Mircea Radu IACOBAN

Pregătind cartea de călătorii „Din străinătate” şi scotocind prin maldărele de vechi însemnări descopăr scurte notaţii ce par a-şi păstra interesul şi pentru cititorul de azi, mai ales că ilustrează cum nu se poate mai bine dictonul „să vezi şi să nu crezi!”

*

În cutia de scrisori a gazdelor mele din Columbus, SUA, aflu o epistolă trimisă de o firmă de pompe funebre ce propune un atrăgător sistem de abonament. Este trimis şi un chestionar. Prima întrebare: aşteptaţi un deces în familie? A doua: când credeţi că se va produce?

*

În vizită la un emigrant român din Canada. Îmi arată cu mândrie un puiet de cireş:

• Vedeţi, a înmugurit.
• Păi, e primăvară.
• Aflaţi că ieri l-am schimbat. Celălalt, cumpărat anul trecut, nu s-a prins. Am păstrat bonul, l-am dus înapoi la magazin şi, normal, mi-au dat altul. Ăsta s-a prins.

*

În ultraelegantul oraş subteran din Montreal mă acostează... un cerşetor. Nu-i român, e îmbrăcat decent şi curăţel. Îmi cere un dolar şi motivează:

- Azi fiind ziua reginei, cantina mea de ajutor social a închisă, aşa că...

Aşa că i-am dat un dolar.

*

Am vrut să fac un cadou rubedeniilor din Canada (doar a venit unchiul bogat din România!). Văzând că-şi ţin sumedenia de cărţi pe parchet, m-am decis să le cumpăr un corp de bibliotecă. După o zi întreagă de căutări prin magazinele de mobilă, după ce am cercetat un teanc de prospecte ale fabricilor de profil, m-am lăsat păgubaş: acest articol (biblioteca, adică) nu se (mai) produce. N-are căutare.

*

Concert simfonic la Toronto. Sala, hiper-modernă, asemenea unei farfurii zburătoare, primeşte 3.000 de melomani. Aranjament floral olandez. Parfumuri franţuzeşti. Bărbaţii cu papion, femeile în rochii lungi. Dirijoarea e din SUA. Violonista din Anglia. La pian, un puşti-fenomen din Brazilia.

De cântat, se cântă tot Ceaikovski, tot Rahmaninov...

*

Greşesc trenul urban GO (Go = Governement Ontario) şi iau unul expres, care nu opreşte la Port Credit, ci undeva, după 20 de km. E aproape de miezul nopţii. Cobor în necunoscuta staţie scăldată-n ploaie şi încerc să-i explic amploaiatului de la ghişeu ce mi s-a întâmplat. Deşi ne aflăm în englezita Ontario, se descurcă binişor şi-n franceză, aşa că înţelege şi-mi arată una dintre ieşiri. Credeam că mă trimite la cine ştie ce autobuz în toiul nopţii! Ploaie, vântoasă... Văzând că n-o scoate la capăt cu sinistratul din România, funcţionarul afişează la geamul ghişeului inscripţia „închis”, se îmbracă, îşi ia umbrela, zăvorăşte biroul şi mă conduce, prin ploaie, departe, tocmai la alt corp al depoului, de unde plecau trenuri în sens invers. A rămas pe peron până m-a văzut instalat în vagon.

*

Am scris cândva o piesă care se intitula „Sâmbătă la Veritas” – era vorba despre o întâlnire aniversară: 10 ani de la terminarea facultăţii. Cum aş scrie-o azi? Întâlnirea aniversară la zece ani de la absolvire a unei promoţii de electronişti bucureşteni s-a desfăşurat... la Cleveland. Că pe acolo se aflau mai toţi...

*

După ce vreme de trei zile am tot conversat gimnastic cu camerista ce ştie engleză cât ştiu şi eu, s-a întâmplat să drăcui când m-a stropit apa duşului... şi aud ce mă aşteptam mai puţin: „Doar n-oţi fi român!” Mică-i lumea! Femeia e din Bucovina, a intrat ilegal în Grecia în 1996, trecând fraudulos, pe jos, graniţa din Macedonia. Acum are drept de muncă, drept de rezidenţă, şi mă roagă să duc în ţară salutări din insula Creta pentru rudele ei din „Ţara de Sus”. Aici nu prea are cu cine vorbi româneşte, dar altfel e mulţumită: o văd împingând conştiincios, de dimineaţa până seara, căruciorul încărcat-vârf cu cearşafuri şi prosoape, spre a gospodări cele 28 de camere care-i revin la Hotelul „Manus Maria”. Am întrebat-o de ce a plecat din ţară. Răspunsul merită memorat:

- D’apoi, dă...