Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” și
Asociația Județeană a Organizatorilor de Evenimente Botoșani organizează
în perioada, 30 iunie – 2 iulie 2017, la Săveni, Memorialul Ipotești și Botoșani,
cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk pentru Copii și Tineret „Seri melancolice eminesciene”.
Festivalul are ca principal scop sporirea numărului de activități destinate promovării tinerilor sau elevilor cu aptitudini în domeniul cultural-artistic și a creațiilor acestora, având ca specific muzica folk, respectiv atragerea unui număr cât mai mare de elevi și tineri către acest gen muzical.
Concurenții (grupuri sau soliști), cu vârste cuprinse între 7 și 30 de ani, se pot înscrie în intervalul 15 martie – 15 mai 2017.
Fișa de înscriere, care poate fi descărcată de pe site-ul www.folkipotesti.ro,
va fi expediată pe adresa electronică folkipotesti@gmail.com sau la adresa Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, sat Ipotești, comuna Mihai Eminescu, 717253, jud. Botoșani.
Fiecare concurent va trimite și o copie a C.I. sau a certificatului de naștere.
Concurenții (grupuri sau soliști) vor prezenta la preselecție două piese (compoziții proprii sau prelucrări).
Cele două piese vor fi trimise în format electronic (CD) la adresa poștală menționată până la data de 15 mai 2017.
Fiecare concurent va plăti o taxă de înscriere (25 de lei de concurent pentru o singură participare, pentru a doua participare în același festival o taxă de 15 lei).
Taxa va fi achitată în momentul confirmări de prezență la Memorialul Ipotești.
Premierea va fi pe două categorii de vârstă, 7-15 ani (diplomă și obiecte) și 16-30 de ani (diplomă și bani).
Trofeul „Mihai Eminescu” (Marele Premiu – 2.500 de lei) se va acorda pentru cea mai bună compoziție folk pe versuri de Mihai Eminescu.
Se vor mai acorda: două Premii I (solist și grup), în valoare de 1.000 de lei fiecare, două Premii II (solist și grup), în valoare de 800 de lei fiecare, două Premii III (solist și grup), în valoare de 600 de lei fiecare; două mențiuni (solist și grup), în valoare de 200 de lei fiecare.
Contact și informații suplimentare: Relu Oneaga (tel. 0722.143.448, e-mail folkipotesti@gmail.com, relu_oneaga@yahoo.com), Flavius Alin Damean (tel. 0741.510.849, e-mail arlechinbtro@yahoo.com).
Ediția a VIII-a
Festivalul Național de Muzică Folk pentru Copii și Tineret „Seri melancolice eminesciene”
