La Gura Humorului a avut loc recent Festivalul-concurs de interpretare vocală și instrumentală „Cânt cu drag în Bucovina!”, ediția I, organizat de Clubul Copiilor Gura Humorului, profesor coordonator – Luminița Chiriac, eveniment care are ca scop dezvoltarea interesului copiilor pentru cunoașterea, păstrarea și transmiterea portului popular românesc, a tradițiilor și a obiceiurilor specifice poporului nostru, a cântecului popular autentic. În competiție au intrat 70 de elevi, concurenți din județele Botoșani, Bacău, Maramureș, Suceava, foarte talentați și cu o prezență scenică deosebită.
Juriul, format din inspector școlar pentru arte prof. Loredana Ceică, prof. Maria Macovei – interpret de muzică populară și președintele Asociației „Dor de la Humor”, Dănuț Onoiu – interpret de muzică populară, prof. Maria Macarov – directorul Clubului Copiilor Gura Humorului, profesor de canto popular Luminița Chiriac, a felicitat concurenții și profesorii coordonatori pentru prestație și a deliberat: Trofeul festivalului a fost obținut de elevul Bogdan Luca Dunca, de la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” (localitatea Bogdan Vodă – Maramureș), instructor profesor Vasile Deac.
Parteneri
Organizatorii festivalului au spus că această manifestare are ca scop „cunoașterea folclorului și prețuirea acestuia, dezvoltarea la elevi a respectului față de înaintași, a capacităților de a interpreta cântece populare românești”.
Cele mai frumoase și alese gânduri de mulțumire ale organizatorilor (Clubul Copiilor Gura Humorului) se îndreaptă către partenerii și colaboratorii care au făcut posibilă desfășurarea acestei ediții: Inspectoratul Școlar Județean Suceava (inspector școlar Tatiana Vîntur și inspector pentru arte Loredana Ceică), Primăria Gura Humorului (primarul Marius Ioan Ursaciuc), Centrul Cultural Gura Humorului (director, prof. dr. Sever Dumitrache), Centrul Școlar de Educație Incluzivă (director, prof. Mihail Ciocoi) și, nu în ultimul rând, părinții și bunicii care sunt alături de Clubul Copiilor și sprijină necondiționat toate activitățile.






