Scriitoarea fălticeneancă Lili Crăciun își va lansa astăzi, 25 octombrie, la ora 18:00, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, volumul „Prizonieri ai Umbrelor”. După debutul în forță, cu docu-romanul „Călătoria”, lansat în municipiul Suceava exact acum trei ani, scriitoarea Lili Crăciun, absolventă a fostului Liceu Pedagogic din Suceava, astăzi Colegiul Național „Mihai Eminescu”, revine la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” cu un nou roman, intitulat „Prizonieri ai Umbrelor”.
Dacă primul volum, prezentat de scriitorul bucovinean Ion Drăgușanul ca fiind „un țipăt, o spovedanie dramatică a unei tragedii tulburătoare”, este construit pe o realitate trăită de autoare și este dedicat zecilor de mii de femei care au decedat sau care au rămas mutilate fizic și psihic în urma avorturilor ilegale din anii 1966-1989, romanul „Prizonieri ai Umbrelor”, apărut la editura Eikon în vara acestui an, este o poveste de dragoste scrisă „în cheie”, cum remarcă scriitorul Liviu Antonesei pe coperta a IV-a, cu ritm de thriller și cu repetate accente de umor amar asupra epocii și mediului, respectiv Iașii anilor ‘90.
Evenimentul va avea loc în Sala Elena Greculesi și va fi moderat de Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Bucovinei. Despre carte va vorbi scriitorul Ion Drăgușanul, care spune pe blogul său despre noua apariție editorială că este „o carte a eroismului existențial, dezorientat și tocmai de aceea însetat de dragoste, de miracolul împlinirii, ca de o ultimă șansă în demnitatea disperării, o carte bine structurată pe dimensiunile celei de-a doua șanse, care, în fond, nu poate dura mai mult decât o derulare pripită a fazelor lunare”.