Fericirea-i când…

Dificil să discuți despre fericire: termenul în sine este săpat la rădăcină de lălăielile muzicii ușoare, unde rimează banal, până la saturație, cu „iubire”, iar standardele diferă flagrant de la individ la individ: unu-i fericit când înfulecă cinci mici, altul vrea castele în Spania. Starea mentală de bine, intensă și deplină, fie că „o vedem și nu e”, fie invers (Dostoievski: „Un om este nefericit fiindcă nu știe că este fericit”), rămâne supusă atâtor determinări inefabile și fluctuații de bioritm, încât mai cinstit s-ar vorbi despre mulțumire și-atât: barem poate fi așezată în relație decentă cu senzații și situații definibile.
*
Pe malul bălții, vizita neplăcută a paznicului de iaz: de regulă vine cu reproșuri – prea multe lansete, pești subdimensionați în juvelnic, dăm unde nu se cuvine și așa mai departe. De astă dată-i bine dispus: nu refuză o gură de votcă, apoi pe a doua. Și prinde chef de vorbă: pare, dacă nu fericit, barem cât se poate de mulțumit: „Dom’le, n-am probleme. Slujbă am (arată către bâtă), cu carte de muncă, leafă minimă, da’ o iei, n-o dai. La fabrică treceam de zece milioane, e drept, impozabili, așa că tot pe-acolo-i. După ce s-a-nchis fabrica… vedeți că trage la lanseta roșie… am avut noroc cu șefu’ de-aici, suntem un fel de rude… Problema mare e cu ăla mic: toamna ce vine intră-ntr-a-ntâia. Acuma, îl iau cu mine – e-acolo, doarme-n căruță… trage la aia albastră… A, nevastă-mea. E-n Italia, trimite euro. E cu fiică-sa, fata-i bine, mi-a spus că dansează la un club din ăsta, particular. Cu mă-sa nu prea știu cum stă treaba. Nașu’ Vasile, care-i tot pe-acolo, cică ar fi scos-o zilele trecute de la Poliție pe barba lui. Ce să fi fost? Natalița nu fură, că-i cu frica lui Dumnezeu. Doar n-o fi ajuns, ca să zic așa… cum să spun… mai bine tac (caută sprijin în privirile noastre) I-l oferim cu generozitate: „Ei, cum așa, fii serios, nici nu poate fi vorba!” „E de asta, babisitereasă. Sănătoasă este, frumușică este, s-o țină Domnul în putere și să se-ntoarcă acasă cu ceva bani, că nu mai merge să dormim patru într-o cămăruță și trebuie dat avansul la chirpici… trage la aia roșie.”
*
Și starea de mulțumire este relativă – vezi pilda cu scoaterea caprei din casă. Nu odată, izvorăște dintr-o comparație: eu, față de restul lumii. Din acest unghi examinată chestiunea, parlamentarii români sunt cei mai fericiți întru legislatură, amin. Iată, în Suedia, statul nu le plătește parlamentarilor cazarea. Le oferă doar, cu chirie, o garsonieră proprietate de stat, cu bucătăria în comun. Demnitarii nu au secretare, consilieri, birou parlamentar, mașină de serviciu, șofer. Premierul nu dispune de personal de servire, și, dacă-i burlac, își calcă singur cămășile și-și spală singur rufele. Consilierii nu sunt salariați. Nu există indemnizații speciale. Călătoriile deputaților cu avionul sunt decontate la clasa turist și trebuiesc aprobate și rezervate doar la Agenția din cadrul Parlamentului. Nu s-au solicitat, deocamdată, deplasări în Vanuatu, nici în Micronezia. Demnitarul nu are nici un fel de imunitate în fața legii. Vice-premiera Mona Sahlin, lider al opoziției și al Partidului Social-Democrat suedez, a cumpărat o ciocolată, plătită, din simplă comoditate, între alte cheltuieli „de lucru”, cu cardul guvernamental. Mai mult și mai grav: a achitat cu întârziere 19 bilete de parcare. Drept pentru care a trebuit imediat să demisioneze. În Suedia, fiecare cetățean are dreptul să verifice cheltuielile politicienilor, actele contabile emise de guvern, și să verifice declarațiile de impozitare. Cu toate aceste restricții, în topul 2013 al „celor mai fericite țări”, Suedia figurează pe locul 5, în timp ce Marea Britanie ocupă poziția 22. De unde se vede cât de relativă este diagnosticarea și gradarea stării de fericire, comparațiile mai degrabă derutând… Întreb doar așa, din simplă curiozitate: noi, pe ce loc om fi?
*
Întâlnire cu foștii colegi de școală. Fiecare își înfățișează izbânzile familiale, ținând să se fălească la cote internaționale: fata mea este directoarea Institutului cultural de la… a mea e medic în Tailanda… feciorul e computerist în Canada… inginer în Germania… stomatolog în Spania… economist în Danemarca… Și toată lumea, dacă nu pare de tot fericită, afișează o mândră și suficientă mulțumire…