Lucrările celei de-a IX-a ediții a Expoziției Internaționale de Grafică Satirică „Bucovina”, organizată de Muzeul Bucovinei, Consiliul Județean Suceava și Asociația „Gândește”, vor fi evaluate de juriul competiției până la sfârșitul acestei luni.
Managerul artistic al expoziției, graficianul Ovidiu Ambrozie Bortă BOA, ne aduce la cunoștință faptul că, la ediția din acest an a concursului, s-au înscris 267 de caricaturiști, din 51 de țări, cu 802 caricaturi. Printre aceștia se află artiști apreciați la nivel internațional, cum sunt Constantin Pavel (România), Anatoliy Stankulov (Bulgaria), Vladimir Kazanevsky, Daniil Kusnetsov și Konstantin Kazanchev (Ucraina), Ilya Katz (Israel), Louis Pol (Australia) și Bernard Bouton (Franța).
La concursul care se adresează caricaturiștilor profesioniști și amatori indiferent de vârstă din întreaga lume (concurs care a avut ca dată limită de înscriere 30 aprilie a.c.) fiecare concurent a putut să participe cu maximum 5 lucrări cu tema „Ucraina: război și pace”.
Premiile oferite la ediția din acest an sunt următoarele: Premiul I – 500 euro + diplomă + medalia de aur, Premiul II – 300 euro + diplomă, Premiul III – 100 euro + diplomă, 3 Mențiuni cu diplomă și medalie.
Juriul, care se va întruni la Muzeul de Științele Naturii Suceava și va evalua lucrările în această săptămână, este format din graficienii Mihai Pânzaru Pim, George Licurici și Ovidiu Ambrozie Bortă BOA, precum și din reprezentanți ai Asociației „Gândește”.
Vor fi premiate cele mai bune lucrări ale acestei ediții și vor fi selectate caricaturile care vor face parte din Expoziția Internațională de Grafică Satirică „Bucovina”, expoziție a cărei deschidere oficială (care va avea loc la Muzeul de Științele Naturii Suceava) este programată pentru luna iulie. Organizatorii vor comunica din timp data și ora vernisajului.