În după-amiaza zilei de vineri, 21 august, la Fălticeni, în cadrul ediției a X-a a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Gr. V. Birlic”, a fost lansată cartea de colorat „Iubiți-le, iubiți copii!”. Versurile sunt semnate de scriitorul fălticenean Constantin Bulboacă, iar ilustrațiile aparțin cunoscutului pictor humorean Radu Bercea.
Cartea, apărută la editura Smart din Gura Humorului, le prezintă copiilor tema cunoașterii și protecției faunei de pe planeta Pământ, prefața volumului fiind semnată de scriitoarea Mihaela Grădinariu, cea care a și moderat evenimentul care a avut loc pe scena din vecinătatea Muzeului de Artă ”Ion Irimescu”.
Scriitoarea Mihaela Grădinariu a precizat: „Este o carte de dat în mintea copiilor și recunosc că așa am pățit și eu atunci când am primit această provocare, pentru că nu am scris niciodată o prefață pentru o carte pentru copii. Chiar dacă este o carte de colorat, este o carte izvorâtă din foarte multă iubire. Din iubirea domnului Constantin Bulboacă, din iubirea unui bunic pentru cei doi nepoți ai săi, din iubirea unui profesor pentru elevii pe care i-a luminat timp de 45 de ani, din iubirea unui om de litere pentru cuvânt și pentru acele cuvinte ziditoare, pentru cuvântul care merge mai departe și rodește în suflet.
Volumul acesta este un model pentru ceea ce am numi generic cartea pentru copii. Mă gândesc la timpul acesta fugărit în care și noi, și ei trăim înconjurați de antimodele și trăim într-o lume plină de violență și plină de kitsch. Această carte este altfel. Aici vom găsi peste 100 de ghicitori însoțite foarte frumos, în oglinda paginii, de minunatele desene ale lui Radu Bercea. Dar această carte este foarte importantă pentru că dă posibilitatea copiilor să își exprime propria creativitate, dă posibilitatea copilului să cunoască altfel această lume.
Domnul Radu Bercea este un zugrav al luminii și al lacrimilor, iar ceea ce îl caracterizează aș putea numi sensibilitate și har. Radu Bercea surprinde în acest volum, cu foarte mulă finețe, nuanțele ghicitorilor și veți vedea și veți recunoaște în desen detalii de finețe surprinse dintr-o parte în cealaltă. Este ca un fluid magic ce circulă de la un creator la celălalt, fiecare exprimându-se în felul propriu”.
Cartea este și un semnal de alarmă, pentru că pornește de la paradisul vegetal și animal de pe coperta întâi și ajunge la o imagine apocaliptică pe coperta a patra.
„Semnalul de alarmă ne privește pe toți pentru că miezul acestui volum este de fapt responsabilitatea noastră față de această lume, lumea din care ne împărtășim toți și care ne-a fost dată în grijă și în iubire”, a mai spus Mihaela Grădinariu.
Un proiect care îmbină arta scrisului cu arta plastică
Prezent la eveniment, primarul Cătălin Coman a făcut un scurt istoric a ceea ce l-a determinat să inițieze un proiect de hotărâre de Consiliu Local pentru a ajuta la apariția acestui volum.
„Într-o dimineață mă sună domnul profesor Bulboacă și a spus că vrea să îmi transmită o idee de proiect. Oricând prezența dumnealui este o adevărata plăcere pentru că avem foarte multe lucruri de povestit. Am simțit că este o chestiune foarte serioasă și în momentul când îmi spune despre ce este vorba, mărturisesc că am rămas nedumerit: Cum, domnule profesor, să scrieți o carte de colorant?
Mi-a explicat că este o carte pentru copii în care domnul Bulboacă se ocupă de tot ceea ce înseamnă partea de scris și în care sunt imagini pentru colorat realizate de domnul Radu Bercea, Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni.
Atunci am înțeles că este un proiect foarte frumos pentru că îmbină două arte, parte de literatură și arta plastică. Cred că atunci am sesizat că i se potrivește foarte bine domnului profesor Bulboacă această literatură pentru copii pentru că știți cu toții cât de mult iubește copii și câtă energie și-a pus în dorința lui de a face bine de fiecare dată, atât în postura tradițională din luna decembrie, când îmbracă costumul de Moș Crăciun, cât și în restul anului, cu tot felul de activități frumoase.
Îl felicit sincer, este o carte extraordinară, și chiar dacă nu sunt copil mi-a plăcut foarte mult și sunt convins că cei mici, cărora li se adresează, vor fi foarte încântați”, a precizat primarul Cătălin Coman.
O carte care se adresează „copiilor până la peste 100 de ani”
Înainte de a lua cuvântul autorul versurilor, artistul plastic Radu Bercea și-a exprimat bucuria de a fi din nou la Fălticeni, dar cu altfel de lucrări decât ne-am obișnuit, cu ilustrația de carte pentru copii. Pictorul humorean și-a exprimat disponibilitatea de a ajuta cu ilustrații și alți scriitori, fie că este vorba despre carte de poezie sau de proză.
Scriitorul Constantin Bulboacă a precizat că cei care vor judeca valoarea cărții și a ceea ce a făcut el împreună cu Radu Bercea sunt copiii, sunt cei care vor citi ghicitorile, iar timpul își va spune cuvântul.
„Brâncuși spunea că în momentul în care nu mai suntem copii, indiferent de vârstă, nu mai suntem oameni. Cartea de colorat se adresează tuturor copiilor până la peste 100 de ani. Mulțumesc lui Dumnezeu că m-a lăsat așa cum sunt, un copil rebel pe care îl suportă de vreo 43 de ani soția, cea care m-a ajutat la redactare. Mulțumesc în aceeași măsură domnului Bercea, domnului primar Cătălin Coman, doamnei Mihaela Grădinariu, mulțumesc colegilor de la CAR Învățământ care sunt o echipă minunată, mulțumesc unor oameni cu posibilități materiale și suflet generos, primarilor care m-au ajutat și pe care îi iubesc și îi respect, pentru că trebuie să știți că fără bani nu poți să faci nimic. Toți acești oameni au înțeles că cea mai mare valoare a noastră o formează copiii. Nu am fi nimic fără copii. Îmi crește inima că atunci când e vorba de copii, când e vorba de cultură, putem face un front comun și acesta este un lucru extraordinar.
Astăzi nepoțelul mai mare, Leon, împlinește 9 ani, este în Germania și bunicul îi dedică acest eveniment”, a spus scriitorul Constantin Bulboacă.
La finalul întâlnirii cu publicul iubitor de carte, scriitoarea Lenuța Rusu, îndrumătoarea cercului de folclor „Moldava” al Clubului Copiilor Fălticeni, l-a felicitat pe Constantin Bulboacă pentru tema aleasă „Copilul și copilăria”, precizând că „fiecare dintre noi avem în suflet cel puțin un copil de care trebuie să avem grijă și atâta vreme cât avem o mamă pe pământ ne putem numi copii”.
Maestrul Nicolae Maxim și flautul său fermecat au bucurat sufletul celor prezenți cu muzică clasică, iar copiii pregătiți de învățător Maria Tanasă și profesor Lenuța Rusu au încântat audiența cu melodii instrumentale și cântece populare specifice zonei.