Ce au în comun două femei focoase, un frizer-stomatolog efeminat, doi încornorați , un fante descurcăreț și un întreținut petrecăreț? O sală plină de spectatori care au râs până la lacrimi, timp de o oră și jumătate, delectându-se cu o comedie savuroasă ce poartă semnătura genialului Caragiale, dar într-o variantă modernă, proaspătă ca o gură de aer în vârf de munte, într-o zi caniculară.
Debutul celei de-a doua stagiuni a Teatrului „Matei Vișniec” Suceava cu spectacolul de teatru „D’ale Carnavalului” s-a dovedit a fi o alegere foarte bună, după pauza din vară, publicul sucevean delectându-se cu o comedie extrem de actuală, deși scrisă cu mai mult de 100 de ani în urmă.
Chiar dacă decorul și costumele fac punte în timp, spre zilele actuale, personajele, întâmplările și vorbirea păstrează farmecul piesei de teatru originale, reușita îmbinare a acestora demonstrând talentul regizoral al lui Tudor Lucanu și viziunea scenografului Irina Moscu.
Alexandru Marin, un actor care s-a remarcat și în colaborările anterioare cu teatrul sucevean, joacă un rol cheie – cel al lui Iordache, calfă, angajatul bun la toate, confidentul patronului afemeiat dar și al amantelor sale. Interpretarea sa, retușată după ale vremii vicii, este depășită ca valoare doar de cea a savurosului Cătălin Ștefan Mîndru, un actor cu un potențial enorm, care de această dată este în rolul încornoratului Pampon – bătăios și aprig ca un cocoș de lupte.
Clara Popadiuc a intrat atât de bine în rolul Miței – amanta, sau mai bine zis, una din amantele fantelui Nae, trecând atât de rapid de la femeia focoasă la cea furioasă și dornică de distrugere ca uraganul Irma, încât, dacă o vezi pe stradă, nu știi de nu-i mai bine să treci pe partea cealaltă. Poate e cazul să o întrebăm pe Delu Lucaci, care a jucat rolul celeilalte amante, Didina, care a avut parte de o păruială strașnică, dar și de alergătura unui admirator înfocat al nurilor ei.
Nu ai cum să nu-l remarci și pe Sebastian Bădărău, un alt colaborator al teatrului sucevean, care-l interpretează pe Mache “Crăcănel”, un alt încornorat, credincios și credul ca un cățel care se bucură de orice mică atenție din partea stăpânului.Interpretarea sa strălucită stârnește hohote de râs, lacrimi și iar râsete.
Horia Butnaru este “catindatul de la percepție”, a cărui viață se intersectează cu a tuturor celorlalte personaje, într-o serie de confuzii care țin de comicul de situații magistral folosit de “nenea” Iancu Caragiale.
Nu în ultimul rând, un rol cheie îl are Cosmin Panaite – omniprezentul Nae, frizer, chirurg, stomatolog și mai ales un mare sforar, prezent pe buzele și în inima femeilor, omul ce face și desface după bunul plac, învârtind lucrurile în favoarea sa, fără să-i pese de moralitate sau de ceilalți. Cu a sa mustăcioară neagră ca pana corbului, cu mersul încrezător și un zâmbet șarmant, Cosmin Panaite a fermecat și publicul, nu doar pe ale sale amante și soți încornorați.
Pe scenă, dar în spatele măștilor de carnaval, de măgar, șobolan, cățeluș, porc, etc, care au rolul de a evidenția caracterul personajelor, se găsesc și Sergiu Moraru, Cristina Florea și Diana Lazăr, în scenele ce amintesc de petrecăreții din Centru Vechi al Capitalei, ce se distrau de minune printre gunoaie și noroi.
Regizorul spectacolului a sintetizat foarte bine esența piesei pusă în scenă:
“«D’ale Carnavalului» pune sub lupă toate metehnele noastre dintotdeauna, ne arată substanța care ne-a fost alterată și care ne-a transformat în moftangii, în mitocani, în corupți, în înșelați și înșelători, în haplea, în mangafale. Și lista poate continua. Nu degeaba acțiunea se petrece într-un carnaval, timp al «lumii întoarse cu susul în jos», când toți poartă măști. Masca este cea care ascunde identitatea, dar și cea care aduce la lumină adevărata esență umană”.
La finele unui spectacol jucat cu sala plină, după multe hohote de râs, semne de întrebare interioare, dar și numeroase strângeri de inimă, pentru că actrițele făceau un periculos dans pe bârnă cu ale lor tocuri cui, pe rampele de acces ridicate de o parte și de alta a scenei și în spate, publicul i-a răsplătit pe toți cu o mulțime de aplauze, actorii revenind pe scenă de vreo 5-6 ori, ultima dată însoțiți de regizor și scenografă, pentru a se îndestula cu toții din cea mai de preț răsplată – aprecierea spectatorilor.
