Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 1 dec 2020 - Anul XXV, nr. 283 (7588)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   2 imagini |   ø fişiere video

Noutate

„Rime cromatice”, minialbum realizat de meșterul popular rădăuțean Florin Bejinari

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Meșterul popular rădăuțean Florin Bejinari a scos recent de sub tipar, la editura Bifrost, București, 2020, minialbumul „Rime cromatice”: Pictură și Poezie, care conține 31 de fotografii cu picturile de artă naivă ale sale, precum și, în mod inedit, tot atâtea poezii, scrise de meșter.

Expertul etnografic Eutasia Rusu a spus că acest album reprezintă un mod ideal de promovare a picturii naive. „Vă invităm să pătrundeți în micul univers al meșterului nostru bucovinean, prin intermediul fermecătoarelor scene aparținând culturii tradiționale, dar și prin poezie. Pentru cei interesați, albumul se poate comanda pe site-ul editurii”, a spus Eutasia Rusu.

În prefața minialbumului „Rime cromatice” (Ilustrația: Florin Bejinari, Fotografii: Marius Enache, Coperta: Andi Dumitrache), Carmen Focșa, membră a Uniunii Scriitorilor din România, a spus: „Regăsim, în poemele lui Florin Bejinari, generoasa temă a luminii lăuntrice, a Învierii, într-o viziune absolut originală: <Lacrimi fierbinți de ceară, în palme le primesc / Iertare, Doamne-ți cer că iar Te răstignesc>. Surprinzătoare dar nu întâmplătoare este absența titlurilor-fapt care vine în sprijinul tendinței autorului de a considera conținutul acestui volum drept un singur poem în care vom întâlni, pe lângă imaginile unui univers diafan, legat deopotrivă de lumea vegetală și animală, o lume ale cărei sensuri sunt receptate și transfigurate de sentimentele profund omenești care ne coordonează existența, conducând la cugetări asupra condiției umane supuse scurgerii implacabile a timpului: <Nu avem timp și nici răbdare / Să dăm sens fiecărei zile dăruite>. Originalitatea tablourilor lui Florin Bejinari se regăsește în poezia condusă pe linia importantelor voci lirice, o poezie pe care o vom întâmpina cu mărturisită curiozitate”.

 

Port-drapelul picturii naive în minunatul ținut al Bucovinei de Sud

Maestrul Mihai Pânzaru – PIM, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, spune despre rădăuțeanul Florin Bejinari, că, la momentul acesta, „reprezintă port-drapelul picturii naive în minunatul ținut al Bucovinei de Sud. Este continuatorul unor apreciați pictori naivi ai acestui spațiu spiritual-cultural-artistic, precum au fost Cotleț și Ciuhan din Cajvana, ori Romeo Calancea la Suceava. (...) Dragostea constantă pentru arta populară a fost augmentată de căutarea permanentă, la izvoare, a rostului și imperativului cunoașterii rădăcinilor tradițiilor locului. Astfel se explică narațiunea clară, cromatica adecvată perfect în realizarea luminoaselor sale tablouri, cât și alegerea înțeleaptă a ciclurilor tematice propuse iubitorului de artă naivă. A fost de ajuns să-i sugerez (eu am fost acela!) lui Florin să încerce să picteze în manieră naivă, manieră pe care am intuit că i se potrivește ca o mănușă și, într-o perioadă relativ scurtă, rezultatele spectaculoase nu au încetat să apară: premii întâi la <Saloanele artiștilor plastici amatori din județul Suceava>, invitații în taberele organizate de Centrul Cultural Bucovina, premiul III la <Salonul național de artă naivă> București. Acest album de autor vine să se înscrie în șirul reușitelor de excepție ale lui Florin, întărind argumentația mea”.

 

Elemente de iconografie, amestecate cu elemente tradiționale din folclorul românesc, în special viața la țară

Florin Bejinari este un artizan autodidact bucovinean, specializat în iconografie și pictură pe diferite suporturi: ouă de gâscă, ouă de struț, pictură pe pietre. În anul 2015 a descoperit frumusețea picturilor naive și a pictat prima sa compoziție de gen, în ulei pe pânză. A încercat să amestece elemente de iconografie cu elemente tradiționale din folclorul românesc, în special viața la țară. În anul 2017 a câștigat premiul III la ,,Salonul internațional de arta naivă" din București. A avut, de asemenea, plăcerea de a participa la un documentar pentru televiziunea ,,Arte” realizat de Vincent Froehly. Ouăle de struț și gâscă pictate și chiar pictura pe piatră de râu este, de asemenea, printre genurile abordate de meșterul popular. Cu volumul ,,Rime cromatice" (2020), un minunat minialbum ce combină două din cele mai importante arte, poezia și pictura, Florin Bejinari debutează pe tărâm literar. Picturile și lucrările artizanale tradiționale ale lui Florin Bejinari pot fi comandate direct de la autor prin e-mailulbizantus@yahoo.com

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului „Rime cromatice”, minialbum realizat de meșterul popular rădăuțean Florin Bejinari.
 Vizualizări articol: 1132 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
„Rime cromatice”, minialbum realizat de meșterul popular rădăuțean Florin Bejinari0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei