Google
Arcadia CMB
Arcadia CMB
Arcadia CMB
 
luni, 22 mai 2017 - Anul XXII, nr. 114 (6530)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,6559 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta3,9517 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe Google+ Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |  Trimite pe Yahoo MessengerMessenger |   6 imagini |   ø fişiere video

Spectacol-eveniment

Sub biciul necruţător al lui Matei Vişniec, la ”Cabaretul Dada”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Spectacolul ”Cabaretul Dada”, de Matei Vişniec, oferit publicului sucevean de Teatrul ”Regina Maria” din Oradea cu ocazia Zilelor Teatrului ”Matei Vişniec”, poate fi numit ”extraordinar” fără să ne fie teamă că exagerăm, şi asta nu doar din perspectiva jocului actorilor, impecabil de la început până la final, cât mai ales datorită invadării cu duritate a confortului lipsei de reacţie la degradarea lumii. Piesa „Cabaretul Dada”, regizată de Anca Bradu, porneşte de la mişcarea artistică Dada, născută în urmă cu 100 de ani la Cabaretul Voltaire Zürich, ca reacţie la dezastrul adus de Primul Război Mondial. Tot dadaism este, însă, pentru autorul piesei şi comunismul, ai cărui germeni au apărut în aceeaşi perioadă. Aflăm că Lenin a locuit la Zürich, chiar pe aceeaşi stradă unde se afla Cabaretul Voltaire şi chiar în săptămânile când s-a născut mişcarea Dada, ceea ce pare a fi ”o imensă ironie a istoriei”. ”Virusul dadaismului” s-ar fi transmis, astfel că promotorilor comunismului ”le-a ieşit totul pe dos” şi ”cu o sută de milioane de morţi ca preţ uman al experienţei lor”.

În deschiderea spectacolului, Matei Vişniec a spus că piesa ”este o comedie despre un secol tragic”, un secol în care românii Tristan Tzara, fraţii Iancu ”au fost acolo şi au iniţiat o demolare totală a conceptelor, într-o perioadă când Europa încerca să se sinucidă”. ”De ororile trecutului uneori e bine să te desparţi râzând”, a afirmat dramaturgul Matei Vişniec, ”râsul dadaist fiind un bun instrument de înţelegere a modului în care avansează istoria - un pas înainte, doi paşi înapoi, precum şi a manierei în care se apropie şi se îndepărtează omul de ceea ce ar trebui el să fie cu adevărat".

”Cabaretul Dada” este un spectacol dens, care solicită atenţia publicului la maximum pentru a urmări nu doar ce se joacă în scena centrală, ci şi ce face fiecare personaj în parte, de la Tristan Tzara omniprezent, la meteoricii Lenin şi Stalin. Fiecare replică, fiecare gest are semnificaţie şi nu vrei să pierzi nimic. Când auzi că ”dadaismul a fost locul unde umorul evreiesc şi băşcălia românească şi-au dat mâna şi au făcut cea mai sublimă joncţiune în curentul Dada”, automat încerci să încadrezi unde-i unul, unde e cealaltă. Relaţia dramaturg-actori-public se construieşte treptat, tu, spectator, râzi sau doar zâmbeşti, uneori uşor amar, ca atunci când ţi se confirmă ceea ce ştiai de mult, dar n-ai meditat la asta niciodată, ca de exemplu că ”limba română este singura limbă în care al doilea da îl anulează pe primul”, că ”da, da” de fapt înseamnă ”nu”. Sau că ”Dumnezeu, care nu doarme niciodată, nu ştie ce înseamnă să te trezeşti la 4 dimineaţa!”

 

Nu-i spuneţi spectatorului adevărul, nu-l înjuraţi, nu-l sictiriţi”

Relaxat întrucâtva şi cu încrederea câştigată, spectatorul ”Cabaretului Dada” primeşte primul şfichi de bici. Tristan Tzara şi celelalte personaje vin la marginea scenei. Replicile curg necruţătoare:

”– Destul…

– Domnilor, uitaţi-vă la voi.

– Aţi venit aici crezând că vă veţi alege cu ceva.

– Iar acum sunteţi dezamăgiţi.

– Vi se pare că aţi fost păcăliţi.

– Şi nici un vă daţi seama că v-aţi păcălit singuri.

– Dacă v-aţi vedea cum arătaţi, v-ar pufni râsul.

– Pe noi ne pufneşte râsul, dar suntem politicoşi”.

La început ai zâmbit, uşor crispat, dar zâmbetul se transformă în grimasă. Ce urmează?

”– Nu râdem niciodată de public.

– Nu îi spunem niciodată cât de tare ne dezgustă.

– Nu-l scuipăm niciodată în faţă.

– Există o lege nescrisă a teatrului care spune: nu-i spuneţi spectatorului adevărul, nu-l înjuraţi, nu-l sictiriţi, nu-l împroşcaţi cu noroi”.

Nu ştii ce să faci. Instinctul îţi spune să te ridici şi să pleci, dar curiozitatea este mai puternică. Rămâi să vezi ce va fi mai departe.

