Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
luni, 14 sep 2015 - Anul XX, nr. 213 (6025)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9765 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6373 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   12 imagini |   ø fişiere video

Înălţarea Sfintei Cruci

Sărbătoare în comunitatea armeană suceveană

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Cu prilejul Sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, Filiala Suceava a Uniunii Armenilor din România (UAR) şi Parohia Bisericii Armene din Suceava au organizat duminică hramul Bisericii Sf. Cruce, unul din cele două praznice anuale la care credincioşii se ospătează cu vestita supă de urechiuşe.

 

Sfânta Liturghie a fost oficiată de PC părintele protopop Avedis Mandalian şi PC părintele Torkom Mandalian

În întâmpinarea acestei sărbători, la Biserica Sf. Cruce a fost adusă, încă de sâmbătă, racla cu părticele din moaştele Sf. Ioan Botezătorul, raclă care a ajuns la Suceava de la Catedrala Episcopală din Bucureşti şi aşezată pe Sfântul Altar al Mănăstirii Hagigadar cu prilejul Praznicului Adormirii Maicii Domnului al Bisericii Apostolice Armene, care a avut loc în luna august.

La Sfânta Liturghie, care a fost oficiată de PC părintele protopop Avedis Mandalian, delegat al PS Episcop Datev Hagopian - Întâistătător al Bisericii Armene din România, şi PC părintele Torkom Mandalian, au participat credincioşi armeni din Suceava şi Botoşani, dar şi invitaţi care nu fac parte din comunitatea armeană.

Slujba a fost oficiată în limba armeană, dar predica de la final a fost ţinută în limba română de PC părintele protopop Avedis Mandalian, care, aşa cum a mărturisit, a fost botezat în acest sfânt lăcaş.

În biserica în care a fost aşezată racla cu părticele din moaştele Sf. Ioan Botezătorul s-a oficiat, cu ocazia acestei sărbători, ritualul sfinţirii florilor, flori care au fost apoi împărţite credincioşilor, care le vor păstra până anul viitor pentru a fi feriţi de boli şi necazuri.

 

„Un hram intim, al comunităţii, care se ţine de patru ani”

Pentru hramul Bisericii Sf. Cruce („un hram intim, al comunităţii, care se ţine de patru ani”, aşa cum a spus dr. Ioan Foit, preşedintele UAR - Filiala Suceava) gospodinele au pregătit faimoasa supă de urechiuşe cu hurut (ingredientul special care constituie brandul exclusiv al comunităţii armene sucevene) şi pilaf cu carne de pasăre.

Hurutul, pregătit încă din luna iulie, este o tocătură de zarzavat, fiert în lapte acru şi uscat sub formă de conuri, care - dat pe răzătoare - se pune în supa de urechiuşe, pentru a-i conferi gust, aromă şi culoare verzuie.

Masa de hram a avut loc în curtea casei parohiale, iar bucatele, cu care s-au ospătat credincioşii, au fost sfinţite de PC părintele protopop Avedis Mandalian.

Racla cu părticele din moaştele Sf. Ioan Botezătorul va rămâne câteva zile la Biserica Sf. Cruce, iar astăzi, începând cu ora 10.00, la cimitirul armenesc din municipiul Suceava se va oficia sfinţirea mormintelor. 

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Sărbătoare în comunitatea armeană suceveană.
 Vizualizări articol: 949 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Sărbătoare în comunitatea armeană suceveană0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Cultural local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei