Printează articolul
Trimite e-mail
ø fişiere video
Alături de frăţiile şi breslele de negustori şi meşteşugari, în Suceava a funcţionat şi o aşa numită “breaslă socială”, care avea un rol de asanare a spaţiului public şi îndeplinea o funcţie igienico-sanitară: breasla cioclilor.
“Breasla foarte de treabă este pentru îngroparea morţilor…”
Cea mai veche menţiune privind existenţa unei asemenea bresle la Suceava datează din vremea domniei lui Vasile Lupu (1634 - 1653), dar cioclii, ca practicanţi ai unei îndeletniciri necircumscrise unei bresle, sunt pomeniţi în urbe încă de la sfârşitul secolului al XVI-lea (1597) ca fiind cei ce ţineau şi “meserniţile” (măcelăriile) mănăstirii armeneşti”.
Breslele sociale, prin care era organizată caritatea publică, depindeau direct de biserică.
Aşa erau “caliciile”, aglomerările de săraci cerşetori, care apar în documentele vremii (în Moldova sunt pomenite cele din oraşele Iaşi şi Roman) începând cu sec. al XVII-lea.
La 1673, în întăritura dată de patriarhul Dosoftei breslei cioclilor din Iaşi, se spunea că “breasla foarte de treabă este pentru îngroparea morţilor, a săracilor şi a străinilor acelora ce mor aici în târg, pre uliţe şi pre supt garduri, prin gunoaie”.
Ciuma, sau “Moartea neagră”
Epidemiile, cu precădere epidemiile de ciumă, care făceau ravagii în epocă, au stat la originea constituirii breslelor de ciocli.
Ciuma, sau “Moartea neagră”, a îngrozit omenirea, cea mai ucigătoare epidemie (din sec. al XIV -lea, din anii 1348-1350) omorând (după estimările demografilor moderni) o treime din populaţia care trăia atunci în aria situată între India şi Islanda.
Cunoscută din sec. al XV-lea şi în Moldova, ciuma se asocia nenorocirilor produse de războaie.
Numărul mare al morţilor, care rămâneau neîngropaţi, necesita constituirea unui corp de oameni care să strângă leşurile.
Aceştia erau cioclii, care, la început, erau recrutaţi dintre ciumaţii care scăpaseră de moarte, despre care se credea că nu mai pot fi atinşi de boală.
“Osebiţi oameni care se numesc cioclii…”
Grigore Ghica Vodă, care a domnit în mai multe rânduri în Moldova şi în Muntenia, a organizat, atât la Iaşi, cât şi la Bucureşti (ca urmare a ciumei din ţările române din prima jumătate a sec. al XVIII-lea), breslele de ciocli, stabilind numărul membrilor breslei şi punându-i sub conducerea unui căpitan (mai apoi “polcovnic de ciocli”), având următoarele atribuţiuni: strângerea şi îngroparea cadavrelor, ridicarea şi transportarea bolnavilor la spital, cercetarea mahalalelor pentru a-i găsi pe bolnavii ascunşi, dezinfectarea caselor, îngrijirea ciumaţilor.
La 1757, voievodul Constantin Racoviţă stipula, la rândul său, într-un hrisov că “fiştecare târgu, câte sunt aicea în ţara Domniei mele, au osebiţi oameni care se numesc cioclii, care sunt pentru îngroparea oaselor celor străini şi nemernici şi săraci, cum şi pentru a tuturor celor care răposează”.
“La târgul acesta au fost briaslă de ciocli…”
Referindu-se la Suceava, Constantin Racoviţă sublinia că “la târgul acesta au fost briaslă de ciocli”, care “au avut şi testamenturi” (înscrisuri care “s-au prăpădit la vremile de nepace”), dar, pentru că “este cu nevoie orăşenilor…hotărâm ca să-şi găsiască târgoveţii zece oameni streini şi fără de bir în vesterie să-i facă cioclii, puind şi staroste de cioclii tot din dânşii”.
“Şi aceşti cioclii cu starostele lor - se precizează în continuare - să fie în pace şi iertaţi pre capeţile lor de tot birul vesteriei, nemărui nemică să nu dea nici mult, nici puţin, nici la greu a ţărei nici cu târgoveţii la nemică să nu fie amestecaţi, nici să-i tragă după vreme la vro cheltuială a cuiva, ce să fie numai pentru îngroparea oaselor celor ce vor repăusa, străini şi de loc nemernici şi lipsiţi”.
Sub ascultarea şi îndrumarea mitropolitului Moldovei
Ca breaslă socială, breasla cioclilor se afla sub oblăduirea bisericii.
“Ascultarea” şi “svoreala” (îndrumarea) cioclilor, aşa cum se consemnează în hrisovul lui Constantin Racoviţă, “să le fie de Sfinţia Sa Preasfinţitul mitropolit al ţărei, cum sunt şi cioclii de pre la alte târguri, unde este eparchia Sfinţiei Sale”.
Documentul scoate membrii breslei de sub orice altă supunere.
“Şi nici vornicii de Suceavă să n-aibă treabă cu dânşii, nici pârcălabii, nici ispravnicii de ţinutul Sucevei, nici să-i judece, nici să-i globească, pentru căci vinele lor le va căuta Sfinţia Sa părintele mitropolitul; aflându-să de când s-ar tâmpla să facă moarte de om şi furtişaguri, care aceste doauă vinovăţii se cuvin a să judeca cu divanul domnesc”.
De la cioclii de altădată, la antreprenorii de pompe funebre
După ocuparea de către austrieci şi anexarea părţii de nord-vest a Moldovei, sub numele de Bucovina, la Imperiul Habsburgic, breslele de cioclii, ca toate celelalte bresle de sorginte feudală, şi-au pierdut în perioada iosefinistă (când s-a pus accent pe libertatea exercitării profesiunilor) din importanţă.
S-au pierdut totodată şi scutirile de dări ale breslaşilor, iar după emiterea diplomei imperiale din anul 1804, când s-a revigorat rolul breslelor în cele trei oraşe din Bucovina (Cernăuţi, Siret şi Suceava) şi au fost instituite ocoalele de breaslă (care cuprindeau toţi meseriaşii din oraşe şi din zonele adiacente), ocoale care erau împărţite în 12 bresle, fiecare din ele enumerând mai multe profesiuni, cioclii de altădată au dispărut din scripte.
Au apărut însă, odată cu noile profesii şi servicii impuse de civilizaţia occidentală, antreprenorii de pompe funebre, care se îngrijeau de toate cele necesare ceremoniilor funerare, de la confecţionarea şi ornarea sicrielor, la transportul pe ultimul drum (cu dricul) şi înhumarea (sau incinerarea) corpurilor persoanelor decedate.
“Nimeni întru nemică să nu-i învăluiască”
Cioclii aveau parte de o serie de privilegii.
Într-un hrisov din ianuarie 1704, pentru breasla cioclilor din Suceava, voievodul Moldovei, Mihai Racoviţă, spune că “Domnia mea m-am milostivit şi am dat şi am înnoit şi am întărit acestei bresle de ciocli din târgul Suceavă, de la Sfânta Mitropolie, precum au fost mai denainte vreme din ispisocul de întăritură de la Gh. Ştefan voevod şi de la Gh. Ghica voevod şi de la Ştefan Vasile voevod… ca să hie în pace de dajdie, şi de zloţi, şi de lei, şi de taleri, şi de aspri, şi de orţi, şi de cai împărăteşti, şi de boi, şi de cai de olac şi de podvod, şi de care cu fân, şi de cânepă, şi lemne, şi de oameni de şeici, şi de branişte…şi de alte dări, de toate câte vor hi pe alţi târgoveţi în ţara Domniei mele, nimeni întru nemică să nu-i învăluiască”.
Robe cu glugi care le acopereau faţa
În Florenţa din anii ciumei bubonice (1348-1350) morţii şi bolnavii erau strânşi de Compagnia della Misericordia (întemeiată în anul 1244 pentru îngrijirea bolnavilor), ai cărei membri purtau robe cu glugi care le acopereau faţa.
Probabil că şi cioclii evului mediu moldav îşi ascundeau chipul.
În timpul epidemiilor, cadavrele erau încărcate în care descoperite, iar bolnavii erau transportaţi la bolniţe în căruţe cu coviltir.
Oamenii, înspăimântaţi, îşi părăseau casele şi localităţile rămâneau pustii.
În iarna anilor 1658-1659 voievodul Gheorghe Ghica, împreună cu familia şi curtenii săi, s-a refugiat de frica ciumei în Cetatea Sucevei, care fusese abandonată şi locuită conjunctural după distrugerile suferite în asediul din anul 1653.
