Expoziție de pictură

„Anotimpul copilăriei”, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului

„Anotimpul copilăriei”, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului
„Anotimpul copilăriei”, la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului

La Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina din Gura Humorului se deschide miercuri, 20 aprilie, la ora 12.00, expoziția de pictură cu genericul „Anotimpul copilărie”, realizată de elevii Școlii Gimnaziale „Teodor Balan” din localitate, coordonați de prof. pr. Emilian Adrian Gavrilean.
Expoziția, care va fi etalată pe simezele muzeului humorean timp de o lună de zile, reunește cele mai reușite lucrări realizate la orele de Educație plastică și la Clubul de Pictură al școlii.
Tematica este diversă, predominând peisajul și natura statică. Nu lipsesc compozițiile figurative și nonfigurative, portretul, lucrările cu tematică religioasă și icoanele.
Expoziția va fi prezentată la vernisaj de prof. Loredana Ceică, inspector de specialitate în cadrul IȘJ Suceava.
Așa cum ne spune profesorul coordonator, pr. Emilian Adrian Gavrilean, „«Anotimpul copilăriei» reprezintă într-un limbajul plastic un anotimp al inocenței, al luminii, al culorilor, al năzuințelor într-o lume mai bună și mai frumoasă”.

Recomandări

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Vernisaj expozițional de caricatură sub semnătura Radu Bercea, în cadrul Festivalului Internațional „Umor la Gura Humorului”

Expoziția „Îmbinări cromatice” a artistului plastic Manole Ciui la Centrul Muzeal „Cazinoul Băilor” din Vatra Dornei