Universul poetic al artistei plastice Eugenia Goraş, în tapiseriile expuse la Galeria de Artă „Ion Irimescu”

Artista plastică suceveană Eugenia Goraş ne oferă prilejul de a descoperi universul ei poetic transpus în câteva lucrări de tapiserie, executate cu fantezie și picturalitate, expuse, până pe 18 aprilie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu”.

Merită cu prisosință să ne oprim pentru câteva momente și să admirăm lucrările de excepție ale artistei, „care îmbină spiritul tradițional, armonios, cu cele mai largi aspirații spre înnoire”.

„Într-un secol în care viața de tip urban se generalizează și în care tehnica promovează un ambient distant și mai rece, tapiseria se impune nu numai prin funcția decorativă, cât mai ales prin căldura pe care o răspândește și prin personalitatea pe care o impune unor interioare serializate”, spune artista.

Poveste cu un limbaj propriu

La umbra ferestrei, cea din tapiseria Eugeniei Goraș („Fereastră înaripată”), am oprit timpul și am dat frâu liber „emoțiilor estetice”: zbucium, tensiuni, neliniști, îndoieli, bucurii, multe trăiri, adunate toate în „căușul inimii”, emoții pe care este greu să le diferențiezi, dar pe care „le citești” în lucrările Eugeniei Goraș.

„Tapiseria, ca punct central de atracție vizuală, însumează în formă și conținut un univers poetic de toți visat și de care ne lipsim cu greu, cu atât mai mult cu cât rămâne palpabil și inegalabil în cotidian ca odihna zilnică. Într-o tapiserie se găsește o poveste cu un limbaj propriu, varietatea, sensurile pe care le capătă firul textil, ideile se confruntă constructiv în modalități de exprimare multiple. Abstractul se alătură figurativului, gândurile nerostite, permanentele căutări dau naștere unor viziuni și unor reflecții unice, concretizate în suprafețe cu tehnici de interpretare foarte diferite”, sunt doar câteva „secrete” pe care, cu generozitate, artista suceveană ni le-a împărtășit.

„Fior cromatic”

Dacă lucrarea „Obcinile Bucovinei” ne surprinde și ne supune unui exercițiu de meditație, în „Fereastră înaripată” descoperim o imagine plastică plină de migală în execuție, „cu o structură arhitecturală a compoziției și a relațiilor ritmice dintre pete de culoare bazate pe ocru, maro”.

În „Spiritul pădurii”, artista realizează „o construcție grafică unde fantezia detaliilor fac ca impresia generală să fie ca o îmbinare între fantastic și real”, pentru că, spune Eugenia Goraș, „compoziția este o oglindă a deschiderii spre simbol și esențe”.

Pentru ca universul poetic al artistei să fie adevărat, credibil, așa cum sunt emoțiile „sădite” în fiecare fir de lână, ea folosește o cromatică bazată pe culori deschise și calde, „cu un traseu estetic prin relația dintre aparență și esență”, pentru că își organizează suprafața „încât să poată face vizibilul invizibil și să declanșeze imaginația privitorului”. Astfel creează un „fior cromatic” care face ca fiecare lucrare să fie unică. „Lucrările nu trebuie explicate. Fiecare om trebuie să simtă ceva când vede o lucrare. El trebuie să dialogheze cu ceea ce îi oferi tu. Utilizarea contrastelor cromatice subliniază ideea că lumina care în pictură exaltă tonurile, în tapiserie o încorporează. Firul textil devine un receptacol al subtilelor nuanțe ca în germinație”, ne-a spus artista.

Generozitate împărtășită

Făcând un periplu printre lucrările de tapiserie expuse la Galeria de Artă „Ion Irimescu” până pe 18 aprilie 2021, pe care cu drag vă îndemn să le admirați, am descoperit o anumită vitalitate creativă la Eugenia Goraș, dar, în același timp, și multă sensibilitate. Mi-a plăcut atunci când mi-a spus că de fiecare dată când o lucrare de-a ei era publicată într-un prestigios catalog de artă, primul om căruia îi împărtășea această bucurie era țesătoarea cu care colaborează de zeci de ani, pentru că și ea are o contribuție importantă la obținerea unei lucrări de calitate, la fel cum și vopsitorul firelor de lână trebuie să fie un bun cunoscător al culorii.

