Poeta Anca Dionisie și muzicianul Walter Dionisie și-au lansat joi, 28 februarie, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, albumul muzical „Roz”, înainte de concertul pe care artiștii l-au susținut aseară, la Auditorium ”Joseph Schmidt”. Tot ieri, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, a fost lansată cartea „Zece ani” – Antologie de poezie, care marchează 10 ani de Festival Folkever la Siret. Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Asociația Culturală Peter Tomaschek. Ioan Mateiciuc, directorul Centrului Cultural Siret, președinte al Sociației Peter Tomaschek, manager cultural la Folkever – festival de atitudine culturală, a precizat încă de la începutul manifestării faptul că Societatea Scriitorilor Bucovinei – Filiala Suceava, s-a anunțat ca partener al acțiunii, dar, din păcate, nici un membru al acesteia nu a fost prezent în sală.
Zece ani de Folkever
Gazda evenimentului, istoricul Alis Niculică, șef serviciu – Biblioteca Bucovinei, i-a numit pe artiștii Anca și Walter Dionisie „vestitori ai primăverii”, oameni care, împreună cu cantautorul și interpretul de muzică folk Ioan Mateiciuc, au oferit publicului sucevean, în principal tinerilor, un adevărat mărțișor cultural, un mărțișor „Roz”, cu muzică și poezie.
Ioan Mateiciuc a prezentat pe scurt volumul „Zece ani” – Antologie de poezie, carte care cuprinde 30 de autori, „unii dintre ei muzicieni consacrași, alții – poeți cu reputație deja stabilită în ierarhia literară românească, unii au meserii din cele mai neobișnuite, alții sunt tineri ce abia au depășit zona debutului literar, oameni care au în comun, pe lângă evidenta dragoste pentru expresia poetică, participarea la Festivalul Folkever, ajuns la a zecea ediție, care își propune să conserve și să sporească patrimoniul cultural din zona istorică Bucovina, pentru care poezia, artele vizuale, teatrul, muzica fac parte dintre principalii promotori culturali în rândurile tineretului activ”.
„Sâmburele de roz” este în fiecare dintre noi
Artiștii Anca și Walter Dionisie și-au lansat albumul de muzică „Roz” în cel mai sincer, frumos, direct și prietenos mod: prin muzică și poezie de calitate, cu miez, cu semnificații, în culori…, cu umor, cu înțelepciune, cu iubire, cu emoție, cu trăire, astfel că fiecare dintre cei prezenți l-a simțit mai prezent pe Dumnezeu în el, în gândurile lui, în căutările lui, pentru că, da, Dumnezeu este în fiecare și dacă vrem să căutăm acel roz, acea stare de beatitudine, mulțumire, fericire, lumină nu ne rămâne decât să-l căutăm în noi. Acolo vom găsi rozul, „sâmburele roz”, lumina, spiritualitatea, dar nu din prima, ci după multe căutări, după ce vom fi trecut prin multe nuanțe de gri, de marouri, după cum au povestit și protagoniștii albumului de muzică „Roz”, oameni care au renunțat la forfota din Capitală, pentru un loc liniștit la munte, în localitatea Bran (Brașov).
Recomandări culturale
Anca și Walter Dionisie au înființat Global Association for Human Recovery, care are ca scop sprijinirea copiilor talentați de a evolua cultural, muzical, spiritual. Albumul muzical „Roz” este o definiție, dacă vreți, a stării actuale de echilibru și de bine al celor doi artiști, al familiei Anca și Walter Dionisie. Printre poezie și muzică (ambii artiști au cântat la chitară și ukulele), Walter Dionisie i-a îndemnat pe tineri să țină cont în viață de o singură regulă, care poate să salveze omenirea: respectul… față de noi înșine, față de semeni, față de natură, față de divinitate etc., și le-a recomandat să citească două cărți fundamentale: „Cartea Legii lui Manu”, tradusă de Irineu Mitropolitul Moldovei și Sucevei, și „Elogiul nebuniei sau discurs spre lauda prostiei” de Erasmus din Rotterdam.
Scopul proiectului inițiat de Anca și Walter Dionisie, împreună cu Ioan Mateiciuc, este acela de promovare a excelenței în rândul tinerilor și al comunităților implicate, prin propunerea unor spectacole de fuziune culturală – muzică și poezie.