Ediția a XII-a

Tabăra Meșterilor Populari de la Păltinoasa

Cea de-a XII-a ediție a Taberei Meșterilor Populari de la Păltinoasa, pe care o organizează meșterul cioplitor Toader Ignătescu la casa sa de vacanță de pe malul pârâului Bucovăț, se desfășoară, în acest an, în intervalul 7 – 16 iulie.
Ca și la edițiile anterioare, colectivul taberei va fi alcătuit din câțiva meșteri populari basarabeni (Ștefan și Anișoara Ciumașu, Vitalie și Galina Grumeza, Natalia Cangea…), invitați din alte județe ale țării (Dan Horgan, din Bârlad, județul Vaslui, Vasile Neamțu, din satul Nemțișor, comuna Vânători, județul Neamț…) și bineînțeles meșteri populari autohtoni, alături de care vor lucra sculptorul Bolek Maierik, de la Pleșa, și artistul plastic botoșănean Florin Grosu.
Toader Ignătescu ne-a spus că sculptorii Ștefan Ciumașu și Bolek Maierik vor ciopli, unul în lemn iar celălalt în piatră, chipul lui Decebal, lucrări care vor fi amplasate în „Poiana Dacilor”, din raiul înverzit de pe malul pârâului Bucovăț.
Ca și anul trecut, pictorii suceveni din Grupul artistic independent DOMINO vor interacționa cu colectivul taberei în cadrul unui atelier de lucru în aer liber, pe care-l vor organiza în acest weekend la Păltinoasa.
Și cum, de câțiva ani, Toader Ignătescu rânduiește pe malul pârâului Bucovăț și o tabără de pictură, după data de 20 iulie a.c se vor întâlni acolo și vor lucra timp de o săptămână pictori naivi, dar și artiști plastici profesioniști.

Recomandări

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”
Meșterul popular Teodore – Adrian Negoiță: „Aduc cu mine tradiția locului și bucuria care mi-a fost întipărită de bunici, în a trăi și a povesti despre satul românesc”

Aproape 100 de producători și meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava
Aproape 100 de producători meșteri populari sunt prezenți până duminică la festivalul „Lume, Lume… hai la târg” din Muzeul Satului Bucovinean din Suceava

Meșteri populari, produse tradiționale și de anticariat, producători handmade, toate la Muzeul Satului Bucovinean