În Sala „Pictor Aurel Băeșu” din cadrul Muzeului de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni a fost vernisată marți, 2 iunie, expoziția „Prilej de bucurie”, organizată în cadrul Concursului național de artă plastică a preșcolarilor „Penelul Fermecat”, ediția a X-a. Alături de micii artiști și cadrele didactice care i-au îndrumat s-au aflat părinți, bunici, primarul Cătălin Coman, viceprimarul Constantin Bulaicon și directorul primăriei, Paul Buhlea.
Juriul, format din artistul plastic Mihaela Matei și profesoara de arte plastice Anca Șoldănescu, a hotărât acordarea a 81 de premii întâi, 78 de premii doi și 23 de premii trei. Lucrările care au primit locul întâi vor participa la etapa județeană a concursului, care se va desfășura la Suceava, pe 19 iunie. Printre lucrările premiate s-au numărat și cele realizate de copiii cu nevoi speciale de la Grădinița Specială din Fălticeni și de la Centrul de zi “Sfânta Tereza”, cei din urmă fiind la prima participare la acest concurs.
Prof. Adriana Samson, coordonatorul zonal al concursului, ne-a declarat: “Concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Suceava prin inspectorul de specialitate Daniela Răileanu și are ca scop identificarea copiilor cu aptitudini artistice și valorificarea potențialului creativ al acestora. Calitatea lucrărilor înscrise în concurs a avut o evoluție ascendentă de la an la an și au fost jurizate de persoane calificate în acest domeniu, care au ținut cont de originalitatea lucrărilor, realizarea echilibrului compozițional, de elementele de limbaj plastic utilizate, de tehnica folosită, de mesajul transmis de copil prin desen, dar s-a ținut cont și de intervenția adultului în aceste lucruri”.
Diplome și dulciuri pentru toți participanții
Primarul Cătălin Coman a admirat cele peste 180 de lucrări, apreciind talentul și originalitatea cu care copiii au redat bucuria.
“Ați realizat lucrări minunate pentru care ați muncit foarte mult. Sunteți niște copii talentați care ați reușit să transformați un perete alb în unul foarte colorat cu rodul muncii voastre. Vă felicit, vă premiem pe toți, pentru că toți sunteți câștigători și să știți că trebuie făcute astfel de lucrări chiar și pe peretele alb din camera de acasă”, a fost îndemnul primarului Cătălin Coman.
Cătălin Coman le-a promis preșcolarilor de la grădinițele “Dumbrava Minunată” și “Pinocchio” că în toamnă își vor găsi împodobite unitățile de învățământ cu desene din cele două povești. La final toți copiii au fost răsplătiți cu diplome și dulciuri.




