Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 25 aug 2017 - Anul XXII, nr. 191 (6607)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6361 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Filatelie

Emisiunea de mărci poştale „Mediaş, 750 de ani de atestare documentară”

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Romfilatelia marchează, printr-o emisiune de mărci poştale, 750 de ani de atestare documentară a oraşului Mediaş.

Mediaşul sau Medies, aşezat în inima Ardealului, pe valea Târnavei, a fost atestat documentar la data de 3 iunie 1267.

Întrucât oraşul are o istorie de peste şapte secole, monumentele de artă medievală şi istorice cuprinse între zidurile cetăţii fac din acesta un muzeu în aer liber.

Pe timbrul cu valoarea de 2,50 lei este ilustrat Liceul „Stephan Ludwig Roth”, alături de simbolul „Gemenilor” amplasat pe faţada liceului. Situat în centrul istoric al Mediaşului, a fost construit la începutul secolului XX pe baza proiectului arhitectului Fritz Balthes din Sighişoara. Numele „Stephan Ludwig Roth” este atribuit liceului în memoria umanistului revoluţionar în 1919.

Pe faţada liceului se află trei simboluri specifice oraşului: „Gemenii”, care simbolizează lumina, „Compasul şi Echerul” şi „Strugurii de Aur”, care reprezintă şi simbolul oraşului.

Turnul Croitorilor, Torcătoarea şi Catedrala Ortodoxă cu Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” se regăsesc pe timbrul cu valoarea de 4,00 lei.

Turnul Croitorilor, turn şi bastion de apărare, ni se prezintă astăzi sub forma unei clădiri cu arhitectură simplă. Trei dintre încăperile sale au fost folosite în cursul evului mediu drept închisoare. Alăturat acestui turn, statuia „Torcătoarea”, ce tronează deasupra clădirii, a dat naştere unor ipoteze, una dintre ele având legătură cu Ursitoarele care determină destinul omului încă de la naştere, iar alta că este cea care toarce firul vieţii oraşului şi a locuitorilor lui.

Catedrala Ortodoxă cu Hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” a fost construită între anii 1929 şi 1935 după planurile arhitectului George Plăcinteanu Liteanu din Bucureşti. Construită în stil bizantin, catedrala are o suprafaţă de peste 500 de metri pătraţi. Picturile interioare au fost realizate de pictorul piteştean Gheorghe Belizarie.

Unul din cele mai vizitate obiective turistice din Mediaş este Complexul Arhitectural Franciscan care cuprinde biserica şi mănăstirea franciscană. Complexul alcătuit din biserică şi mănăstire a fost construit la începutul secolului al XV-lea. Dintre acestea, biserica şi-a păstrat cel mai mult din aspectul iniţial.

Edificiul construit în stil baroc adăposteşte exponate de valoare, printre care se numără tezaurul de la Şeica Mică (ce cuprinde 348 monede romane), tezaurul de la Panade, piese de ceramică populară din perioade diferite, obiecte sculptate din epoca feudală, alături de cele mai bogate ansambluri de mobilier baroc din Transilvania: un altar principal, şase altare secundare şi un amvon.

În prezent, construcţia găzduieşte colecţiile Muzeului Municipal şi se regăseşte alături de un deosebit basorelief pe timbrul cu valoarea de 4,50 lei.

Lăcaş de cult, un adevărat monument istoric în sine, dar şi cea mai veche construcţie de piatră din oraş este Biserica Sfânta Margareta, a cărei primă menţiune documentară datează din 1414. Construcţia este finalizată la 1488, fapt consemnat în cronica lui Georg Soterius. Paleta arhitecturală şi picturală este foarte bogată: scuturi pictate, blazoanele Bathoreştilor şi ale lui Matei Corvin, iar altarul cuprinde numeroase scene biblice.

Pe timbrul cu valoarea de 16,00 lei sunt reprezentate Biserica Sfânta Margareta, dar şi unul din cei doi lei, simbol al casei Schuller. Casa Schuller este atestată documentar în anul 1588, ca fiind proprietatea lui Johannes Schuller, primarul Mediaşului la acea vreme. Dar, în vechile cronici este pomenită cu mult timp înainte de anul 1588.

Pe plicul „prima zi” al emisiunii (210 plicuri obliterate cu ştampila „prima zi”) este prezentat Turnul Trompeţilor, o capodoperă arhitecturală a oraşului, clasificat printre primele zece turnuri înclinate ale lumii. Este unul dintre cele mai înalte turnuri din ţară, măsurând 68,5 metri, şi se încadrează armonios în structura arhitectonică a bisericii evanghelice „Sfânta Margareta”.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Emisiunea de mărci poştale „Mediaş, 750 de ani de atestare documentară”.
 Vizualizări articol: 1016 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Emisiunea de mărci poştale „Mediaş, 750 de ani de atestare documentară”0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei