Comemorare

Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”



Moment comemorativ la mormântul Maestrului Ion Irimescu
Moment comemorativ la mormântul Maestrului Ion Irimescu

Primăria și Consiliul Local al municipiului Fălticeni, în colaborare cu Muzeul de Artă “Ion Irimescu” Fălticeni, au organizat, în ziua de duminică, 18 februarie 2018, evenimentul comemorativ “Ion Irimescu 115”.
Slujba de pomenire a Maestrului Ion Irimescu
Manifestările au început la ora 12,00, la Biserica „Sf. Voievozi” din Oprișeni, lăcaș de cult pictat de maestrul Irimescu și în cimitirul căruia familia Irimescu și-a găsit odihna veșnică. Preotul paroh, Camil Dăscălașu, și managerul Muzeului de Artă „Ion Irimescu”, preot Teodor Brădățan, au oficiat slujba de pomenire a Maestrului Ion Irimescu, după care la mormântul marelui sculptor român a fost adus un omagiu din partea Primăriei Fălticeni, a filialei Suceava “Plăieșii”, a Asociației Naționale Cultul Eroilor “Regina Maria” și a Școlii Gimnaziale „Ion Irimescu” din Fălticeni.
„Ion Irimescu a fost unul dintre puținii oșteni ai României care a fost înzestrat de Dumnezeu cu cele mai redutabile arme ale tuturor timpurilor: arta și cultura. Abilitatea și abnegația cu care le-a mânuit ne-au adus nouă, românilor, satisfacții și trăiri de excepție, țara noastră devenind prin truda maestrului un punct însemnat pe harta culturală a lumii. Astăzi, noi, fericiții beneficiari ai acestui eveniment, am fost martorii readucerii în conștiința noastră a spiritului românesc al maestrului Ion Irimescu, cultivat cu atâta trudă în viața pământeană, peste care se suprapune, ca o mănușă, cea artistică”, a fost mesajul maistrului militar Dumitru Davidel, prim-vicepreședinte al Filialei Județene Suceava a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”.
Muzeu de importanță națională
La Muzeul de Artă „Ion Irimescu” a fost organizat momentul aniversar „Irimescu – arc peste timp”, dedicat marelui artist, în cadrul căruia au fost rostite mesaje și alocuțiuni din partea instituțiilor centrale și locale de stat și din partea invitaților, cu prilejul aniversării a 115 ani de la nașterea Maestrului Ion Irimescu. În discursurile lor, primarul Cătălin Coman, prefectul Mirela Adomnicăi, deputatul Alexandru Rădulescu, fostul director al muzeului, Gheorghe Dăscălescu, au evidențiat însemnătatea operei lui Ion Irimescu și punerea în valoare a muzeului fălticenean pe plan național și internațional.
„Ne aflăm astăzi la Muzeul de Artă «Ion Irimescu», a doua casă a maestrului, o instituție unică la nivel național pentru că aici se află cea mai mare colecție de autor din țară. Aici avem operele și sufletul maestrului Ion Irimescu, cel care și-a adunat lucrările ca într-un sanctuar în muzeul de la Fălticeni, transformând orașul într-o adevărată metropolă a artei. Valoarea acestui muzeu, valoarea operei pe care ne-a lăsat-o moștenire maestrul depășește granițele județului și de aceea consider că în continuare avem obligația de a transforma acest muzeu din unul cu însemnătate locală într-un muzeu de importanță națională. Maestrul spunea: «Cine vrea să mă cunoască să stea de vorbă cu sculpturile mele»”, a fost mesajul prefectului Mirela Adomnicăi.
O colecție de miliarde de euro
Mihaela Iacob, reprezentanta Ministerului Culturii, publicistul Grigore Ilisei, fostul secretar de stat Ioan Opriș au vorbit despre zestrea spirituală a artistului, atenția și dragostea noastră, a tuturor deopotrivă, privitori, admiratori, lucrători, diriguitori, pe care o acordăm lui Ion Irimescu și operei sale.
„Lucrările sale au venit din geniu și se întorc spre semeni, lucrările sale merg spre foarte multe generații de acum încolo. Avem la Fălticeni o colecție Irimescu unică. Mai avem una a lui Apostu la Bacău. Ambii au avut grijă din vreme să le facă de importanță națională. Sunt rare gesturile pe care un artist le face la o asemenea dimensiune. Prima donație, 314 lucrări. Sute de lucrări date unei comunități, care primește fără să fi dat, nu aduce decât o obligație: să păstreze această colecție ca pe ochii din cap. Colecția muzeului este de miliarde de euro, dacă vreți să o evaluați. Este impresionantă. De aceea la Fălticeni ne trebuie un muzeu de importanță naținală prin colecția Irimescu. Și se poate. Pentru asta trebuie demers politic și susțienere”, a concluzionat fostul secretar de stat Ioan Opriș, cel care în urmă cu 15 ani reprezenta Ministerul Culturii la Centenarul Maestrului.
Ioan Opriș a dăruit bibliotecii muzeului două lucrări în care maestrul este trecut, „Monumentele istorice din România: (1850 – 1950)” și „Colecționism, Muzeologizare, Patrimonializare”.
Arta, timpul și uitarea
Scriitorul Grigore Ilisei a făcut o trecere în revistă a evenimentelor istorice trăite de maestrul Ion Irimescu, începând cu răscoala din 1907 și terminând cu decembrie 1989, veșnicia în artă, timpul și uitarea fiind elementele definitorii ale marelui artist. În calitate de legatar testamentar al maestrului, Grigore Ilisei și-a arătat nemulțumirea față de ce și-a dorit maestrul să devină muzeul ce-i poartă numele după restaurare, proiect care s-a încurcat în ițele birocrației.
„Muzeul nu poate rămâne doar o clădire în care sunt niște lucrări. El trebuie să fie un germene de iradiație spirituală, un loc în jurul căruia să graviteze viața spirituală, nu numai a Fălticenilor, ci a întregului ținut. În fiecare an aici trebuia să fie o tabără de sculptură, aici să aibă loc tot felul de manifestări de rang înalt în fiecare an, de la expoziții, colocvii, simpozioane, o activitate editorială în jurul acestui muzeu, o activitate de cercetare, studii, cărți despre opera maestrului la care să fie angrenați cei mai buni exegeți din întreaga țară. Sunt și lucruri care au rămas și nu s-au împlinit, nu este decât jumătate de treabă, proiectul era mult mai amplu și cuprindea și clădirea în care suntem și care arată cum arată și care distonează cu cealaltă clădire. În această parte de clădire trebuia să fie expusă colecția de pictură a muzeului, ar fi trebuit să existe un spațiu de socializare în care oamenii să se întâlnească, să discute, o sală de expoziții temporare, o galerie. Lucrurile acestea erau cuprinse în proiectul de reabilitare a muzeului de atunci, în etapa a doua, etapă care deocamdată este o fata morgana”, a precizat Grigore Ilisei.
„Ion Irimescu este un caz fericit prin existența muzeului de la Fălticeni”
Olimpia Coroamă, una din membrele familiei lui Ion Irimescu, a vorbit despre artistul centenar, Nicu, așa cum era cunoscut între prieteni, realizând și un istoric al familiei Cazaban căreia aparține și sculptorul născut pe 27 februarie 1903. Vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, Gheorghe Dican, a adus un omagiu marelui artist fălticenean care între anii 1978 și 1990 a fost președintele UAP. Dican a precizat că: „Ion Irimescu este un caz fericit prin existența muzeului de la Fălticeni, mulți artiști ar face-o cu mare drag, dar nu au unde să-și etaleze operele”. Scriitoarea Doina Cernica a făcut câteva referiri la promovarea imaginii personalității și a creației maestrului Ion Irimescu, propunând organizarea, lunar, a unor conferințe pe tema creației lui Irimescu, Muzeul Irimescu, cu invitarea șefilor de catedră de la universitățile de artă din țară, a muzeografilor de elită, a unor critici și istorici de artă, lucru care ar înviora mișcarea de cunoaștere și de răspândire a imaginii muzeului și a personalității maestrului. Apropierea lui Ion Irimescu de Dumnezeu și de Mănăstirea Voroneț a fost scoasă în evidență de monahiile Gabriela Platon și Elena Simionovici.
