Eveniment cultural

Membri ai Clubului de Poezie Alecart Suceava, la Festivalul internațional ”Poezia e la Bistrița”

Elevi și profesori din județ, membri ai Clubului Alecart, au participat la cea de-a VIII-a ediție a Festivalului internațional de poezie și muzică de cameră ”Poezia e la Bistrița”, eveniment ce a avut loc în perioada 14-17 iulie 2016.
„Talent, stil, prietenie. Poezie aleasă și muzică bună. Programul manifestării a fost deosebit de bogat. Au fost decernate premii, au avut loc lecturi, recitaluri, un concert simfonic extraordinar, lansări de carte, expoziții”, a povestit prof. Gheorghe Cîrstian, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, coordonator al proiectului cultural Alecart.
Evenimentele din cadrul ediției curente a festivalului au avut loc la Plan B Club Café și Pub Corso Café, la Centrul Multicultural Sinagoga, Biserica Evanghelică și Galeria „Arcade 24” / UAP Bistrița. Editori, antologatori, redactori, traducători și jurnaliști culturali au prezentat noile colecții de poezie ale editurilor și ale revistelor literare.
Redactorii revistei de cultură Alecart au fost invitați să participe la festival de Marin Mălaicu-Hondrari, poet, editor și traducător. Au participat profesorii suceveni Gheorghe Cîrstian și Cornelia Cîrstian, eleva Ozana Ciobanu, de la Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava, precum și elevele Anca Ioana Șcheul și Cristiana Ursache, de la Colegiul Național „Octav Băncilă” Iași.
Duminică, 17 iulie, la Plan B Club Café Bistrița, între orele 11.30 și 13.00, a avut loc dezbaterea cu tema „Poveste despre Europa. Suntem la fel de europeni ca toți europenii”, moderator fiind Radu Vancu, poet, editor și traducător. Editori, redactori, traducători au prezentat noile colecții de poezie ale editurilor Cartier, Casa de Editură Max Blecher, Charmides, Nemira, precum și revistele Alecart, Infinitezimal, Poesis internațional. Dezbaterea a fost organizată în parteneriat cu Centrul Europe Direct Bistrița.
Coordonatorii Festivalului internațional de poezie și muzică de cameră „Poezia e la Bistrița” au fost Gavril Țărmure, Marin Mălaicu-Hondrari și Dan Coman, cărora redactorii Alecart le mulțumesc și pe această cale pentru bucuria de a fi participat la această manifestare culturală de prestigiu.
Revista de atitudine culturală Alecart este un proiect cultural realizat în parteneriat de elevii și absolvenții din trei colegii: Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă” Iași (coordonator, prof. Emil Munteanu, inițiatorul proiectului), Colegiul Național Iași (coordonatoare, prof. dr. Nicoleta Munteanu), Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava (coordonator, prof. Gheorghe Cîrstian). Redactor-șef este elevul Tudor Berbinschi, de la Colegiul Național Iași, coordonatorul celor trei subredacții din colegiile partenere.

Recomandări

Prezență numeroasă la a treia ediție a Concursului Național de Poezie Religioasă Tânără „Light of Life”

Dialog despre poezie cu poetul Marin Mălaicu-Hondrari, la un nou eveniment cultural organizat de Casa de Poezie Light of ink