa a avut buna credință să nu permită niciunui fălticenean să își uite originile. Mă bucur că în acest loc geometric al întâlnirii dintre talentul pictorului Gabrel Baban (care a realizat coperta volumului) și scriitura domnului profesor Vasile Nistoreasa a luat naștere noua ediție a cărții, într-un format deosebit. Coperta redă chiar imaginea Bibliotecii «Lovinescu» în sediul căreia ne aflăm astăzi. O carte care este un foarte bun exemplu de monografie istorică modernă și contemporană a unui oraș pe care îl prețuim cu toții. O carte care este împărțită pe mai multe etape istorice, care începe cu un cuvânt al autorului și în care regăsești foarte multe informații pe care și eu, atunci, la prima citire, le aflam pentru întâia dată și care segmentează temporal epocile creșterii Fălticeniului de la 1780 la 1950, perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial până în zorii democrației regăsite și evident perioada până la apariția cărții, 1990-2006. Sunt foarte multe informații prețioase. Eu nu știu să mai existe sub aspectul informațional un volum mai complet despre Fălticeni și m-aș bucura ca demersul domnului profesor să fie continuat într-un viitor. Se oprește la 2006 și sunt convins că intelectualii publici ai Fălticeniului pot duce acest demers mai departe, eventual și cu sprijinul municipalității, al Clubului Rotary și al întregii comunități. Dacă un astfel de demers va fi continuat, eu mă angajez să mă implic direct în acest proiect, inclusiv la nivelul asigurării editării unei lucrări care să continue ce a inițiat domnul profesor Vasile Nistoreasa”.
Vasile Nistoreasa, o personalitate creatoare și responsabilă, cu puternic simț civic și patriotism local
Profesorul Vasile Nistoreasa și-a pus amprenta asupra culturii locale începând cu anul 1967, prin funcțiile deținute. Redactor-responsabil al Centrului de radioficare (1967-1970), instructor-metodist la Casa orășenească de cultură (1970-1980), director al Casei orășenești de cultură și președinte al Comitetului orășenesc de cultură (1980-1987), muzeograf la Casa memorială „Mihail Sadoveanu” (1987-1993), director al Bibliotecii municipale „Eugen Lovinescu” (1993 – martie 2001, când se pensionează). A fost implicat activ în înființarea și funcționarea Cenaclului literar „Eugen Lovinescu”, a Revistei de cultură „Interferențe” și a colaborat permanent cu articole, eseuri și reportaje în publicațiile „Zori noi”, Suplimentul Literar al Scânteii Tineretului, „Îndrumătorul Cultural”, „Crai nou”, „Limba Română” (Chișinău) sau „Opinia fălticeneană”.
Primarul Cătălin Coman preciza în urmă cu trei luni, atunci când profesorul Vasile Nistoreasa a primit post mortem titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Fălticeni: „Domnul prof. Vasile Nistoreasa a rămas profund atașat meleagurilor natale, remarcându-se prin acte culturale deosebite față de municipiul Fălticeni și rămâne, în memoria celor care l-au cunoscut, o personalitate creatoare și responsabilă, cu puternic simț civic și patriotism local. Opera domniei sale, constând în zeci de titluri de articole și o carte de referință, îl recomandă ca pe un reprezentant de seamă în galeria marilor oameni de cultură ai Fălticeniului”.
O carte despre Fălticeni, un vis din tinerețe
Dacă, de obicei, la lansările de carte ai parte de acea atmosferă scrobită și formală, care nu ajută potențialii cititori să se apropie de lectură, de această dată a fost o atmosferă caldă, informală, fiind una dintre cele mai frumoase lansări de monografii la care am participat, pentru că pereții sălii în care a avut loc evenimentul au fost înnobilați cu imaginile Fălticeniului de altădată redate locuitorilor orașului de pictorul Gabrel Baban.
Participanții la lansare au avut ocazia să interacționeze, să povestească întâmplări inedite din istoria orașului, să vorbească despre rostul acestei cărți, o monografie fiind considerată și o punte între generații, dar și despre provocările pe care le presupune actul de a scrie o carte despre Fălticeni. În sală s-au aflat soția lui Vasile Nistoreasa, Maria Nistoreasa, și fiica sa, Petronela.
Maria Nistoreasa a spus: „Mulțumesc domnului profesor Daniel Șandru pentru că a acceptat să prezinte cartea și pentru cuvintele frumoase adresate. Soțul meu a iubit foarte mult Fălticeniul și a scris cartea cu mult drag. A fost un vis al lui din tinerețe de a scrie o carte despre Fălticeni. În ultimii ani a lucrat la Biblioteca Municipală, a început să adune materiale, să se documenteze, să studieze și să înceapă să scrie cartea. La început cu stiloul, cu pixul, apoi și-a cumpărat o mașină de scris, iar mai târziu și-a luat un calculator și, la vârsta lui, a învățat să lucreze pe calculator. La sfârșitul anului 2006 manuscrisul a fost gata și în 2007 a ieșit cartea «Fălticeni – repere în timp». Dacă a fost completă, dacă a avut succes sau nu rămâne la aprecierea celor care au citit-o sau care o vor mai citi. Mulțumesc Clubului Rotary pentru că a facilitat reeditarea acestei cărți. Mulțumesc domnului profesor Baban pentru coperta frumoasă și domnului prof. univ. Daniel Șandru pentru cuvintele frumoase adresate”.


Cartea lansată
Cartea lansată
„Fălticeni – Repere în timp”, un document de referință lăsat de prof. Vasile Nistoreasa
„Fălticeni – Repere în timp”, un document de referință lăsat de prof. Vasile Nistoreasa
„Fălticeni – Repere în timp”, un document de referință lăsat de prof. Vasile Nistoreasa
„Fălticeni – Repere în timp”, un document de referință lăsat de prof. Vasile Nistoreasa
„Fălticeni – Repere în timp”, un document de referință lăsat de prof. Vasile Nistoreasa
„Fălticeni – Repere în timp”, un document de referință lăsat de prof. Vasile Nistoreasa
„Fălticeni – Repere în timp”, un document de referință lăsat de prof. Vasile Nistoreasa
„Fălticeni – Repere în timp”, un document de referință lăsat de prof. Vasile Nistoreasa
Daniel Șandru
Daniel Șandru


Recomandări

Simina Teodora Buculei, din Fălticeni, șefă de promoție la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București

Simina Teodora Buculei, din Fălticeni, șefă de promoție la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București
Simina Teodora Buculei, din Fălticeni, șefă de promoție la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA București

Zilele Culturii Fălticenene 2025 – Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale

Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale
Zilele Culturii Fălticenene 2025 - Un festival al valorilor culturale, al recunoștinței și al excelenței locale