Mircea Radu IACOBAN

Nu mai trageți în polițiști! Fac și ei ce pot! Pe net, „Cotidianul” propune un sondaj cu întrebare unică „sunteți de acord cu intervenția polițiștilor la petrecerea romilor?” Se propun două variante de răspuns: da sau nu. Cum adică să nu fii de acord? Petrecăreții înșiși au sunat la 112, cerând ajutorul Poliției. Ia să nu fi venit patrula, n-ar fi fost tratament discriminatoriu („solicitările țiganilor nu-s niciodată luate în seamă!”), alt prilej de vorbe și de ipoteze! Probabil că în intenția celui ce a formulat întrebarea va fi fost vorba despre modul în care au acționat polițiștii, nu de prezența lor fizică la locul scandalului, imposibil de catalogat altfel decât solicitată, legitimă și necesară. Cât despre cele întreprinse de oamenii legii – la urma urmei, ce-au făcut? Au tras focuri de pistol „în plan vertical” (o reporteriță tv vorbea aiurea despre… „rafale”). Și ce-i cu asta? Nici atât n-are voie polițistul român agresat de indivizi care dau cu parul, urlă-n draci, proferează injurii și amenințări cu moartea în numele noii „revoluții” proclamată de lideri într-adevăr „penali” gen „Spartacus” („Să-nnebunesc dacă vine Jandarmeria, îi răsturnăm. M-am jurat pe copiii mei. Eu cu frații mei, și cu nepoții mei! Cum vine prima mașină, cum îi răsturnăm. Așteptăm Poliția! Revoluție! Revoluție!”)? Vânătăile exhibate la spartul târgului și trecute în contul polițiștilor n-or fi rezultat și din anterioara chelfăneală generală dintre familiile de romi? În SUA se face o arestare la fiecare 25 de secunde și, aproape de necrezut, polițiștii împușcă (în medie) un infractor o dată la două zile! Sigur că altul este climatul și starea infracțională dincolo de ocean, dar nu degeaba e țara considerată etalon al democrației – organele de ordine publică să nu le atingi c-o floare! La noi, „gaborii” n-ar avea voie nici să tragă în văzduh! Statutul polițistului român, precum și cel al jandarmului, au ajuns să fie șubrezite până în pragul dizolvării după faimosul 10 august în care organele de ordine s-au opus intrării manifestanților în clădirea Guvernului. Dacă televiziunile n-ar fi oferit prompt pandantul cu mișcările protestatare violente din Franța, potolite mult mai abitir decât cele din București, probabil că ar fi tras ponoasele o singură parte! Excese au comis și unii și ceilalți, se cuvin tratate onest și imparțial, altfel sunt grav primejduite poziția și statutul polițistului în societate, prestigiul, credibilitatea, investiția de simpatie pe care, barem teoretic, o merită. O imagine ce se cuvine, la noi, construită inteligent, meticulos și temeinic, fiindcă, vrând-nevrând, pleacă de la milițianul de odinioară, primitiv și abuziv, spre a ajunge la aceea a unui apărător al legii conformă exigențelor veacului XXI și cu pretențiile democrației reale către care, încă tindem. Merită urmărită emisiunea-serial tv „Patrula de poliție”: sunt prezentate scene filmate în direct la intervențiile patrulelor americane. În SUA Poliția nu se repede cu sancțiunea, de multe ori se recurge numai la avertizare (până și-n anumite cazuri ale șofatului fără permis!). Dar și când e să intervină decisiv, apoi să te ții! Polițistul, stăpân pe ceea ce știe că poate și trebuie să facă, nu ia în seamă invectivele („nu-i o chestiune personală, nu mi-s adresate mie, le primea oricare coleg ar fi fost în loc”) în vreme ce la noi, dacă nu place tonul preopinentului, „omul legii” trântește o amendă totală de 5000 de lei unui amărât de moșneag handicapat, cu pensie de 350 de lei, care, singur de cine știe câți ani, n-are televizor, n-are radio, habar n-are de „Declarația pe proprie răspundere” – a ieșit, la vreme de carantină, să-și cumpere pâine și cartofi. Ori a bucureșteanului în situație similară, care recunoaște că „a vorbit cu polițistul pe un ton prea apăsat”… și s-a ales cu o fantasmagorica amendă de 20.000 lei! „Te pui cu mine, bă?” Oricât i-ar apăra demagogic Coarnă, acest soi de polițiști compromițându-se, compromit breasla. Pentru a-și asigura o profitabilă „captatio benevolentia”, americanii recurg și la puneri în scenă istețe (dacă, cine știe, n-o fi fost vorba chiar de o sinceră reacție de moment): Will, un puști din Tennessee, aflat în carantină și-n pragul depresiei, a sunat la 112 când a văzut că l-au uitat toți prietenii taman de ziua lui. Peste câteva minute au apărut în fața casei câteva mașini de patrulare din care polițiștii și polițistele i-au cântat happy birthday! Nepotul meu, profesor la Universitatea din Bogota, îmi trimite un clip cu polițiști columbieni dansând Zumba în fața carantinaților din balcoane… Poate ar fi trebuit mai mult mediatizate și gesturile omenoase ale unor polițiști români (Cosmina, de la Bârnova, nu numai că i-a adus merinde unui bătrân singur, dar i-a făcut și curățenie în casă, ori polițiștii din Murgeni, care au organizat o chetă pentru a-i cumpăra de-ale gurii unei bătrâne de asemenea singură…). Oameni și oameni! Din păcate, mai este mult până când, în România, polițistul va fi unanim perceput ca prieten al cetățeanului și al legii, nu inamic Depinde, în egală măsură, și de noi, și de el.