Romeo Calancea, înfăţişări de viaţă şi de operă

Deloc întâmplător, o stradă din Suceava se numeşte „Pictor Romeo Calancea”, artistul (31 martie 1930 – 26 martie 1988) fiind, în fond, prin nonconformismul vieţii şi operei sale, un deschizător de drumuri, în care atitudinea şi conduita însemnau repere fundamentale. Calancea, descendent dintr-un numeros neam răzeşesc din nordul şi centrul Bucovinei, era, vorba lui Alexandru Clenciu, „ca lancea” (de unde, de altfel, vine şi numele familiei) în evadările din cenuşiu, pe care le propunea, în anii comunismului, atât cu oralitatea lui savuroasă de om-operă vie, cât şi cu penelul – o concreteţe a sufletului său generos şi risipitor de generozitate, care l-a făcut să picteze Cetatea Sucevei pe un geam de hidrant din interiorul fostei primării a Sucevei, deci să-şi expună o lucrare importantă posibilei şi previzibilei spargeri, în caz de incendiu.

Romeo Calancea, o operă vie

Pionier al picturii pe sticlă, promotor elaborat al artei naive, care, sub penelul lui, se transforma în remarcabile viziuni moderne, cu trimiteri clare ba spre impresionism, ba spre expresionism – prin arhitectura formei şi a culorilor, care contau şi primau în faţa concepţiei bruegel-iene a desenelor, Romeo Calancea a înfiinţat primul cenaclu al artelor particular din Suceava (împreună cu Mircea Motrici, Ion Cozmei, Constantin Horbovanu etc.), s-a numărat printre membrii fondatori ai Cenaclului UAP din municipiul Suceava şi a respirat, în general, în toate zonele frumosului şi ale durabilităţii (numismatică, filatelie, fotografie). Era un personaj al Sucevei de odinioară, deci mai mult decât o personalitate, era o operă vie şi în neastâmpărată neîntrerupere curgere, care a purificat prin sufletele tuturor celor cu care s-a întâlnit la răscruci, aşa explicându-se faptul că, aproape anual, manifestările „in memoriam” care îl au ca reper adună zeci şi zeci de personalităţi sucevene, care au nevoie de amintirea lui, ca om şi ca operă, ca de lumină.

Reîntoarcerea în dimensiunea clipei

Joi, 3 decembrie 2015, spre seară, în minunatul spaţiu comunitar, destinat culturii şi memoriei, al bisericii monument „In Memoriam” din Suceava, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului”, Romeo Calancea s-a reîntors în dimensiunea clipei, pentru a o înviora şi a o transforma în zâmbet şi nostalgie. Pe simeze, vreo cincizeci dintre lucrările lui, unele pe sticlă, altele pe suporturi clasice, majoritatea exemplare, celelalte fiind şugubeţe până la frondă nedisimulată, iar în sală, alături de „fetiţa” lui Romeo, doamna Cristina Calancea-Ungureanu, şi de minunatul păstor de suflete, doctorul în istorie Viorel Vârlan, se aflau preoţi cărturari, creatori şi trăitori de creaţii, inclusiv trei foarte tineri muzicieni, care au reconstituit atmosfera de odinioară a cenaclului artelor, ctitorit de Romeo Calancea. Universitarul Vasile Demciuc, publicistul dr. Ioan Ieţcu, poetesa Viorica Petrovici, artistul plastic Mihai Pânzaru-PIM, umoristul Constantin Horbovanu, publicistul Tiberiu Avram, Bobby Stroe, preotul Viorel Dinu, zeci de suceveni iubitori de frumos, unii rememorând înfăţişări de viaţă şi de operă, alţii doar trăindu-le lăuntric, au urcat în simfonia de culori şi de sugestii plastice, desfăşurată luminos în sala care înveşniceşte numele medicului veterinar Dragoş Corlăţeanu.

În absenţa unui muzeu al artelor plastice bucovinene

Dacă Suceava ar avea un atât de necesar muzeu al memoriei, în care arta plastică bucovineană să-şi afle finalitatea prin tezaurizare, multe dintre lucrările lui Romeo Calancea şi-ar afla desăvârşirea acolo, înainte de a se risipi prin tot felul de colecţii particulare, pentru că operele lui se cumpără şi acum, la aproape trei decenii de la păşirea în aduceri aminte şi în meritată pomenire. În absenţa unui muzeu al artelor plastice bucovinene, şi pictura lui Romeo Calancea o să dispară, încet, încet, măcinată de nocivii cari ai indiferenţei.