La finele săptămânii trecute, la Școala Gimnazială „Bogdan Vodă” din municipiul Rădăuți, în spațiul generos oferit de holul de la intrarea principală a unității de învățământ, a avut loc lansarea expoziției de fotografie veche cu tema ”Copilăria de altădată”, organizată cu prilejul zilei de 1 Iunie, în cadrul proiectului ”Tradiții și obiceiuri bucovinene”.
Cele peste o sută de fotografii alb-negru expuse, unele mai vechi de un secol, răscolesc amintiri și dezvăluie în detaliu imaginea copilului din vremuri trecute. Imaginile surprind un prinț, o prințesă, o fetiță, un băiețel, un căluț, un ursuleț, o păpușă, o mașinuță, un pom de Crăciun, mame, tați, bunici, povești, o fată cu codițe, o școlăriță, un băiat serios privind o vioară , la țară, la plimbare, zâmbete, bucurie… Fiecare fotografie este o poveste. Nu știm cine este fata sau băiatul, cine sunt bunicii și părinții din imagini, dar e o bucurie să-i putem privi pe copiii de altădată, să vedem cum erau îmbrăcați, ce jucării aveau și chiar să visăm ce gândeau. Știm doar că și-au trăit copilăria și povestea.
Călătoria în timp a fost pusă în valoare și de elevii claselor primare, coordonați de profesoarele Carina Botezat și Anca Irinciuc, printr-o paradă de modă retro. Directorul școlii, profesorul Petru Nicuță, a declarat: ”Fotografiile alb-negru transmit puritate și readuc în memorie imagini ale copiilor de altădată. În ciuda trecerii timpului și modernizării societății, farmecul copilăriei rămâne același, devenind astfel tot mai puternic. Nu-i de mirare că așa mulți oameni laudă trecutul… atunci eram mai tineri”.