La Vatra Dornei

Festivalul de proză scurtă „In memoriam Elena Șimon”



Festivalul de proză scurtă „In memoriam Elena Șimon”
Festivalul de proză scurtă „In memoriam Elena Șimon”

Cea de-a VI-a ediție a Festivalului de proză scurtă „In memoriam Elena Șimon”, de la Vatra Dornei, și-a desemnat câștigătorii. Concursul s-a adresat elevilor din clasele V-XII din Vatra Dornei și din împrejurimi, aceștia prezentându-se în competiție cu câte două creații literare, pentru secțiunile Proză scurtă sau Eseu.
Evenimentul a fost organizat de Primăria municipiului Vatra Dornei și Casa de Cultură „Platon Pardău” și, ca în fiecare an, s-au acordat câte trei premii și mai multe mențiuni, atât pentru elevii de gimnaziu, cât și pentru liceeni, precum și premii speciale.
La gimnaziu, au obținut premii elevii David Ioja, Tudor Marinca, Mara Apălămăriței și Roxana Pilug, iar la liceu, cele mai apreciate lucrări au fost ale Ioanei Cojocar, Alinei Covaci, Cristinei Muscă și Anei Wilczinski.
Potrivit organizatorilor, „Festivalul de proză scurtă este un bun prilej de autocunoaștere pentru tinerii creativi și de afirmare. Membrii juriului, Gheorghe Pața – președintele Asociației Scriitorilor Dorneni, Anica Facina – scriitoare și prof. Paraschiva Abutnăriței, au apreciat talentul scriitoricesc și originalitatea lucrărilor, dar au fost și foarte exigenți”.
Concursul local de creație a fost un bun exercițiu creativ pentru elevii din zona Dornelor, o testare înaintea participării la alte concursuri de creație, județene sau naționale.


Festivalul de proză scurtă „In memoriam Elena Șimon”
Festivalul de proză scurtă „In memoriam Elena Șimon”
Festivalul de proză scurtă „In memoriam Elena Șimon”
Festivalul de proză scurtă „In memoriam Elena Șimon”


Recomandări

Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț

Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț
Elevi suceveni, premiați la Festivalul Internațional de muzică ușoară „Volare” de la Piatra-Neamț

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală

Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală
Suceava a fost reprezentată cu succes la Olimpiada de Creativitate Științifică și Inovare Digitală