Cultural

Expoziție aniversară „’70 Gabrel Baban”



Vernisajul expoziției aniversare „’70 Gabrel Baban”
Vernisajul expoziției aniversare „’70 Gabrel Baban”

Muzeul de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni a găzdui joi, 8 noiembrie, începând cu ora 16,00, vernisajul expoziției aniversare „’70 Gabrel Baban” și lansarea albumului de artă cu același titlu apărut sub îngrijirea iubitorului de artă Grigore Ilisei.
După introducerea în „centenarul cromatic” de pe simezele Galeriilor de Artă „Ion Irimescu” făcută de Teodor Brădățanu, managerul Muzeului de Artă din Fălticeni, scriitorul Grigore Ilisei, cel care îl cunoaște pe Gabrel Baban de pe vremea când îl privea din cerdacul casei părințior săi de pe strada Maior Ioan, iar elevul în clasele primare Baban „șerpuia într-o ținută reverențioasă, caracteristică acelor vremuri, în care cei mai mici se uitau spre cei mai mari cu respect”, a prezentat expoziția, dar și ultimul album de artă apărut în țară, cel dedicat pictorului fălticenean Gabrel Baban.
„La începutul anului m-a rugat să îi fac un album și să scriu ceva despre creația sa. Nu am putut rezista tentației, cu toate că eram prins în foarte multe lucruri, dar am găsit această fereastră. Când intri în casa unui artist găsești multe lucruri neașteptate și dintr-odată imaginea despre acest pictor, chiar dacă și până atunci ți se părea familiară, nestrăină ție, capătă contururi noi, găsești desișuri, găsești cărări, poteci și încerci să îl tâlcuiești în ceea ce înseamnă traiectoria lui artistică”, a spus scriitorul Grigore Ilisei.
Drumul sinuos de la desen tehnic la artă
Gabrel Baban nu a fost un copil minune, care și-a uimit prin desene părinții, rudele, vecinii, dascălii de la școală. A crescut într-un mediu care nu l-a stimulat din punct de vedere artistic, un mediu funcționăresc, caracteristic târgurilor mici moldovenești, la margine de oraș, într-o lume pe jumătate urbană și pe jumătate rurală. Nu s-a bucurat nici de prezența unui dascăl de formație artistică, profesorii lui de desen fiind maiștrii care predau desen tehnic și de aici, așa cum a sugerat Grigore Ilisei, „pictura obiectelor, a arhitecturii pe care Gabrel Baban le transformă în niște personaje care viețuiesc în absența oamenilor care le-au creat, dar sugerând ideea lucrării geniale și de o poezie cu totul stranie și specială a omului care a fost acolo”.
Și-a dorit să urmeze facultatea de arhitectură, dar printr-un joc perfid al destinului și-a pierdut certificatul de naștere la București exact în ziua înscrierii. Fără acest document nu a mai putut bate la ușa Institutului de arhitectură, și așa a ajuns la Facultatea de Arte Plastice de trei ani de la Iași, unde a deslușit, în perioada 1966 – 1969, ce înseamnă arta împreună cu profesorii mari, foste cadre didactice de la Academia de Arte frumoase desființată în 1950 de comuniști.
100 de lucrări dedicate soției
Expoziția cuprinde 44 de lucrări de grafică și 56 de lucrări de pictură, realizate în diferite etape, datate dinainte de 1990 și până în zilele noastre, având un caracter retrospectiv.
„Expoziția este dedicată soției mele, care m-a suportat și m-a lăsat liber ca să pot hoinări în căutare de subiecte, să stau în intimitatea atelierului și să o lipsesc de prezența mea atunci când avea nevoie. Ei îi sunt dator până peste cap. Încurajarea pentru realizarea albumului o datorez și fiului meu, profesorul Călin Baban, care e și autorul coperții, dar care m-a determinat să realizez un album mai consistent decât îmi propusesem inițial. De fapt primul om care m-a zgândărit în direcția albumului a fost maestrul Ion Irimescu, care de două ori când am venit pe la el m-a întrebat dacă mi-am făcut album. Au trecut mulți ani și am îndeplinit și această provocare a maestrului”, ne-a mărturisit Gabrel Baban.
Diploma de Excelență din partea Primăriei municipiului Iași
Fost elev al profesorului Gabrel Baban, prof. univ. dr. Daniel Șandru, directorul Departamentului Centenar al Primăriei Iași, a trecut „într-un registru personal” câteva aspecte din anii 1990, când pășea ca elev la Colegiul „Nicu Gane” și când la disciplina opțională Istoria Artei avea să intre în contact cu marile curente artistice și atâtea alte descoperiri de senzație și care l-au ajutat foarte mult atunci când a ajuns într-un muzeu sau o galerie de artă. Daniel Șandru i-a oferit profesorului Baban, la aniversarea a 70 de ani și cu ocazia vernisajului expoziției, Diploma de Excelență din partea Primăriei Municipiului Iași, insigna „Iașul Centenar” și câteva dintre albumele și cataloagele realizate de Departamentul Centenar.
După un moment deosebit oferit de Doina Lavric Parghel, solist de muzică tradițională românească, despre pictorul Gabrel Baban în diferite ipostaze din ultimii 50 de ani au vorbit inginerul Vasile Tofan, scriitoarea Doina Cernica, artistul plastic Lucia Pușcașu, sculptorul din Câmpulung Moldovenesc Maftei Ioan, fost coleg de facultate cu Gabrel Baban, Niculai Moroșan, președinte al Filialei Suceava a Uniunii artiștilor Plastici din România.



Recomandări

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui
„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

Expoziția „Cum respiră pământul”, realizată de regizorul Dan Mihalcea, la Muzeul de Științele Naturii Suceava

Expoziția „Cum respiră pământul”, realizată de regizorul Dan Mihalcea, la Muzeul de Științele Naturii Suceava
Expoziția „Cum respiră pământul”, realizată de regizorul Dan Mihalcea, la Muzeul de Științele Naturii Suceava