”– Deci, după cum vedeţi, nu vă vom agresa cu nimic.

– Nu vă vom trata de gândaci insignifianţi şi îngâmfaţi.

– Nu vă vom trata de orbeţi, de căpuşe metafizice şi de buboşi existenţiali.

– Nu vă vom spune că nu aveţi absolut nici o şansă.

– Nu vă vom spune că privirile voastre sunt pentru noi sinonime cu neantul.

– Totuşi, să nu credeţi că noi, de pe scenă, nu observăm nimic.

– Ştim că efortul nostru de a va trimite mesaje esenţiale nu are nici un rezultat.

– Că nu duce la nimic.

– Că în creierele dumneavoastră nimicul este oricum de multă vreme cuibărit ca un şarpe.

– Ştim că ne-am agitat inutil, că am dislocat din univers cuburi enorme de frumuseţe, dar că ele au rămas invizibile”.

 

Cuvinte care ard

Te înăbuşă revolta, dar nu te poţi desprinde. Şi biciul cade şi cade, din ce în ce mai necruţător. Eşti acolo, parte din spectacol. Între piesă, actori şi public pare să se ţese un soi de relaţie sado-masochistă sub şfichiul cuvintelor.

”– Domnilor şi doamnelor, îmi pare rău, dar ceva, ceva tot trebuie să vă spunem.

– Privirile dumneavoastră sunt surde.

– Urechile dumneavoastră sunt mute.

– Simţul dumneavoastră olfactiv este orb.

– Iar tactilitatea dumneavoastră este bâlbâită.

– De fiecare dată când încercaţi să înţelegeţi totuşi ce vă spunem…

– Din creierul dumneavoastră se aude un hârâit…

– Un hârşâit…

– O bolboroseală…

– Ca şi cum Dumnezeu însuşi ar vomita în creierul dumneavoastră…

– Zău, aşa, nu ne-o luaţi în nume de rău…

– Vă spunem toate aceste lucruri pentru că totuşi vă iubim.

– Din punctul nostru de vedere sunteţi spectacolul.

– Nici nu ştiţi cât ne amuzăm seară de seară văzându-vă cum veniţi…

– Cum luaţi loc pe scaune ca nişte animale perfect dresate…

– Cum aşteptaţi apoi să se întâmple ceva…

– Spectacolul aşteptării dumneavoastră este zguduitor…

– Uneori ne emoţionează până la lacrimi, mai ales când vă vedem sincer convinşi că trebuie să rămâneţi până la sfârşit.

– Ne place atât de mult să vă vedem reacţiile de pe feţe…

– Să vă auzim eventual izbucnind în râs…

– Nici un ştiţi ce importante sunt momentele în care vă întoarceţi capetele unii către alţii pentru a vă şopti unii altora diverse imbecilităţi la ureche.

– Şi oricum, din punctul nostru de vedere, ceea ce vedem noi nu este decât un singur cap.

– Altfel spus, pentru noi nu sunteţi decât un imens miriapod care îşi mişcă diversele antene şi membre, dar care are un singur cap.

– Un cap imens, gâlgâitor şi periculos”.

Îţi spui că totuşi ar fi cazul să te ridici şi să pleci, că e prea mult. Şi auzi:

”Poftim, recunoaştem acest lucru.

– Ne este frică de voi.

– În mod normal, ar fi trebuit să ne izgoniţi de pe scenă de multă vreme.

– Dar nu aţi făcut-o.

– Şi tocmai din această cauză ne este frică de voi.

– De placiditatea voastră monstruoasă.

– Pentru că ştim că într-o bună zi nu vă veţi mai putea stăpâni şi ne veţi devora.

– Ne veţi masacra.

– Ne veţi călca în picioare.

– Asasini ce sunteţi!

– Asasinilor!

– Ucigaşilor!

– Dadaiştilor!”

”Placiditate monstruoasă”. Îţi spui în gând că esenţa dadaismul neagă preceptele curente, provocând dezordine şi stupoare. Dar nu te poţi opri să nu te faci mic în scaun, sub povara adevărului că suntem din ce în ce mai surzi şi orbi la ce se întâmplă în jurul nostru, că opaci la minciună şi crimă, devenim locuitori ai unei lumi Dada. Cu dreptul dat de forţa creaţiei, prin piesa magistral jucată la Suceava de Teatrul ”Regina Maria” din Oradea, dramaturgul Matei Vişniec şi actorii orădeni ne-au obligat să ne privim în oglindă pentru a ne vedea alienarea faţă de condiţia umană. Le-am mulţumit cu reverenţă toţi cei din sală, aplaudându-i minute în şir.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sub biciul necruţător al lui Matei Vişniec, la ”Cabaretul Dada”.
 Vizualizări articol: 999 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 4.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 4.0 din 4 voturi
Sub biciul necruţător al lui Matei Vişniec, la ”Cabaretul Dada”4.054

Iulius Mall Suceava
AnnaCori
Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Elia Studio - Salon de infrumusetare
Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei