La USV

Lansare de carte „Imperiul Sacru. Mănăstiri și biserici din nordul Moldovei”, a artistului Constantin Severin



Artistul vizual Constantin Severin
Artistul vizual Constantin Severin

Biblioteca Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) și Lectoratul de limba română al USV de la Cernăuți organizează lansarea cărții „Imperiul Sacru. Mănăstiri și biserici din nordul Moldovei”, ediția a doua, revizuită, a scriitorului și artistului plastic sucevean Constantin Severin. Cartea a apărut recent la editura Agnos din Sibiu, fondată de jurnalistul și scriitorul bucovinean Romeo Petrașciuc, și este prefațată de cunoscutul scriitor și preot Constantin Hrehor, iar editorul ei este prestigiosul teolog și scriitor Constantin Necula, originar tot din Bucovina.
Evenimentul dedicat Centenarului Unirii va avea loc vineri, 12 octombrie 2018, începând cu ora 12.00, în Sala de Lectură a Bibliotecii USV, din corpul E. Volumul va fi prezentat de scriitorii Constantin Hrehor și Gina Puică, iar moderatoarea acțiunii va fi prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu, coordonatorul Bibliotecii USV.
Prima ediție a cărții a apărut în anul 2003 la editura Paralela 45 și s-a bucurat de ecouri favorabile nu numai în România, ci și peste ocean: a fost achiziționață de bibliotecile unor universități americane renumite, Princeton și Stanford. De altfel, prof. univ. dr. Henry Schilb, de la Princeton University, unul dintre marii bizantinologi ai lumii, i-a transmis autorului că a citit prima ediție a cărții „Imperiul Sacru. Mănăstiri și biserici din nordul Moldovei”, ea fiind inclusă și în faimosul Index of Christian Art, de la aceeași universitate.
Pe lângă studenți și cadre didactice, organizatorii așteaptă ca la această lansare să participe un public larg de iubitori de cultură și de dezbateri culturale.


Lansare de carte „Imperiul Sacru. Mănăstiri și biserici din nordul Moldovei”, a artistului Constantin Severin
Lansare de carte „Imperiul Sacru. Mănăstiri și biserici din nordul Moldovei”, a artistului Constantin Severin
Artistul vizual Constantin Severin
Artistul vizual Constantin Severin


Recomandări