Se spune că dacă visezi vitralii te vei îmbogăți. N-am visat încă vitralii, dar am stat de vorbă, cu câteva zile în urmă, cu un vitralist, un artist care realizează vitralii, un „homo artifex” (omul meșter) care, așa cum mi-a spus, „încearcă să picteze cu sticlă”.
L-a avut ca maestru pe Viorel Lepcaliuc, un adevărat „guru” în acest domeniu
Iolanda Bădăluță părea că a abandonat visul de a deveni artist atunci când, după absolvirea Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava (2003), a optat în învățământul superior pentru Facultatea de Istorie, specializarea Științe politice (licența în 2008 și masteratul, în Resurse umane, în 2010).
Viața are însă meandrele ei și, deși a continuat să picteze, s-a apropiat de o artă mult mai dificilă, cu precădere masculină, pentru că necesită o îndemânare deosebită și implică riscuri ascunse.
L-a avut ca maestru pe Viorel Lepcaliuc, un vitralist consacrat, un autodidact care s-a profesionalizat și a devenit un adevărat „guru” în acest domeniu.
A lucrat în tandem cu maestrul său, apoi a început să lucreze proiecte personale
Ca asistent al lui Viorel Lepcaliuc, Iolanda Bădăluță a deprins tainele confecționării vitraliului.
A început cu așa-numitul vitraliu fals, realizat cu folie translucidă, apoi, dând dovadă de o bună manualitate, a trecut la vitraliul adevărat, un puzzle confecționat din bucăți de sticlă colorată unite printr-o rețea metalică.
Dacă un timp a lucrat în tandem cu maestrul său, Iolanda a prins curaj și a început să lucreze proiecte personale. Primul dintre acestea, care avea ca temă Zodia Berbecului, a fost premiat la Salonul anual al artiștilor plastici amatori din județul Suceava din 2014. După doi ani, în 2016, Iolanda Bădăluță a fost din nou premianta Salonului, la secțiunea de Artă decorativă, pentru lucrarea intitulată „Iris”.
„Sticla este vie”
Iolanda nu are încă un atelier, lucrează acasă, dar și-a proiectat un atelier personal și speră să-l poată realiza și să găsească și oamenii potriviți cu care să poată colabora.
În Suceava sunt doar câțiva artiști care se încumetă să facă vitralii.
„E dificil pentru că presupune multă manualitate și răbdare”, spune ea.
Totul este gândit de la bun început, desenul este conceput în funcție de cum poate fi tăiată și îmbinată sticla, pentru a nu avea pierderi mari întrucât materialul este scump. „Sticla este vie”, subliniază Iolanda Bădăluță, precizând că din momentul tăierii și până la atingerea ei cu letconul prea fierbinte aceasta se poate sparge.
„După inspirație și după suflet”
Pentru realizarea unei lucrări decorative de dimensiuni mici Iolanda lucrează câteva zile.
Cum își alege subiectul? „După inspirație și după suflet”, spune ea. Asta, în cazul în care nu primește comenzi, care vin cu tema impusă de client.
Execuția unui vitraliu presupune operațiuni multiple, de la crearea desenului și realizarea șabloanelor după care se taie sticla, la tăierea sticlei, polizare, aftuire, cositorire, spălare și patinare.
Execuția însă implică și niște riscuri: lăsând la o parte riscul spargerii sticlei, este vorba de cele care vizează sănătatea/integritatea artistului. Tăierea, ruperea și polizarea sticlei se face cu ochelari de protecție întrucât sar așchii de sticlă, iar operațiunea de cositorire a firului metalic, cu utilizarea de degresanți și degajare de fum, este toxică.
Deși recent a fost apreciată pentru lucrările ei de pictură, preferă vitraliul
Deși recent a fost apreciată pe simezele Capitalei pentru lucrările ei de pictură (a participat la expoziția de grup cu genericul „Mozaic”, organizată de Asociația Culturală ARTAR, iar criticul de artă Roxana Bărbulescu a apreciat – la cele cinci lucrări realizate în ulei pe pânză – „rigoarea construcției”, „logica expresivă a ritmurilor” și „lumina care susține și exaltă culoarea”), Iolanda Bădăluță spune că preferă vitraliul.
„Satisfacția este deosebită – mărturisește ea – atunci când reușești să faci ceva frumos din niște cioburi de sticlă!”.
