La Școala Gimnazială „I.V. Rachieru” din satul Soloneț, comuna Todirești, a avut loc marți, 17 ianuarie, un simpozion organizat cu prilejul aniversării a 500 de ani de la atestarea satului Soloneț, așa cum rezultă și din documentele prezentate în monografia lansată recent de Petrea Tabarcea, „Soloneț – un sat din Bucovina – istorie, oameni și locuri”.
Organizatorii evenimentului ne-au spus că „existența satului Soloneț este mult mai veche, dar fără precizarea numelui, cum este și actul de la Ștefan cel Mare din 15 martie 1490 privind «biserica pe Soloneț la Vlad Negrul»”.
Pe 17 ianuarie 1517, voievodul Bogdan al III-lea confirma cumpărarea de către portarul de Suceava Luca Arbure de la o familie de boieri localnici „a satului Soloneț pe râul Soloneț cu mori”, precizând că anterior satul a aparținut tatălui său Ștefan cel Mare și înaintașilor, foarte probabil încă din vremea lui Alexandru cel Bun.
La simpozionul „500 de ani de la atestarea satului Soloneț”, cuvântul de deschidere a aparținut primarului comunei Todirești, Vasile Avram, apoi directorului coordonator al școlii, Lăcrămioara Cocîrlă, fiecare dintre ei înmânând fiilor satului diplome din partea primăriei și a școlii.
Învățătoarea Lidia Loredana Seserman ne-a spus că „ideea organizării simpozionului a aparținut preotului paroh Vasile Grigorean care, împreună cu profesorul coordonator Rodica Mureșan și autorul monografiei, Petrea Tabarcea, „au reușit să mobilizeze fiii satului la această frumoasă aniversare, toți trei rostind cuvinte legate de istoria, biserica și școala din Soloneț, de apreciere la adresa înaintașilor satului, cum ar fi cantorul Constantin Milici, primarul Epifanie Grosu, învățătorul emerit I.V. Rachieru, dar și a unor fii ai satului care nu au putut fi la simpozion: profesorul universitar emerit Ilie Turculeț, de la Iași, și profesorul universitar prorector Dinu Rachieru, din Timișoara”.
În cadrul simpozionului, au mai prezentat, după cum ne-a spus învățătoarea Seserman, „prodecan, conferențiar universitar doctor Daniela Petroșel, profesor universitar doctor Dan Laurențiu Milici, ambii de la USV, dr. Grigore Crăciunescu, fost deputat în Parlamentul României, vicepreședintele Curții de Apel Suceava, Cristinel Grosu, ing. Niculai Bosancu, consilier județean, notarul Niculai Rotar și Nicușor Grigorean ca invitați, dar și profesori și învățători de la școala din Soloneț: fostul director coordonator Mihai Bocancea, prof. Rodica Mureșan, Mihai-Paul Teodorescu, Veronica Cioată, Rodica Grigorean, Maria Luchian, Lăcrămioara Tipa, Ioana Grigorean, Liliana Ungureanu și Lăcrămioara Grosu”.
Manifestarea s-a încheiat cu un frumos program artistic, coordonat de învățătorii Doru Luchian și Gheorghe Seserman, care a cuprins obiceiuri străvechi de pe valea Solonețului, prezentate de elevi ai școlii din Soloneț.