Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 11 mai 2018 - Anul XXIII, nr. 104 (6814)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Distribuţie de top

Aplauze îndelungi, ovaţii şi flori pentru actorii din comedia „All inclusive”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Aplauze îndelungi, ovaţii şi flori pentru actorii din comedia „All inclusive”, care au susţinut spectacolul luni, 7 mai, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava. Publicul (puţin peste 200 de spectatori) a fost cucerit de producţia „All inclusive”, o comedie cu răsturnări de situaţii, cu aspecte desprinse din viaţa reală, cu replici bine alese, graţie textului scris de dramaturgul Alexandru Popa.

Acţiunea porneşte din familiaMargaret (rol interpretat de Medeea Marinescu) şi Maurice (Marius Manole), soţi care se află în prag de divorţ, după 20 de ani de convieţuire, familie care are o fiică, pe Adele (rol interpretat cu succes de tânăra actriţă Diana Roman), studentă la actorie, şi care îşi anunţă mama (prima care află!) că este însărcinată. Cu cine? Cu cineva de care este îndrăgostită. Cu Vincent (rol interpretat de actorul Vlad Zamfirescu, care este şi regizorul piesei). Ceva mai târziu va descoperi Margaret, mamă şi soţie mereu nemulţumită, cicălitoare, că Adele va avea un copil cu profesorul ei, în vârstă de 40 de ani.

 

Piesă ritmată, cu replici amuzante

Aparent naivă, tânăra studentă este foarte atentă la tot ce se întâmplă în jurul ei şi îşi duce „planul” cu succes până la final, când aşteaptă şi recompensa unei misiuni bine înfăptuite, un 10 de la profesorul Vincent..., îndrăgostit până peste cap de studenta sa de la care aşteaptă cu sufletul la gură un copil, lucru care nu se va întâmpla. Finalul este neaşteptat, dar nu îl dezvăluim.

Tatăl lui Adele, Maurice, este şi el îndrăgostit (lucru greu de înţeles de soţia sa Margaret, care nu-l crede în stare de nimic...) de sora profesorului Vincent, Monique, rol interpretat de Mirela Oprişor, cunoscută publicului larg pentru rolul „Aspirina” din „Las Fierbinţi”. Maurice este bărbatul timid, detaşat de propria familie şi îndrăgostit (crede el) iremediabil de Monique, o femeie liberă, dibace, dar care are şi ea regrete în dragoste... ale tinereţii valuri. Piesa este ritmată, are replici amuzante, fără exagerări, fără vulgaritate, transmise cu sinceritate de cei cinci actori bine aleşi pentru acest spectacol. Decorul, format din câteva panouri cu elemente de mobilier (bibliotecă, ferestre etc.), uşor manevrabile pentru a defini mai multe spaţii de joc, completate de o canapea, câteva scaune, o masă, un bar, a fost realizat de Mădălina Marinescu.

La final, publicul sucevean s-a ridicat în picioare şi i-a aplaudat minute în şir pe actori, i-a rechemat pe scenă, iar cele trei actriţe (Medeea Marinescu, Mirela Oprişor şi Diana Roman) au primit buchete de flori.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aplauze îndelungi, ovaţii şi flori pentru actorii din comedia „All inclusive”.
 Vizualizări articol: 1042 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Aplauze îndelungi, ovaţii şi flori pentru actorii din comedia „All inclusive”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei