Creație plastică

S-au desemnat câștigătorii Concursului Național ,,Penelul Fermecat”, ediția a XIII- a



Laureații Concursului Național ,,Penelul Fermecat”
Laureații Concursului Național ,,Penelul Fermecat”

Concursul Național de Creație Plastică pentru Preșcolari „Penelul Fermecat ”, ediția a XIII- a, faza națională, și-a desemnat câștigătorii. Vernisajul expoziției „Obiceiuri și tradiții românești” a avut loc vineri, 27 martie, la ora 12.00, la Muzeul Bucovinei Suceava. Marele Premiu „Penelul fermecat” pentru cea mai valoroasă creație plastică din cadrul secțiunii desen/pictură a fost acordat preșcolarului Sofica Beilic, în vârstă de 6 ani, îndrumată de profesor pentru învățământ preșcolar Safta Darabă, de la Grădinița cu Program Prelungit (GPP) „Așchiuță” Suceava. Marele Premiu „Penelul fermecat” pentru cea mai valoroasă creație plastică din cadrul secțiunii grafică a fost acordat preșcolarului Ștefan Slevoacă, în vârstă de 5 ani, îndrumat de profesor pentru învățământ preșcolar Mihaela Robu, de la GPP „Gulliver” Suceava. Marele Premiu „Micul Maestru” pentru cea mai valoroasă creație plastică din cadrul secțiunii modelaj a fost atribuit preșcolarului Anamaria Anițului, în vârstă de 6 ani, îndrumat de profesor pentru învățământ preșcolar Geta Lungu, de la GPP „1-2-3” Suceava. Marele Premiu „Măiestrie și Copilărie” pentru cea mai valoroasă creație plastică din cadrul secțiunii mozaic a fost obținut de preșcolarul LaurențiuIftime, în vârstă de 5 ani, îndrumat de educatoarea Viorica Lupașcu, de la GPN „Țăndărică” Suceava. În concurs au participat și preșcolari de la Grădinița Specială Fălticeni, care au obținut două premii I, două premii II și un premiu III.
”Un argument al menținerii și transmiterii tradițiilor și obiceiurilor străbune”
Festivitatea de premiere a celor mai bune exponate s-a desfășurat în mod festiv, cu participarea micilor „pictori”, împreună cu părinții și cadrele didactice îndrumătoare, în sala de conferințe a Muzeului Bucovinei Suceava, pentru a oferi tuturor un prilej de bucurie însuflețit de încântarea sinceră a câștigătorilor. „Tema expoziției și a concursului, culorile în tonuri și nuanțe nebănuite, oferite de exponate pot constitui prilej de reflecție și aducere aminte pentru privitori, pentru că tema acesteia este un motiv de introspecție asupra momentului istoric pe care noi, românii, îl celebrăm, un argument al menținerii și transmiterii tradițiilor și obiceiurilor străbune ca element al identității naționale, micilor generații, prin efemera noastră misiune și existență”, a spus Maria Matei, director GPP „Gulliver”, membru al echipei de organizare. Concursul a fost inițiat de Inspectoratul Școlar Suceava, profesor învățământ preșcolar Daniela Răileanu, în parteneriat cu Consiliul Județean Suceava, Direcția pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național a județului Suceava, Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, părinți ai preșcolarilor din grădinițele județului Suceava și a fostorganizat de cadrele didactice de la Grădinița cu Program Prelungit „Gulliver” Suceava, Grădinița cu Program Prelungit „1-2-3” Suceava și Grădinița cu Program Normal Ipotești. Expoziția a cuprins 269 de lucrări ale preșcolarilor cu vârste cuprinse între 4 – 6 ani, din grupele mijlocie și mare, din județul Suceava, Teleorman, Mureș și Cluj, structurate în 4 secțiuni: desen/pictură – 164 de lucrări, grafică – 34 de lucrări, modelaj – 66 de lucrări, mozaic – 23 de lucrări.


S-au desemnat câștigătorii Concursului Național ,,Penelul Fermecat”, ediția a XIII- a
S-au desemnat câștigătorii Concursului Național ,,Penelul Fermecat”, ediția a XIII- a
S-au desemnat câștigătorii Concursului Național ,,Penelul Fermecat”, ediția a XIII- a
S-au desemnat câștigătorii Concursului Național ,,Penelul Fermecat”, ediția a XIII- a
S-au desemnat câștigătorii Concursului Național ,,Penelul Fermecat”, ediția a XIII- a
S-au desemnat câștigătorii Concursului Național ,,Penelul Fermecat”, ediția a XIII- a
S-au desemnat câștigătorii Concursului Național ,,Penelul Fermecat”, ediția a XIII- a
S-au desemnat câștigătorii Concursului Național ,,Penelul Fermecat”, ediția a XIII- a
Laureații Concursului Național ,,Penelul Fermecat”
Laureații Concursului Național ,,Penelul Fermecat”


Recomandări

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”