Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Radio AS, Monitorul de Suceava și www.dragusanul.roorganizează luni, 7 septembrie, la ora 16.00, la Cafeneaua Lounge – „Spațiu cultural adjudecat” din incinta Casei de Cultură Suceava, o nouă manifestare cu genericul „Sărbătorile Memoriei”, dedicată poetului și jurnalistului Roman Istrati, la trecerea pragului vârstei de 60 de ani.
Roman Istrati va lansa cu acest prilej cartea „d’istrati: jupânii“, volum care circumscrie jupâni ai artelor (între care se află Alexandru Arșinel, Radu Bercea, Nadia Boeciko, Călin Brăteanu, Iosif Csukat, Mircea A. Diaconu, Eugen Dimitriu, Ion Paranici, regretatul artist fotograf Ștefan Petrescu, Lucia Pușcașu, Dumitru Rusu, Romeu Săndulescu, George Sârbu, Vasile Angel Siminiuc, Vasile Tărâțeanu, Sofia Vicoveanca, Matei Vișniec), dar și alți jupâni (Sanda-Maria Ardeleanu, Vasyli Boeciko, Traian Căldare, Gabriel Cărăbuș, Ioan Costea, Dumitru Cucu, Adrian Graur, spiritul regretatului Florin Hău, Daniel Hrenciuc, Dan Lohănel, ÎPS Pimen, Valentin Popa, Marius Ursaciuc, Constantin-Emil Ursu, Angela Zarojanu).
În cadrul evenimentului va avea loc și lansarea cărții cu titlul „Căutarea de sine”, semnată de Adrian Moruzi (primar al Brașovului între anii 1992-1996), iar Mihaela Popescu va asigura segmentul muzical al manifestării.