Ediția a III-a

Laureații Concursului Județean de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Glas Bucovinean”



Elena Popa
Elena Popa

Cinci tineri soliști vocali au devenit colaboratori ai Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava ca urmare a mediilor obținute la cea de-a III-a ediție a Concursului Județean de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Glas Bucovinean”, spectacol-concurs care s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, la Câmpulung Moldovenesc, în cadrul celei de-a XXVII-a ediții a Festivalului Internațional de Folclor „Întâlniri Bucovinene”.
Este vorba de Elena Popa (din Suceava), Liliana-Iustina Ursachi (din Vicovu de Sus), Elisabeta Hechelciuc și Iustina Horga (din Câmpulung Moldovenesc) și Ionuț Dobrea (din Ilișești), tineri soliști vocali cărora juriul ediției din acest an (alcătuit din Cornelia Ciobanu – managerul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, Viorel Leancă – dirijorul orchestrei Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” Suceava și interpretul de muzică populară Gheorghe Finiș) le-a apreciat calitatea interpretării, autenticitatea și valoarea artistică a pieselor cu care s-au prezentat la concurs, ținuta scenică și autenticitatea costumului popular.
Concursul Județean de Interpretare a Cântecului Popular Românesc „Glas Bucovinean”, organizat sub egida Consiliului Județean Suceava de Centrul Cultural „Bucovina” – Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, se adresează soliștilor vocali din județul Suceava cu rezultate la concursuri județene și naționale care au cel puțin un CD, având ca scop selectarea de colaboratori ai ansamblului sucevean cu oportunitatea de a urca pe scenă alături de mari artiști, nume din tezaurul folcloric național.


Liliana-Iustina Ursachi
Liliana-Iustina Ursachi
Elisabeta Hechelciuc
Elisabeta Hechelciuc
Iustina Horga
Iustina Horga
Ionuț Dobrea
Ionuț Dobrea
Elena Popa
Elena Popa


Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”
Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Profesorul Mihai Cotos a plecat de la Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, unde era dirijor, „din motive personale și profesionale”. Noul dirijor este prof. Bogdan Cotruț

Aproape 100 de producători și meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava
Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava