La Primăria orașului Salcea, Sala de ședințe, a avut loc vineri, 13 iulie, lansarea volumului de poezie de debut „Paisprezece vieți și încă o eternitate” al elevei Sorina Rîndașu, în vârstă de 15 ani. Emoționată, fericită că a ajuns să trăiască un astfel de moment la care visează orice „făuritor” de poezie, de proză etc., Sorina Rîndașu a spus că odată cu publicarea acestui volum, „mi-am asumat tot ceea ce a trebuit să îmi asum. Să fiu criticată, înjurată, felicitată, îmbrățișată. Și multe altele. Pentru că acesta a fost pasul de care am avut nevoie pentru a merge înainte și a spune «da, eu sunt Sorina și asta e ceea ce fac, scriu poezie. Și nu poezie după vreun tipar. Scriu exact așa cum îmi dictează ramurile subconștientului meu, și sunt convinsă că așa e cel mai bine”.
A cunoscut oameni care au crezut în talentul ei și cărora le este recunoscătoare
Adolescenta recunoaște că singură nu ar fi reușit să ajungă până la acest moment – al lansării de carte. În primul rând, Sorina i-a mulțumit Andreei Oana Duduman, care s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă „Paisprezece vieți și încă o eternitate” și datorită căreia Sorina „își trăiește visul”. Sorina Rîndașu a mulțumit și echipei „Literatura pe tocuri”, pentru sprijin și devotament, Editurii Sfântul Ierarh Nicolae, Primăriei orașului Salcea (instituție care a reprezentat sponsorul principal) și primarului Ilie Lungu, pentru tot sprijinul și disponibilitatea de a organiza un eveniment special pentru Sorina.
De asemenea, prin intermediul concursurilor și festivalurilor literare la care a participat pe parcursul anului 2018, Sorina a cunoscut oameni extraordinari care au sprijinit-o, care i-au oferit sfaturi utile, datorită cărora a putut să evolueze. „Oameni ca domnul Ioan Manole, doamna Carmen Steiciuc, doamna Viorica Petrovici și mulți alții cărora le sunt recunoscătoare. Nu în ultimul rând, mulțumirile mele se îndreaptă către profesoara mea din ciclul gimnazial, doamna Lăcrămioara Hîncu”, a completat Sorina.
Poezia, o formă de eliberare
Deși profesoara Lăcrămioara Hîncu, care spunea anul trecut despre Sorina că „este un plus așteptat al literaturii de azi”, nu a fost prezentă la lansarea de carte de vineri, ca urmare a unor evenimente care s-au suprapus, „țin să îi mulțumesc din tot sufletul pentru absolut tot efortul depus în acești patru ani de când ne cunoaștem. Patru ani de care îmi voi aminti cu drag, cu siguranță. Alături de mine a fost, de asemenea, scriitoarea Rodica Pușcașu, pe care am avut onoarea să o cunosc și să o aud vorbind despre poemele mele”, a completat Sorina Rîndașu.
Adolescenta este foarte atrasă de poezia modernă, „întrucât ea eliberează autorul de orice formă de constrângere”. Consideră că poezia modernă permite exteriorizarea mai multor trăiri decât poezia clasică, cu rimă, ritm și măsură deja stabilite. Pentru Sorina, poezia este o formă de eliberare, „o modalitate prin care societatea mileniului III dispare brusc, înecată într-un pahar cu apă”. La finalul evenimentului de vineri, Sorina a oferit cărți cu autograf tuturor celor prezenți.