„Tapiseria este și fantezie și picturalitate, și firul acela de lână este încărcat de emoție. Femeia de la țară a făcut de multe ori artă fără să știe. Țărăncile luau motivul din natură, dar niciodată nu-l copiau. Ele făceau interpretări fantastice. Ele au făcut artă, pentru că în țesătura lor puneau temeri, trăiri, fericiri, foloseau culori naturale, din plante. Li se termina vopseaua, făceau altă vopsea, care nu putea să fie identică cu prima, și de aceea pe covorul țesut de ele floarea era vibrantă, transfigurată de stările și trăirile fiecărei femei, de emoții, de neliniști”, susține Eugenia Goraș.

Înaintări și reveniri

Dacă auzim la alți artiști că arta este sacrificiu sau cere sacrificii, la Eugenia Goraș arta este o bucurie. „Ce sacrificiu? Că stai în atelier? Spun unii: mănânc atelier pe pâine. Nu te obligă nimeni, o faci că simți nevoia, că îți place, că te hrănești din asta. Eu am neliniști acum, pentru că o perioadă am stat fără să lucrez, și nici nu știu cum să încep, să mă adun. Poate că așa trebuie, să lăsăm un timp, să ne risipim... și apoi să ne recompunem. Să știți că talentul fiecărui artist s-a dezvoltat nestingherit cu înaintări și reveniri, cu rețineri sau atacuri îndrăznețe în direcții noi”, ne-a mai destăinuit artista Eugenia Goraș.

Pe de altă parte, artista suceveană născută în februarie 1942, în Dărmănești, absolventă a Facultății de Arte Plastice din Iași (1963) și a Institutului „Nicolae Grigorescu” din București (1982), Secția Muzeologie, după ani de experiență, ne spune că tapiseria cere și sacrificiul material. „Trienalele, bienalele de artă decorativă solicită mai multă expresivitate și încărcătură emoțională. Ca orice obiect decorativ, tapiseria se adresează în general publicului și puțin instituțiilor, de aceea absorbirea ei se face încet și dificil, în primul rând din cauza costurilor ridicate ale materialelor și manoperei, în al dolia rând din cauza unor explicabile întârzieri în inserția acestui gen de artă în viața cotidiană națională. Artiștii decoratori inspirându-se dintr-o bogată tradiție a folclorului românesc pe care au valorificat-o în forme noi, vădesc o puternică pasiune pentru reprezentări pline de sensuri și simboluri. Dacă lumea nu-ți apreciază lucrările și rămâi cu ele, atunci pe cine mai bucuri?”, spune artista.

„Dreptul la frumos trebuie să-l aibă oricine, nu numai cei bogați”

Artista plastică suceveană Eugenia Goraş, care a făcut de-a lungul carierei pictură și tapiserie, a primit nenumărate premii, distincții, diplome, printre care și Premiul pentru cea mai bună tapiserie la Bienala Internaţională de Artă „Ion Andreescu” de la Buzău, în 2016, eveniment de referinţă în arta plastică românească, pentru lucrarea „Ritmuri”.

Însă Eugenia Goraş și-a dedicat o mare parte din viață copiilor, elevilor ei, în calitate de profesor, pe care i-a îndrumat pe drumul artei, i-a făcut să descopere frumosul din natură, să învețe „simțul culorii”, să se bucure de artă, ducându-i să vadă zeci de expoziții, pentru că, spune artista, „dreptul la frumos trebuie să-l aibă oricine, nu numai cei bogați”.

Am provocat-o pe artistă să ne spună trei nume de artiști care i-au marcat existența, pe care i-a iubit și prețuit nespus. Au fost enumerate mai multe nume, dar pe primele trei locuri s-au aflat: Mimi Podeanu, artistă decoratoare (datorită căreia a început și Eugenia Goraș să facă tapiserie, după ce mulți ani își exprima emoțiile doar în pictură), pictorul Alexandru Ciucurencu și pictorița Elena Greculesei.