Mircea Radu IACOBAN

La Iaşi se construieşte încă un supermarket. Nu le mai ştiu numărul, că-s o mulţime de Carrefour, Lidl, Billa, Kaufland, Auchan, Selgros, Profi... Toate pline de muşterii ce-şi încarcă non-stop cărucioarele. De unde bani, câtă vreme industria ce asigura majoritatea locurilor de muncă aproape că a dispărut la Iaşi? Mister! Noul magazin va funcţiona în perimetrul unei foste mari întreprinderi, Ţesătura, tot aşa cum Selgros s-a aciuat într-o imensă hală a răposatului Combinat de Utilaj Greu, iar un Kaufland, într-o hală a decedatei Nicolina. Respectivele incinte produceau bani. Acum, înghit bani...

Pe locul Fabricii Ţesătura, dărâmată de buldozere, se iţeşte din moloz troscotul care, acum un veac şi jumătate, se spunea că va potopi străzile Iaşiului după mutarea capitalei la Bucureşti. Târzia ieşire a buruienilor la lumină dovedeşte că genocidul industrial din zilele noastre a afectat mai mult destinele fostei capitale decât abandonarea ei administrativă din 1862. Cei care construiesc noul supermarket habar n-au că dau peste fundaţiile întreprinderii ce a deţinut locul I în producţia textilă românească, avea mii de salariaţi, exporta în cele patru zări, construise cele dintâi apartamente pentru muncitori şi maiştri din ţară, avea policlinică proprie, dispensar pentru sugari (asta în 1927!), ba chiar şi o orchestră simfonică! După 1989 ajunsese să aibă 7.000 de salariaţi şi producea ţesături căutate în toată lumea.

Anul trecut, buldozerele au pus la pământ ultimele zidiri ale unei fabrici de performanţă şi tradiţie – vom avea în loc, pare-se, încă un Dedeman! Să fie primit! – dar de ce a trebuit să dispară Ţesătura? Explicaţia: fabrica acumulase datorii de peste 67 de miliarde de lei vechi. Obţinând informaţia, toată lumea s-a considerat lămurită, luminată, dumirită: păi, dacă avea datorii... Dar de ce le avea? Întrebarea s-ar fi pus mai răspicat dacă Ţesătura ar fi reprezentat un eşec singular al economiei româneşti postdecembriste. Câtă vreme, însă, în jur îşi dădea duhul uzină după uzină, a intrat în drepturi parşiva justificare românească „asta e!”, dezindustrializarea ţării şi prefacerea ei din producător în client consumator începând să fie înţeleasă dacă nu chiar ca expresie a unui trend oficial, oricum, drept marcă a schimbărilor înnoitoare promise ori de câte ori un politician prinde microfonul.

Halal înnoire: dispare un mastodont industrial şi, în loc, apare mărgica unui magazin ce vinde şuruburi din import! Rând pe rând, la Iaşi decedau Moldova Tricotaje, Mătase Victoria, Tepro, Agmus, Moldoplast, distrugerea zestrei industriale fiind acceptată printre legile omeneşti, fără să fie întrebaţi cioclii barem de ce întreprinderi similare la fel utilate (dacă nu mai slab înzestrate) continuă să fiinţeze bine mersi în lumea largă, iar la noi, nu-i cu putinţă... Fabrică unicat în regiune, Lactis oferea ieşenilor 1.000 de locuri de muncă. Tot soiul de şmecherii şi aranjamente, inclusiv preluarea unităţii de firme înfiinţate... tot de Lactis (!), au dus la faliment. Utilajele scumpe s-au vândut pe daiboj la licitaţii, cineva (şi nu statul, adică noi, românii) având zdravăn de câştigat.

Uzinele Nicolina abia puteau face faţă numeroaselor solicitări ale clienţilor. Şi aici, ca şi la Ţesătura, lucrau 7.000 de angajaţi. A fost falimentată deoarece ajunsese să aibă 30 de milioane datorii la stat. De unde şi de ce? Disputele ce au urmat nu şi-au propus să lămurească întrebarea, preschimbându-se în acerbă încăierare pentru terenul şi clădirile celei mai vechi uzine ieşene. Terom avea aproape 10.000 de angajaţi. A fost privatizată la un preţ de zece ori mai mic decât cel real. În 2002, fabrica înregistra un profit de 58 de miliarde. Peste un an, noii stăpâni sirieni au păstrat doar 137 de angajaţi, înregistrând în acte o pierdere de 53 de miliarde. Bună afacere!

A decedat şi Unirea, unica fabrică de prelucrare a uleiului din Moldova. După privatizare, patronii francezi au mutat pur şi simplu întreprinderea peste hotarele României! Adio şi n-am cuvinte! Fabrica de ţigarete a fost preluată de o firmă cu antecedente de evaziune fiscală; din câte ştiu, nu evazioniştii au fost închişi, ci fabrica. Ruinele ei de-a dreptul sinistre (e şi monument istoric!) putând oferi decorul ideal unui (sau unor) filme horror! Să mai amintim despre CUG? Este pe cale să ajungă în întregime la fier vechi. Aici lucrau 11.000 de muncitori, ingineri, tehnicieni, combinatul era dotat cu utilaje din cele mai moderne, unele unice în Europa, se fabricau inclusiv turele de tanc şi se exportau produse metalurgice nu numai în Europa, ci şi în Asia şi Africa. Mastodontul nu mai produce de mult nimic; i s-a tăiat şi curentul electric, a ajuns în insolvenţă şi, din miile de specialişti cu înaltă calificare, au fost păstraţi doar câţiva... paznici. Singura unitate industrială ieşeană care merge şi acum din plin, cu toate pânzele sus, este Fabrica de Antibiotice. Explicaţia: singura care n-a fost privatizată. Concluzia se află la îndemâna oricui.