La Hanul Domnesc

Prima expoziție a Grupului artistic independent Domino

Fondatorii Grupului Domino, Iosif Csukat, Tiberiu Cosovan și Iulian Dziubinski (de la dreapta la stânga)
Fondatorii Grupului Domino, Iosif Csukat, Tiberiu Cosovan și Iulian Dziubinski (de la dreapta la stânga)

Peisaje încântătoare, monumente reprezentative ale județului, case bătrânești, peisaje cotidiene din viața satului, dar, mai ales, natura privită prin ochiul artistului, încremenită pe pânză, în culori ce nu mai țin cont de schimbarea anotimpurilor, acestea sunt câteva din tablourile create de Grupul artistic independent Domino și expuse, în premieră, într-un cadru inedit, în aer liber, adică în același mediu în care au și fost create.
Expoziția celor de la Domino, care a avut loc vineri după-amiază în incinta Muzeului Etnografic „Hanul Domnesc” din municipiul Suceava, a adus în ochii publicului doar o mică parte din creațiile grupului, 13 tablouri semnate de pictorii Iosif Csukat, Iulian Dziubinski și Tiberiu Cosovan.
Aceasta a fost nu doar un prim contact al artiștilor și al creațiilor acestora cu publicul sucevean, ci și un semnal de alarmă, pentru a sublinia lipsa spațiilor expoziționale necesare artiștilor suceveni.
„Este o expoziție semnal, prin care vrem să atragem atenția comunității sucevene asupra faptului că pe parcursul unui an am lucrat în mai multe ateliere în aer liber, rezultând un număr amplu de lucrări, pe care le vom expune probabil în toamnă sau mai târziu, când va exista în Suceava o sală care să poată să le prezinte pe toate. Mai ales că, pe parcurs, am avut lângă noi o serie de invitați, care au participat la atelierele de creație ale grupului. Lucrările acestora vor fi expuse atunci, alături de cele realizate de noi”, a declarat Tiberiu Cosovan, jurnalist al Monitorului de Suceava, aflat la prima sa expoziție de pictură.
De altfel, până vineri, nici unul dintre cei trei fondatori ai Grupului artistic independent Domino nu a expus vreuna dintre lucrările făcute în decursul unui an de activitate.
„Gruparea artistică independentă Domino este o formulă care conjugă câțiva artiști fără să fie sub egida unei instituții publice. Grupările artistice și cenaclurile existente până acum în Suceava funcționează sub egida unei instituții care le sprijină și le promovează. Noi am pornit pe cont propriu, iar toate materialele necesare creației și expunerii tablourilor sunt asigurate din fonduri proprii”, a adăugat Tiberiu Cosovan, unul dintre fondatorii Grupului Domino.
Prezent la eveniment, prefectul județului, Constantin Harasim, i-a asigurat pe artiști de sprijinul său necondiționat: „Vă felicit pentru această expoziție atipică, în aer liber, dar lângă o clădire muzeu, reprezentativă pentru Suceava. Avem nevoie de cultură și să ne respectăm valorile. Pentru mine, sensul denumirii grupului, Domino, este acela că veți atrage lângă voi alte valori ale culturii”.
Scriitorul Ion Drăgușanul a remarcat o serie de particularități ale Grupului Domino:
„Un ungur, un polon și un român – de fapt trei români. Oamenii se caută și se exprimă într-o manieră absolut insolită. Cred că mișcarea Domino înseamnă și cel mai frumos mod de petrecere a timpului liber. Deși se întorc către tehnica academică, aceste lucrări realizate de ei au trăiri proprii. Ele nu sunt o imagine, o fotografie, ci o trăire, un fel de a recepta realitatea printr-o sensibilitate deosebită”.
Creațiile realizate și expuse în aer liber s-au bucurat de o apreciere deosebită din partea preotului Constantin Ciupu, de la Biserica Sf. Simion (recunscută datorită turnului-clopotniță Turnu Roșu): „Această conjugare, legătură a sentimentului cu rațiunea și cu dorința de a face ne ajută să devenim mai buni. Mi-aș dori, pentru orașul nostru, pentru noi toți, astfel de centri polarizatori. Nu doar Biserica este un loc unde evadează spiritul și se înalță, ci și în artă și în comportamentul de zi cu zi, civilizat, al omului care nu își pierde identitatea”.
Alături de Iosif Csukat, Iulian Dziubinski și Tiberiu Cosovan, la prima „ieșire” în public a creațiilor Grupului Domino s-au aflat și numeroși prieteni, colegi, dar și oameni politici, precum deputatul Ștefan Alexandru Băișanu.
Lucrările, înrămate, executate în ulei pe pânză sau pe carton, prezentate în premieră publicului sucevean, constituie avangarda expoziției cu genericul „Anotimpuri”, care va fi deschisă în această toamnă.

Fondatorii Grupului Domino, Iosif Csukat, Tiberiu Cosovan și Iulian Dziubinski (de la dreapta la stânga)
Fondatorii Grupului Domino, Iosif Csukat, Tiberiu Cosovan și Iulian Dziubinski (de la dreapta la stânga)
Prima expoziție a Grupului artistic Independent Domino, în incinta Hanului Domnesc

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Gabriela și Ion Drăghici, artiști plastici cu un stil și o abordare artistică distinctă, au expus pentru a doua oră la Suceava