Prof. Univ. Dr. Vasile Șoimaru, de la Academia de Științe economice din Chișinău, a povestit despre vizita făcută împreună cu Ion Irimescu în Fălticeni, în urmă cu 14 ani, memorabilă fiind fotografia maestrului Ion Irimescu făcută de Vasile Șoimaru în „Grădina liniștii” de la Casa Memorială „Mihail Sadoveanu”.
“Am fost un norocos să îl cunosc personal pe maestrul Ion Irimescu. Am văzut cât este de mare, ce expoziție extraordinară are, ușile se închideau și eu nu mă dădeam dus din acest muzeu. Sunteți niște norocoși la Fălticeni”, a precizat scriitorul Vasile Șoimaru.
Vasile Șoimarua donat Muzeului Ion Irimescu două cărți cu valoare istorică pentru Anul Centenar, „Antologia fotografiei Basarabene”, în care 150 de ani de istorie sunt surprinși prin imagini de arhivă reprezentative. Cea mai nouă carte apărută peste Prut, „Basarabia pământ românesc”, face parte din seria „100 de cărți la 100 de ani de la Marea Unire”, volumul adunând 15 cărți despre Basarabia înainte de Unirea din 1918, în timpul Unirii și imediat după Unire. Universitarul basarabean a precizat că va exista o continuitate a relațiilor între Basarabia și muzeul fălticenean, cei doi sculptori care l-au însoțit la Fălticeni, Ion Zepciuc și Ioan Grecu, fiind admiratori ai operei maestrului Irimescu și dorindu-și proiecte de cooperare.
Concert cameral și expoziție de pictură-grafică
Și reputatul profesor fălticenean Eliot Sorel, de la George Washington University, a adresat un mesaj la evenimentul comemorativ de duminică, în care a făcut referire la întâlnirea cu maestrul din iunie 1987, iulie 2002, ambele la Fălticeni, și cea de la Academia Română din București, din februarie. Medicul Ioan Iețcu, cel care s-a îngrijit de sănătatea maestrului în ultimii ani de viață, a remarcat faptul că „prefectul Mirela Adomnicăi este unul din modelele uneia dintre sculpturile maestrului Ion Irimescu, chiar dacă timpul nu poate fi dat înapoi”, precizând că „societatea românească este una sănătoasă pentru că își sărbătorește valorile”.
Invitații s-au bucurat și de momente artistice susținute de tinerele talente ale generației contemporane în cadrul concertului cameral susținut de cvartetul de coarde “ICAR” al Colegiului de artă „Octav Băncilă” din Iași și de vernisajul expoziției de pictură-grafică a artistului Mihail Gavril – „Coloanele timpului”, despre artist și lucrările sale vorbind scriitorii Grigore Ilisei, Doina Cernica și Constantin Bulboacă.


Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Expoziția artistului Mihail Gavril
Expoziția artistului Mihail Gavril
La Muzeul de Artă „Ion Irimescu” a fost organizat momentul aniversar „Irimescu - arc peste timp”
La Muzeul de Artă „Ion Irimescu” a fost organizat momentul aniversar „Irimescu - arc peste timp”
Public numeros la „Irimescu - arc peste timp”
Public numeros la „Irimescu - arc peste timp”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Evenimentul cultural “Ion Irimescu 115”
Moment comemorativ la mormântul Maestrului Ion Irimescu
Moment comemorativ la mormântul Maestrului Ion Irimescu


Recomandări

Fălticeniul investește peste 11 milioane de lei în transformarea Cinematografului „Doina” într-un Centru Cultural Multifuncțional

Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat de către primarul Gheorghe Cătălin Coman și reprezentantul firmei SYM RSC SRL

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui

„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui
„Bazar”, expoziția artistului vizual Mihai Varzari, ne propune și câteva teme de reflecție privind relația dintre oameni și obiecte, reflectarea sinelui