La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului a avut loc vineri, 31 mai, vernisajul expoziției dedicate Zilei Internaționale a Copilului „Mândri românași”, ediția a II-a, din cadrul concursului ”Trecutul, prezentul și viitorul nostru”, organizat de Clubul Copiilor Gura Humorului, sub coordonarea prof. Mariana Radu și a prof. Iulia Danilov. Cuprins în Calendarul Activităților Educative Județene, concursul s-a bucurat de participarea a 15 unități școlare din județul Suceava și a 10 unități școlare din țară. Domeniul în care s-a încadrat proiectul a fost ”Cultură civică, voluntariat și proiecte caritabile”, iar tema din acest an a fost „Mândri românași”. Prin activitățile derulate, s-a urmărit dezvoltarea conștiinței patriotice și a respectului față de valorile culturii și civilizației naționale în rândul elevilor, prin realizarea unor lucrări care să reflecte motivele mândriei de a fi români.
Fotografii, trecut și prezent
Cea de a II-a ediție a concursului s-a desfășurat pe categorii de vârstă, cuprinzând învățământul primar, gimnazial și liceal, iar secțiunile de concurs au fost: artă plastică (pictură, desen), artă fotografică, grafică pe calculator (paint, tux paint), prezentări PowerPoint, creații literare. Cele 141 lucrări urmează a fi jurizate de o comisie de specialitate. La vernisajul expoziției, cei prezenți au putut admira fotografii „de unde răsăreau zâmbitoare chipurile minunate ale copiilor, atât de frumos îmbrăcați în costume naționale, dar și fotografii vechi, de arhivă, de unde priveau blajin străbuni de-ai lor”. Directorul Clubului Copiilor Gura Humorului, prof. Maria Macarov, s-a adresat celor prezenți, amintind pe scurt toate concursurile organizate de Clubul Copiilor Gura Humorului și exprimându-și convingerea că în etapele următoare concursul ”Trecutul, prezentul și viitorul nostru” se va desfășura la nivel interjudețean și național.
Ea a felicitat elevii și profesorii coordonatori, atât din județul Suceava, cât și din celelalte județe înscrise în concurs: Neamț, Prahova, Ilfov, Dâmbovița, Mehedinți, Arad, Cluj și i-a mulțumit Tatianei Vîntur, inspector de specialitate Educație Permanentă al Inspectoratului Școlar Suceava, „pentru îndrumarea oferită cu delicatețe și înțelepciune în realizarea unui proiect sustenabil”.
Aprecieri
Mulțumiri au fost transmise și către primarul orașului Gura Humorului, ing. Marius Ioan Ursaciuc, către Consiliul Local, directorul Centrului Cultural Gura Humorului, prof. dr. Sever Dumitrache, și către gazdele evenimentului, Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, „pentru susținere, implicare și profesionalism, demonstrate cu prisosință în cadrul parteneriatelor aflate în derulare”. „Ne bucurăm, ca de fiecare dată, de sprijinul și înțelegerea părinților, care sunt aproape de noi la toate activitățile desfășurate, iar copiilor le dorim să crească mari, să-și urmeze visurile și să realizeze tot ce-și doresc în viață”, a spus prof. Mariana Radu.